Despre “terorismul intelectual”

Autor al unor volume controversate, situate în siajul unui conservatorism pronunţat, Jean Sévillia declanșează şi în „Terorismul intelectual”, volum apărut în 2000 (iar la noi, într-o primă ediție, în 2007), un atac vehement împotriva a tot ce a reprezentat şi reprezintă stânga franceză.

Scrupulos, autorul îşi definește sintagma de „terorism intelectual” încă din „Cuvântul înainte”: „Terorismul intelectual, am mai spus-o, constituite un sistem. Dar un sistem difuz, multiform, insesizabil. Nu trebuie să căutăm un complot îndărătul lui, şi nici pe cineva care dirijează clandestin lucrurile. De altfel, el nu apără o temă unică şi nu reprezintă interese neapărat concordante. E o mașinărie care se sprijină pe complicități doctrinare şi pe reţele de generație; trebuie reținut însă că avem de-a face cu o mașinărie oarbă”. Acest terorism intelectual reprezintă, cu alte cuvinte, eforturile stângii de a oculta crimele comunismului şi de a-i discredita pe cei care au încercat să vorbească despre ele. Mecanismul pus astfel în mișcare era unul destul de rudimentar, bazat pe cea mai percutantă opoziție a secolului al XX-lea : „Comunismul încarnează binele absolut, iar nazismul răul absolut”.

Fiind şi istoric, şi știind că o demonstrație funcționează la potențial maxim doar dacă nu lipsesc exemplele grăitoare, Jean Sévillia dă, la rându-i, numeroase exemple în care terorismul intelectual exercitat de comunism este, după propria-i părere, mai mult decât evident. Primul exemplu datează din 1949, este vorba despre afacerea Victor Kravcenko. Membru al Comisiei de achiziții în SUA, Kravcenko, cetățean sovietic, cere în 1944 azil politic în SUA. Acolo, în 1946, publică volumul „I Choose Freedom”, în care dezvăluie realitățile comunismului sovietic: epurare, foamete, mizerie, lagăre. „Le Monde” şi „Les Lettres françaises” au ripostat încercând să-l discrediteze pe Kravcenko. Nu altfel au stat lucrurile şi în alte cazuri, cel mai celebru fiind cazul lui Soljeniţîn. De altfel, autorul nu cruţă niciuna dintre erorile stângii franceze: susținerea lui Castro şi a lui Che Guevara, susținerea Vietnamului de Nord, susținerea lui Mao, elogiat de „Tel Quel”, promovarea mitului Lumii a Treia etc.

Păcatele stângii franceze nu sunt puține şi nici mici, dar acestui rechizitoriu nu i se poate ierta un singur lucru: este în mod evident unul partinic, tezist – teroriștii intelectuali sunt numai de stânga, iar situația dezastruoasă (politică, economică, socială) din prezent este rezultatul acțiunilor din trecut ale stângii. Din rechizitoriul lui Sévillia, însă, se desprinde următoarea idee despre societatea franceză: că acolo intelectualii au avut un cuvânt de spus şi au fost ascultați. Şi că s-au produs viraje de la stânga către dreapta intelectuală. În această nouă postură, de contestatari ai comunismului, au scris cărți, au comentat, au criticat şi au fost ascultați – așadar, libertatea nu a fost suprimată, iar ceea ce autorul numește impropriu terorism intelectual era şi este doar o formă de combatere, dar nu şi de intimidare, a oponentului. Cu alte cuvinte, cred că dracul nu este atât de negru pe cât încearcă Jean Sévillia să ni-l înfățișeze.

Jean Sévillia, Terorismul intelectual, traducere de Ileana Cantuniari, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, 298 p.