Nr. 294 Poezie Traduceri

„Sculptură” de Erwin Messmer




Vă propunem pe Literomania o serie de poeme semnate de trei poeți elvețieni: Erwin MessmerAndreas Saurer și Andrea Maria Keller. Poemele fac parte din antologia „Unde cresc poezii. Lirică elveţiană de expresie germană” (postfaţă de Zorin Diaconescu, Editura Galaxia Gutenberg, 2022) și sunt traduse de scriitorul Radu Țuculescu.

Erwin Messmer

Sculptură

Cînd creşte iarba încet
peste rănile cerului
iar jos din asfalt
se-nalţă monumente de război
iar purtătorul de falus depune mărturie
producînd remarci strălucitoare
iar iarba moale a îndurerii
atîrnă fără măreţie de cer
o iarbă care în nici un caz
nu stă să cadă ci atîrnă
încă tot atîrnă

Erwin Messmer s-a născut în 1950 la Staad SG am Bodensee. A studiat filosofie şi literatură germană la Universitatea din Fribourg. Orgă şi pian la Conservatorul din Fribourg şi cel din Bratislava. Pe lîngă numeroase volume de poezii, a înregistrat CD-uri cu concerte pentru orgă şi pian. Din 1992 este redactor la revista de literatură „orte”. Concertează ca organist pe numeroase scene muzicale internaţionale. Volumele publicate pînă acum îl plasează în plutonul de frunte al poeţilor elveţieni contemporani de expresie germană. Trăieşte în Berna ca muzician, scriitor şi jurnalist liber profesionist. Are doi copii, o fată şi un băiat.

Prima pagină Rubrici Poezie „Sculptură” de Erwin Messmer

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Poeme de Georg Trakl în traducerea lui Ștefan Baciu

Vă propunem în partea a treia a dosarului pe care i l-am dedicat lui Ștefan Baciu, câteva poeme de Georg ...

„Oameni care vor fi mereu cu mine” (fragment) de Narine Abgarian

Vă propunem spre lectură un fragment în avanpremieră din romanul Oameni care vor fi mereu cu mine de Narine Abgarian, ...

Poeme de Ana Patricia Collazos

Ana Patricia Collazos Quiñones (născută la Neiva, Columbia, în 1978) este jurnalistă, scriitoare, editoare, producătoare radio, una dintre cele mai ...

„Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap” de Fernando Sorrentino

Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap. Chiar azi se-mplinesc cinci ani de la ziua ...
silvina-ocampo

„Călăul” de Silvina Ocampo

Ca întotdeauna, odată cu primăvara sosi și ziua serbărilor. Împăratul, după ce mâncase și băuse, cu chipul împistrit de pete ...

Maja Lunde. Memories and Hopes

2017: An elderly woman named Signe is navigating her sailboat, “Blue”, on the rough, stormy waters of the North Sea, ...

Drumuri printre amintiri…

„Cele mai bune cărți nu sunt cele care te amuză ori te fac să te simți bine, ci dimpotrivă, acelea ...
cortazar-literomania-386

„Pierderea și recuperarea firului de păr” de Julio Cortázar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

„Fapte glorioase” (fragment) de Ferdia Lennon

Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction ...
kipling-literomania-385

„Cum și-a căpătat Balena gâtlejul” de Rudyard Kipling

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Vărul Alexandru și alte povești adevărate de Adrian Oprescu, apărut recent la ...

Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările somnului (fragment) de Giuseppe Plazzi

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările ...

„O nouă ultimă zi” (fragment) de O. Nimigean

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul O nouă ultimă zi de O. Nimigean, publicat de curând în colecția ...

„Intră Stafia” (fragment) de Isabella Hammad

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din Intră Stafia de Isabella Hammad, roman finalist la Women's Prize for ...
romain-gary-literomania-384

The Lessons of History and the Hopes of Literature

He was born in 1914, into a Jewish family in Vilnius, and grew up in Warsaw, where he received Catholic ...

Malraux și pisicile – „Dictionnaire amoureux des Chats” de Frédéric Vitoux

Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă ...

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franța și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds