Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie naturală”. Stilurile, limbile, epocile sunt foarte diverse, dar – dacă citiți textele unul după altul –, acestea își dezvăluie „înrudirea” secretă și încep să semene cu niște capitole dintr-o carte ad-hoc. În acest număr, vă propunem spre lectură proza scurtă „Pierderea și recuperarea firului de păr”/ „Pérdida y recuperaciόn del pelo” (din „Historias de cronopios y de famas”, 1962) de Julio Cortázar. (Literomania)
Pierderea și recuperarea firului de păr
Julio Cortázar
Pentru a lupta împotriva pragmatismului și a groaznicei tendințe de-a atinge scopuri utile, văru-meu mai mare pledează pentru procedeul de a-ți smulge un fir zdravăn de păr din cap, de a-i face un nod la mijloc, apoi de a-l lăsa să cadă ușurel pe gaura chiuvetei. Dacă firul se agață cumva în grătarul pus de obicei peste zisele găuri, va fi de-ajuns să deschizi un pic robinetul ca să dispară din vedere.
Fără a mai pierde o singură clipă, trebuie începută misiunea de recuperare a firului de păr. Prima operațiune se reduce la demontarea sifonului chiuvetei pentru a vedea de nu cumva firul de păr s-a agățat în vreuna din asperitățile conductei. Dacă nu dai de el, trebuie scos la iveală tronsonul de conductă dintre sifon și rețeaua principală de canalizare. Cu siguranță că pe porțiunea aia o să apară multe fire de păr, și va trebui să te bizui pe sprijinul restului familiei ca să le examineze pe toate în căutarea nodului. Dacă nu apare, se va pune interesanta problemă de-a sparge canalizarea până la parter, însă asta-nseamnă efort, nu glumă, căci va trebui să lucrezi opt ori zece ani la vreun minister ori vreo casă de comerț până să strângi banii care să-ngăduie cumpărarea celor patru apartamente situate sub cel al vărului meu mai mare, iar toate astea cu enormul dezavantaj ca, pe când lucrezi cei opt ori zece ani, să nu-ți poți alunga senzația neplăcută că firul de păr deja nu mai e în canalizare, și că doar prin nu-ș’ce hazard o mai fi rămas agățat în vreo ieșitură ruginită a conductei.
Va sosi și ziua în care vom putea sparge conductele din toate apartamentele, și luni întregi vom trăi înconjurați de ligheane și alte recipiente umplute cu fire de păr ude, ca și de ajutoare și milogi pe care-i vom plăti gras ca să caute, despartă, clasifice și să ne aducă posibilele fire cu scopul de-a ajunge la certitudinea dorită. Dacă firul de păr nu apare, vom intra într-o etapă mult mai nesigură și complicată, întrucât tronsonul următor ne poartă până la haznaua cea mare a orașului. După ce ne vom cumpăra un costum special, vom învăța să ne strecurăm prin gurile de canal la ceasuri târzii din noapte, înarmați cu un felinar puternic și o mască de oxigen, și vom explora galeriile mici și mari, întovărășiți pe cât posibil de niscai vagabonzi cu care va fi trebuit să înnodăm relații și cărora vom fi nevoiți să le dăm o bună parte din banii pe care-i câștigăm ziua la vreun minister ori vreo casă de comerț.
Foarte adesea vom avea impresia că i-am dat de capăt misiunii, întrucât vom afla (ori ne vor fi aduse) fire de păr semănând cu cel pe care-l căutăm; cum însă nu-i chip de știut dacă un fir de păr poate avea un nod la mijloc fără intervenția unei mâini omenești, vom izbuti aproape întotdeauna să dovedim că nodul cu pricina e o simplă îngroșare a calibrului firului de păr (deși n-am auzit încă de vreun caz asemănător) ori o depunere de niscai silicat sau oxid de ceva datorată unui contact îndelungat cu o suprafață umedă. Probabil vom înainta astfel prin sumedenie de tronsoane de canale mici și mari, până vom ajunge la locul unde nimeni nu s-ar mai încumeta să pătrundă: conducta uriașă ce se-ndreaptă spre fluviu, confluența învolburată a deșeurilor în care nici bani, nici barcă, nici mituială de orice soi n-o să ne mai îngăduie să continuăm căutarea.
Dar înainte de asta, poate cu mult înainte, de pildă la numai câțiva centimetri de gura chiuvetei, la nivelul apartamentului de la etajul doi, ori în prima canalizare subterană, e cu putință să dăm peste firul de păr. Ajunge să ne gândim la bucuria pe care ne-ar stârni-o asta, la calculul uimit al eforturilor pe care ni le va fi scutit norocul, ca să justificăm, să alegem, să solicităm practic o asemenea misiune, pe care orice învățător cu conștiință ar avea datoria s-o prescrie elevilor săi încă din fragedă pruncie, în loc să le sece sufletul cu regula de trei compusă și cu pătimirile de la Cancha Rayada. [înfrângere suferită la 19 martie 1818, în Chile, de patrioții independentiști sud-americani dinaintea trupelor guvernatorului numit de regele Spaniei, generalul Mariano Osorio, n.t.]
În românește de Anca-Domnica Ilea, după „Pérdida y recuperaciόn del pelo” (din „Historias de cronopios y de famas”, 1962)
Scrie un comentariu