Flash fiction stories – ianuarie 2024: „Dimineață cu miros de Crăciun” de Veronica Baciu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Dimineață cu miros de Crăciun

Veronica Baciu

Lumina pătrunde cu greu printre draperiile care funcționează perfect ca niște obloane. Instantaneu realizez că e dimineața de Crăciun. Mi-e greu să deschid bine pleoapele, să las lumina să pătrundă. Îmi propusesem să lenevesc până mai târziu, să intru altfel în ritmul zilei, sau mai degrabă să mă sustrag oricărui ritm. Mă tem că va fi ca oricare altă zi, poate mai dezlânată, fără vreo țintă. Îmi afund capul în pernă și simt mirosul balsamului de lavandă. Îmi simt pielea mătăsoasă, mi-e bine în corpul meu. Ațipesc și sunt într-un alt pat. Plapuma grea mă protejează ca un cocon, e cald înăuntru și nu l-aș părăsi pentru nimic în lume E dimineață, mama s-a trezit și trebăluiește de ceva vreme. E tânără, parcă luminează în jurul plitei încinse. A nins mult, simt zăpada cum apasă pe lume. Ușa sobei se deschide din când în când și mama învârte lemnele în jar ca să topească gerul de-afară. N-o să mai dureze mult și zăpada o să ne acopere. Se aud loviturile lopeții cu care tata face potecă să putem ieși din casă. Parcă e o toacă. În lumina albăstrie a dimineții, zăpada are un susur, o aud, am auzit-o de atâtea ori, e cântecul ei, mai mult decât o vibrație.

În casă se face tot mai cald, lumina zilei se ridică plăpândă, ca un miez crud ce poartă în el un snop de miresme. Miroase a lămâie, a vanilie și măr copt. Mama scoate pâinea aburindă din cuptor, o stropește cu apa care-i picură printre degete, o spoiește ca să-i facă față. Urmează cozonacii care așteaptă la dospit, frumos împletiți și mânjiți din belșug cu ou și zahăr, să-i ia locul pâinii în cuptor. Pe brâul sobei, chiar deasupra capului meu, stau câteva mere puse la copt. Vor fi răsfățul meu și-al mamei. Tata, în odaia de alături, pune carnea la înăbușit într-o tigaie. E deja târziu. Știu că e ziua de Crăciun și în curând se vor auzi în curte zurgălăii colindătorilor ca un zvon venit de departe, ca o primenire, ca o promisiune pentru un alt timp.

Mama și tata în prag, înfășurați în cojoace, rumeniți de frigul atemporal, vor aștepta colindători mereu în timpul ce se așază peste pulberea de Crăciun. În fiecare Crăciun al vieții mele, îi văd în prag, la fel de tineri, în armonia unui timp ce-a înghețat definitiv. Îmi luminează amintirile, ei sunt începutul tuturor lucrurilor, fără ei n-ar exista Crăciun.