Avanpremieră Nr. 318 Poezie

tristețile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă




Vă propunem, la „Cartea săptămânii”, o avanpremieră din volumul de poeme „tristețile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă” de Raul Popescu, volum aflat în curs de apariție la Editura Tracus Arte, cu un avant-propos de Caius Dobrescu. (Literomania)

*

Avant-propos

Într-o lume care s-a dezvrăjit, nu neapărat prin progresul rațiunii, ci repetându-se până la epuizare, străvechiul, deși mereu-tânărul vânător de vampiri van helsing are o problemă. Se plictisește. Ca să găsească un adversar pe măsură, nu-i rămâne decât să scormonească din când în când în sine însuși, să-și resuscite vampirul interior. Răul și cruzimea nu mai au nici sens, nici haz, acolo unde nu există perspectiva unui mare final, fie el apoteotic sau apocaliptic. În loc de antidepresive, van helsing consultă periodic opera poetică a unicului său prieten, bătrânul poet-alchimist klenke, pentru a trăi prin procură, în tot spectrul său de nuanțe, de la animalic la angelic, un erotism de care el însuși nu se simte capabil. În plus, în corespondența lor intimă, klenke îi împărtășește binecuvântările foarte discutabile ale bătrâneții – și ea oarecum fascinantă pentru protagonistul volumului, fie și prin simplul fapt că îi este interzisă. Vizionar și (auto)ironic în același timp, poetul-alchimist își folosește toate resursele pentru a menține speranța prietenului său într-o mare lovitură de teatru care îi va revela misiunea și vocația – dar, în cele din urmă, s-ar spune că el este cel contaminat de umoarea neagră, de melancolie.

Va rămâne oare lumea, până la sfârșitul sfârșitului, în această sală de așteptare de la marginea deșertului, sau…? Nu dăm spoilere! Citiți, și veți afla.

Caius Dobrescu

*

„După ce, într-un serios studiu academic, a vizitat, pe urmele lui Ioan Petru Culianu, modernitatea timpurie ca vast catalog de experiențe oculte, Raul Popescu încearcă acum să capteze cu mijloacele poeziei aura ocultă a modernității aflate la asfințit.” (Caius Dobrescu)

*

„Raul Popescu a găsit o formulă personală, ludică și serioasă deopotrivă, cu care a construit o lume cvasisuprarealistă, cu elemente gotice, fantaste, în care bântuie multă melancolie, o filosofie de viață ascunsă și mult umor subtil, metaforic. „tristețile lui van helsing” e un volum aparte, care pare să-și găsească antecesorii în onirismul autohton, deși cred că s-a hrănit și din multe lecturi romantic-germanice și vampiric-filmice. Dar totul e atât de bine prelucrat și sublimat încât devine o lume verbală de sine stătătoare și plină de enigme și atracții. Aceasta e o poezie care nu seamănă deloc cu ce se produce acum, ca realism mizerabilist generalizat, pe piața românească de poezie. E din altă lume și altă finețe, ca o gură de cloroform parfumat cu un fel de eternitate.” (Magda Cârneci)

*

„Pe Raul Popescu îl cunoaștem ca dramaturg și romancier. De data aceasta însă ne întâlnim cu Raul Popescu, poetul. Nu e nicio nepotrivire aici pentru că de mult bănuiam că Raul e la bază poet. Lucrul acesta se simte și în proza și în dramaturgia lui, infuzate de stranietate și ritmuri hipnotice. Raul spune povești poetice, încărcate de emoție și pline de ascunzișuri. O poveste avem și aici, a unui van helsing damnat și tenebros, aflat în dialog epistolar cu poetul-alchimist klenke. Două voci limpezi și răscolitoare care trasează destine biografice sinuoase și descriu dintr-o perspectivă existențialist-onirică o realitate ce înfrigurează. Rămâne senzația unei experiențe aproape mistice, cu duioșie și cruzime, în care revelația și ocultarea coexistă, la marginea unui univers rece și neprietenos. Rămân muzica și iluminarea.” (Cosmin Perța)

⁎⁎⁎

„lumina e prea neagră pentru mine
cel care a înghiţit creierul de pisică al lui behemoth
somnul meu e prea feroce şi plin de miasme diamantine pentru ca tu să-l priveşti
de undeva de sus, cocoţată pe un stâlp de înaltă tensiune”

van helsing a scris acest scurt poem într-o noapte
în care somnul de peste zi
îl obosise atât de mult încât auzea sângele care
zgâria ţevile de canalizare
zgâria pereţii din tablă ai camerei
masa din tablă
scaunul din tablă

