Poezie Traduceri Nr. 141

Poeme de Pierre Lepère traduse de Mircea Ivănescu

Revista „Paralela 45”, în primul ei număr, din octombrie 1994, găzduieşte o serie de traduceri din poezia anilor ’80, traduceri semnate de Mircea Cărtărescu, Romulus Bucur, Magda Cârneci sau Alexandru Muşina. Este prezent şi Mircea Ivănescu, care, în grupajul „Poeţi francezi de azi”, propune câteva nume interesante ale poeziei franceze ca Pierre Lepère, Claude Adelen sau Paul de Reux. În acest număr al Literomaniei, vă invităm să citiţi, în traducerea lui Mircea Ivănescu, câteva poeme de Pierre Lepère, din volumul „L’imprevu de tout desir”. Traducerea este însoţită de câteva rânduri introductive semnate de acelaşi Mircea Ivănescu. (Literomania)

 

„Ciclul de poeme de Pierre Lepère a apărut în numărul pe aprilie 1991 al revistei Nouvelle Revue Française. În numărul din mai acelaşi an, aceeaşi revistă a publicat o cronică la volumul de poezii L’imprevu de tout desir de Pierre Lepère, apărut la Editura Gallimard, din care desprindem o posibilă caracterizare a poetului de care e vorba:

În «decorul bătrâneţii lumii», Pierre Lepère îşi confruntă propriul suflet «copilăros» cu un întreg popor al umbrelor. Înaintează, pentru că aceasta îi e menirea, sub îndoitul semn al vocaţiei şi al absenţei unei adevărate patrii.

«Suntem copii pe un drum de nisipuri
care se şterge nu mai lasă în urmă decât o imagine
ca un uşor regret pentru că a creat timpul».

Poemele care se succed în carte par tot atâţia paşi discreţi, dar încăpăţânaţi spre capătul unui asemenea drum. Cel care merge, sau cel care visează acum, rămâne în permanenţă treaz, ca şi când ar asculta glasuri depărtate, înăbuşite de trecerea timpului sau de ceaţă. El se defineşte singur ca un «oglinditor al fabulelor», un «exilat lunar care caută un descântec» sau un «jurat mut».

«Trebuie să pornim iarăşi să schimbăm adrese şi viclenii
să sfâşiem tenebrele să luminăm crăpăturile din zid
să ne alcătuim în tihnă propria statuie de sare
să ne reluăm în sfârşit limbajul laolaltă cu aurul până-n izvoare».

(M.I.)

 

Copacii acum că se apropie ploaia
nu mai au aceeaşi culoare
exilat aurul călătoriei
amorţit verdele cel nou
şi ei sorb un albastru al uitării
care bântuie viclean peste poate
sub umbra rozelor de aici
şi aerul descrie câtre lizieră
un fulger în cursive
de conivenţă cu zorile
şi doar vocea ta e de vină
şi tăcerea mea fermecată
păstrând doar pentru ea presentimentul
în fuga timpului cenuşiu
ea îi e pe jumătate visul

*

Suntem singuri și inelul străluceşte
al orelor noastre atât de bogat colorate iubito
al nunţilor noastre atât de vechi totul rămâne
pe loc în grădina asta închisă de peste mări
unde tu ardeai şi erai sora cerului
inelul de aur preschimbă încet
dublele noastre copilării şi el seamănă
cu soarele ţigan al nopţilor de veghe
atunci când vântul ghitarist zămisleşte
o cavalcadă tristă pe cărarea-n cenuşă
a stelelor şi eu îţi spuneam
deodată cu muzica abia auzită
cât suntem noi de fragili şi de visători
şi de molateci ca o argilă şi ascultă
sunetele acestea roşii care palpită în inima fabulelor
cum se destramă fără să piară şi apoi
închipuie un dans în cerc închizând o iubito
în el inimile noastre citadele
căci suntem singuri împreună
şi adu-ţi aminte şi inelul cum tremură

*

Înaltă fecioară şi nemişcată
între nevinovăţie şi greşeală
palidă făgăduită hazardului
cu sânii trufaşi şi veşmântul tău larg
al vârstei de aur ţi-a alunecat
şi pe şolduri tu porţi flacăra
unui sfeşnic de opal şi dormi
în picioare o veghe unduitoare oferind
roza aceasta de catifea neagră
pe care un clarvăzător o desfoliază sub ulm
îmbrăcând-o în sare brutală înlăcrămată
sau coloană a ordinii reformate
şi n-am văzut unde se frânge
fără grabă am închis ochii
captiv pe cuvânt de onoare în mijlocul
nisipului pictat al liniştii tale

*

Piatra era culcată cuminte şi albă
şi datele cele două numere de aur
atât de apropiate încât mi s-a făcut frig
în faţa absenţei tale din nou descifrată
n-am spus nimic nu m-am mişcat
în jur satul de marmură mi se părea
că se revarsă în umbră şi încet am văzut
cum se desprinde de inima mea grea o aripă
de lacrimi rămase din joile copilăriei
şi atât de subţiratecă precum un suflet de cenuşă
smuls din nebăgare de seamă din fierăraia veşnică
şi te-am recunoscut prezentă alături de mine
ţâşnind către cerul de noiembrie
cu o tăcere de moarte şi trăind mai vie
deodată decât îngerul păzitor al viselor

*

Pământul zgârcit îşi strânge şi partea mea
geamănă stinsă la capătul zilelor
lumină pe cer umbră la braţul meu
mai rece şi grea în fiecare iarnă
pe panta vârstei ingrate
ea a crescut fără mine visând
în vacanţele viselor mele
şi se reîntoarce să se joace mereu
în jocurile mele ale mâinilor interzise
eu nu am secrete faţă de ea
care mă cheamă din capătul depărtat al ţipetelor mele
între cuvintele pe care zorii le scriu
cu vârf de cuţit pe nisipul viu
eu sunt credincios absenţelor ei
când tremură efemeridele
ea este cea care-mi dăruieşte răbdarea

*

Dublură zdrenţuită a visului
pe geamul ferestrei unde cioburile alcătuiesc
o privire ancestrală care vrea să mă sfâşie
orizontul fără ruşine se înalţă
la ora exactă când pânditorul
se poticneşte sub povara dorinţei
un fulger de vară indiană
insule plutitoare ale norilor
reliefuri în nuanţele exilului
neobosită apa lacului
către mal şi-aruncă şi îşi readuce
năvoadele ei de flori de încântare
e vremea să semănăm împreună
umbrele în colţul zilei
să le topim laolaltă înainte de întoarcere
fără să mai prindem nimic decât mireasma tremurătoare
o podoabă de la revedere
un sărut vândut pe pragul
unde zorile rătăcitoare sângerează albe
pentru amintirile noastre civilizate

*

Alfabet al trudei
în frigul albastru al zorilor
îmbrăcat în pânză de sac se duce
întru pustietatea hazardului
către încoronarea făgăduită
de o copilărie superbă
înfruntând sarcasmele
ţinând postul sub smochin
fără chip mai sărăcăcios
decât neguţătorii de beţie
la porţile împărăţiei
sorii de pământ ars
câinii amurgiţi lătrând
pe drumul lui de sare
rătăcind fără vreo altă credinţă
decât marele cer rătăcitor
şi îşi întoarce capul şi plânge
patru lacrimi de argint

Poeme traduse de Mircea Ivănescu (revista „Paralela 45”, nr. 1, an 1, 1994)

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.