Iubire în vremuri de război – „Grădinile Fintzi-Contini” de Giorgio Bassani

Apărut în 1962, romanul „Grădinile Finzi-Contini” a devenit instant un bestseller în Italia. Giorgio Bassani mai publicase până atunci câteva volume, dar de-abia cu această carte a reușit să se impună și să devină cunoscut mai ales ca scriitor al Ferrarei, oraș căruia i-a dedicat o serie de romane, printre care, iată, și „Grădinile Finzi-Contini”. În romanele sale, Bassani a surprins (ca și Philip Roth, de exemplu) detalii din familile evreiești ale urbei italiene, în special din propria-i familie, lucru care nu i-a fost iertat mult timp. În plus, a atins o problemă delicată a societății italiene de dinainte și chiar din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când destul de mulți evrei au fost, în mod surprinzător, simpatizanți, dacă nu chiar fasciști de-a dreptul, susținători ai regimului Mussolini. O situație paradoxală, privită din afară, însă, până la sinistrele legi rasiale, instituite printr-un decret în 1938, nimic nu părea în neregulă, cel puțin pentru locuitorii Ferrarei.

În acest punct începe cu adevărat povestea din romanul lui Bassani. Exclus din clubul de tenis „Eleonora d’Este”, în baza segregării impuse de Legea Rasială din 1938, personajul-narator, un tânăr student, este primit în grupul de adolescenți care joacă săptămânal tenis pe proprietatea familiei Finzi-Contini, una dintre cele mai bogate familii evreiești ale Ferarrei. Grupul este dominat – cu delicatețe, însă – de figurile celor doi frați Finzi-Contini, Alberto și Micol. Mai mult de Micol, aș spune – o tânără frumoasă și vitală, spre deosebire de fratele ei, influențabil și bolnăvicios, tânără de care protagonistul, bineînțeles, se va îndrăgosti. Totul se întâmplă gradual, cu apropieri mai mult sau mai puțin înșelătoare, precum cea din vechea trăsură a familiei Finzi-Contini, unde personajul-narator nu îndrăznește să-și mărturisească iubirea. Urmează, apoi, vizitele din ce în ce mai dese în conacul bogatei familii, unde protagonistul nostru își pregătește, cu ajutorul unei vaste biblioteci, lucrarea de licență – tocmai fusese dat afară fără niciun menajament din sala bibliotecii Universității din Ferrara. Iubirea lui, însă, nu este împărtășită de frumoasa Micol, care, așa cum îi și mărturisește la un moment dat, preferă „o infidelitate frumoasă, în locul unei fidelități pedestre”. Relația este una imposibilă și dintr-un motiv ceva mai subtil, care, cred eu, stă și la baza dramei din romanul lui Bassani și care explică într-o oarecare măsură pasivitatea locuitorilor Ferrarei în fața ororilor fascismului și antisemitismului – motiv foarte bine exprimat de protagonist:

„…eu, ca și ea, nu posedam acel gust instinctiv al lucrurilor, care-i caracterizează pe oamenii normali. O intuia perfect: pentru mine, ca și pentru ea, mai mult decât posesiunea lucrurilor conta amintirea lor, amintirea în fața căreia orice posesiune nu poate fi decât dezamăgitoare, banală, insuficientă. Cât de bine mă înțelegea! Nerăbdarea mea ca prezentul să devină imediat trecut pentru a-l putea contempla și iubi în voie era și a ei, absolut la fel. Era viciul nostru să mergem înainte, cu capul întors mereu înapoi. Nu era așa?

Așa era – n-am putut să n-o recunosc în sinea mea – era chiar așa. O îmbrățișasem abia acum o oră. Și, la fel, ca întotdeauna, totul devenise ireal, fabulos, o întâmplare în care nu crezi sau de care ți-e teamă”.

Povestea de iubire acaparează cadrul romanului, deși intuim în spate ororile războiului. Discuțiile dintre tineri ating rareori acest subiect, conformându-se celor descrise în citatul de mai sus. Semne, însă, există. Dacă personajele romanului au corespondenți în realitate, gradina Finzi-Contini nu a existat niciodată decât în cartea lui Bassani. Este o metaforă, o nălucă, un paradis al unui refugiu temporar (ba chiar atemporal). Refuzul proprietarilor de a mări terenul de tenis nu reflectă doar indolență, ci și o dorință inconștientă de a nu schimba nimic, de a lăsa totul așa cum a fost, ca și cum degradarea și schimbarea nu ar exista. Poate chiar, în cele din urmă, acest refuz este efectul unei presimțiri sumbre în care orice schimbare nu mai are niciun sens, având în vedere că mai toți Finzi-Contini vor sfârși în lagărele de concentrare naziste. Grădinile sunt, altfel spus, reversul lagărelor de concentrare care funcționau la capacitate maximă în perioada în care se desfășoară acțiunea din roman. Doar personajul-narator nu mai are acces, din cauza iubirii sale neîmpărtășite, în paradisiacele grădini Fintzi-Contini, însă el va scăpa și de coșmarul lagărelor naziste.

Scriitor de o finețe rară, Giorgio Bassani reușește în „Grădinile Fintzi-Contini” să surprindă nu doar dramatismul unei iubiri neîmpărtășite, care, în cele din urmă, poartă amprenta neliniștilor adolescentine, ci și să sugereze un cadru mai larg de un tragism profund, în care nepăsarea în fața catastrofelor istoriei nu este plasată neapărat sub semnul vinovăției (una post factum), ci capătă un aspect romantic, potențat de sentimentul unei decadențe inevitabile. Să nu uităm că Giorgio Bassani a publicat, pe când era director editorial la Feltrinelli, romanul „Ghepardul” al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, după ce manuscrisul fusese refuzat de mai multe edituri, roman care, asemenea „Grădinilor Fintzi-Contini”, surprinde ieșirea din scenă a unor valori vechi, împreună cu reprezentanții lor, valori care nu-și mai găsesc locul într-o lume aflată într-o continuă schimbare, de unde și nota melancolică și tragică în același timp a acestor povești. Mai mult, cele două romane au avut parte de ecranizări memorabile: „Ghepardul”, în 1963, în regia lui Luchino Visconti, iar „Grădinile Fintzi-Contini”, în 1970, în regia lui Vittorio De Sica.

În limba română, romanele lui Giorgio Bassani (și aici mă refer nu doar la „Grădinile…”, ci și la „Bâtlanul” sau „Între ziduri”) au apărut și înainte de 1989, iar mai nou, „Grădinile Fintzi-Contini” a fost republicat în 2023, la Editura Pandora M, în Colecția „Anansi”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, în traducerea semnată de Rodica Locusteanu.

Giorgio Bassani, „Grădinile Fintzi-Contini”, traducere din italiană de Rodica Locusteanu, Colecția „Anansi”, Editura Pandora M, 2023