⁎⁎⁎

chiar și inima unui vampir bate
iar uneori bate atât de puternic încât van helsing
chiar crede că în inima sa încă mai este viață
dar sângele lui este negru, negru, negru

și totuși
chiar și inima unui vampir bate
iar în astfel de momente
din ore care nu există marcate
pe cadranele ceasurilor din dormitoare sau birouri
van helsing își amintește următoarele versuri
dintr-un poem al bătrânului poet-alchimist klenke:

„eu sunt acea pasăre a lui hermes care își devorează aripile
sunt mai bătrână chiar și decât lumina
sunt sora întunericului de la începuturi”

și totuși inima unui vampir bate
iar uneori bate atât de puternic încât van helsing
aproape că vede răsărind în miez de noapte soarele dimineții

⁎⁎⁎

dragă van helsing,

animalul din mine mi-a vorbit, în sfârșit. l-am simțit, l-am auzit, l-am văzut (deși nu aș putea să ți-l descriu). animalul din mine mi-a vorbit și am simțit mândrie și tristețe în cuvintele lui, cuvinte probabil dintr-o limbă străveche, în care îngerii își avertizau protejații de primejdiile care le puneau viețile (oricum finite) în pericol.

al tău frate,
klenke

⁎⁎⁎

stimate poet klenke,

splendoarea cruzimii de mult nu mai e un spectacol plăcut pentru ochii și sufletul meu, decât dacă are forma cuvântului. de aceea ți-am scris și îți voi mai scrie. și totuși, astăzi zăpada se topeşte mai repede decât ieri, şi decât mâine, şi decât…

al tău veșnic,
van helsing

⁎⁎⁎

dragă van helsing,

răbdare. inimă lângă inimă, sub soarele negru, cu toți ai noștri.

al tău frate,
klenke

⁎⁎⁎

stimate poet klenke,

am întâlnit odată o femeie care îmi spunea sfioasă în fiecare noapte: astăzi am uitat să mor, mâine am să uit să trăiesc. îmi plăceau degetele ei subțiri și albe. acum este ca și cum n-a fost.

al tău veșnic,
van helsing

 

Raul Popescu, tristețile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă, volum în curs de apariție la Editura Tracus Arte, cu un avant-propos de Caius Dobrescu, București, 2024

 

Prima pagină Rubrici Poezie tristețile lui van helsing. manual pentru o inevitabilă apocalipsă

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Vărul Alexandru și alte povești adevărate de Adrian Oprescu, apărut recent la ...

Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările somnului (fragment) de Giuseppe Plazzi

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările ...

„O nouă ultimă zi” (fragment) de O. Nimigean

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul O nouă ultimă zi de O. Nimigean, publicat de curând în colecția ...

„Intră Stafia” (fragment) de Isabella Hammad

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din Intră Stafia de Isabella Hammad, roman finalist la Women's Prize for ...
romain-gary-literomania-384

The Lessons of History and the Hopes of Literature

He was born in 1914, into a Jewish family in Vilnius, and grew up in Warsaw, where he received Catholic ...

Malraux și pisicile – „Dictionnaire amoureux des Chats” de Frédéric Vitoux

Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă ...
rivera-literomania-383

Vocile „Vâltorii” – „Prolog” de Manuel Cortés Castañeda

Poet, traducător, eseist și universitar, născut în Columbia, cu studii filologice finalizate la Bogotá, Manuel Cortés Castañeda şi-a susţinut în ...

Dincolo de curcubeu

 „Un curcubeu iernatic e straniu, totuși. Ca o floare de la tropice înflorită la poli sau ca dragostea unui rege ...
Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu s-a născut în 1981, la Brașov. În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2022, a publicat, la Casa de Pariuri Literare, romanul „Și la început a fost întunericul”, roman nominalizat la cea de-a 37-a ediție a „Festival du premier roman de Chambéry”. De asemenea, a fost nominalizat la Concursul de dramaturgie UNITER „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”, cu piesa „Ziua în care m-am hotărât să uit totul”. Din 2017 până în prezent, este editor coordonator, împreună cu Adina Dinițoiu, al platformei culturale online Literomania.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds