Valurile istoriei bat uneori mai furios și la intervale mai scurte, făcând mai dificilă respirația celor care le înfruntă. Cu atât mai mult se întrevede efortul de a răzbi, de a învinge, de a supraviețui ori de a reconstrui, de a reașeza ori reseta mecanismele și peisajele vieții noastre. Sunt foarte multe provocări ale timpului pe care îl trăim, așa cum, de altfel, trebuie să fi simțit și generații din urmă, mai cu seamă în epoci de mari transformări economice, tehnologice, de amenințări politice ori evenimente majore, cu impact asupra țărilor, regiunilor. Există, astăzi, provocări pe toate palierele și la nivel global, de care devin treptat conștienți din ce în ce mai mulți oameni: uriașul salt al inteligenței artificiale, bătălia ultimă pe resurse, schimbările climatice, neîncrederea oamenilor în instituții, riscurile pe care le suportă democrația ca urmare a populismului și a inegalităților sociale prea mari, frustrante etc. Mă opresc însă la testul pe care folosirea motoarelor de AI precum chatGPT în școală îl aduce învățării, evaluării, predării chiar. Această nouă provocare – sau challenge – cum ar spune cei mai tineri – va produce mai multe schimbări decât toate reformele eșuate de până acum. Cu noile instrumente inteligente, dispozitivul scrie compuneri impecabile în limbi străine, demonstrează exerciții la matematică ș.a. Printre semnificațiile cuvântului „a provoca” se află și „a incita, a genera, a declanșa, a chema la competiție”. Pe de o parte, reduce învățarea și înseamnă că utilizatorul își fură singur căciula prin faptul că oferă răspunsul rapid, facil obținut, copiat. Pe de altă parte, se deschide o nouă etapă în educație, care necesită regândirea predării și mai cu seamă a evaluării, astfel încât AI să fie instrument/partener de învățare corect integrat.
Vă propunem în partea a treia a dosarului pe care i l-am dedicat lui Ștefan Baciu, câteva poeme de Georg ...
Vă propunem spre lectură un fragment în avanpremieră din romanul Oameni care vor fi mereu cu mine de Narine Abgarian, ...
Ana Patricia Collazos Quiñones (născută la Neiva, Columbia, în 1978) este jurnalistă, scriitoare, editoare, producătoare radio, una dintre cele mai ...
Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap. Chiar azi se-mplinesc cinci ani de la ziua ...
Ca întotdeauna, odată cu primăvara sosi și ziua serbărilor. Împăratul, după ce mâncase și băuse, cu chipul împistrit de pete ...
2017: An elderly woman named Signe is navigating her sailboat, “Blue”, on the rough, stormy waters of the North Sea, ...
„Cele mai bune cărți nu sunt cele care te amuză ori te fac să te simți bine, ci dimpotrivă, acelea ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction ...
Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Vărul Alexandru și alte povești adevărate de Adrian Oprescu, apărut recent la ...
Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările ...
Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul O nouă ultimă zi de O. Nimigean, publicat de curând în colecția ...
Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din Intră Stafia de Isabella Hammad, roman finalist la Women's Prize for ...
He was born in 1914, into a Jewish family in Vilnius, and grew up in Warsaw, where he received Catholic ...
Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă ...
Scrie un comentariu