Balena lui Rebreanu

Scriitorul român originar din Ardeal este bolovănos.

Cred că afirmația asta, cel puțin spusă cu atîta nonșalanță, este o prostie.

Recitesc „Ion” și sînt pur și simplu vrăjit. L-am citit în școală, apoi la facultate, dar nu pot să vă spun cît m-am chinuit. Asta am pățit, de fapt, cu mai toate romanele românești, cu excepția „Cărții milionarului”, care m-a dărîmat efectiv. Unui copil maghiar nici măcar fluența literară românească nu-i e naturală – asta nu vor să înțeleagă pedagogii de școală veche. Cumperi pîine și lapte, abonament, joci fotbal și cam atît. Nu există situație care să te adîncească în limba literară, discuții cu vreun prieten despre Eliade sau Bacovia.

Dar să ne întoarcem la „Ion”. „Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul când în dreapta, când în stânga, până la Cluj și chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită, spintecă satul Jidovița și aleargă spre Bistrița, unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului”. Numai dacă citim prima frază: ce e bolovănos în asta? Eu, unul, nu pot înțelege.

Pe de altă parte: înțeleg că Sadoveanu sau Creangă au fluență, sînt mari povestitori etc., dar receptarea lui Rebreanu e îngreunată, de la bun început, de stereotipiile ce se leagă de statutul unui ardelean, binecunoscute mie. Și eu sînt minoritar, așa, ca Rebreanu, și trebuie să îndur prejudecățile maghiarilor din Ungaria. Cînd Ibrăileanu scrie că romanele lui Rebreanu „zugrăvesc societatea ardeleană, curentele sociale şi de idei de acolo, conflictele de clasă şi cele morale etc. Deci trebuie să aibă un deficit de artă”, lași cartea din mînă și nu mai înțelegi nimic. Din punctul meu de vedere, „Ion” nu are nici un deficit (sper să nu descopăr vreunul mai tîrziu), afară poate de acela că autorul nu a luat în considerare empatia îngustă a unui om care trăiește și a trăit toată viața lui în majoritate reconfortantă și nu înțelege nimic. Lucrurile se complică atunci cînd ne gîndim că Ibrăileanu nu a trăit în Anglia lui Shakespeare și, totuși, se dă în vînt după dramaturgul englez. În privinţa lui Rebreanu, și apropierea, și distanța l-au orbit pe acest mare critic.

Oricum, „Ion” e un mare roman. De la prima frază îi simți răsuflarea de balenă, și știi că poate înota mii de kilometri fără să obosească măcar.