Drăcușorul lui Maxwell și entropia

De data asta, nu voi scrie despre o carte de anticariat, veche și de demult. În cele din urmă, toate cărțile vor sfârși la anticariat, așa că nu o mai lungesc.

Ca să intru direct în temă, fără ocolișuri și subtilități, definiția entropiei, formulată laconic, foarte la obiect, ar suna cam așa: entropia este noțiunea prin care numim dezordinea, haosul. Nimic mai simplu. Să ne imaginăm, ne îndeamnă fizicianul Brian Greene în The Fabric of the Cosmos, că avem o copie a romanului tolstoian Război și pace, o copie nelegată, dar cu paginile ordonate. Dintr-un capriciu, aruncăm copia în aer. Filele se vor răspândi, bineînțeles, care pe unde. După aceea, regretând gestul necugetat, vom aduna filele, dar ele nu vor mai fi în ordinea inițială, cea corectă. Ei bine, aici intervine entropia despre care am pomenit mai sus. Pare a fi vorba despre o dezordine fatală, inevitabilă. Asta doar până într-un punct, când pe scenă apare Demonul lui Maxwell.

În Strigarea lotului 49, Thomas Pynchon își pune personajul, curioasa Oedipa, pe urmele unei Poște fantomă, care funcționează în paralel cu Poșta SUA. În straniul său periplu detectivistic, Oedipa află și despre acest Demon al lui Maxwell: „Demonul stă într-o cutie printre moleculele de aer care se mișcă la întâmplare cu viteză diferită și triază moleculele rapide dintre cele încete. Moleculele rapide au mai multă energie decât cele încete. Atunci când într-un loc se adună un număr suficient de molecule rapide, se obține o zonă cu temperatură ridicată. Este posibil, în acest caz, să se utilizeze diferența de temperatură dintre zona fierbinte a cutiei și o zonă mai rece pentru a pune în mișcare un motor termic”.

În situația tocmai descrisă, „sistemul pierde entropie”. Pare-se că există câțiva sensibili care ar avea capacitatea mintală de a-l pune la treabă pe demonul din cutie. Încercându-și, la rândul ei, șansele, Oedipa a fost dezamăgită să afle că nu face parte dintre aceștia. Dar să lăsăm amănuntele fără prea mare importanță aici. Ideea pe care am vrut s-o pun în evidenţă este aceea că, în romanul lui Pynchon, entropia poate fi controlată, ba chiar combătută printr-un simplu demon care ascultă de comanda unei minți puternic concentrate. La ce ne-ar folosi un astfel de control al fenomenului numit entropie? În mod sigur, nici demonul din cutie nu cunoaște răspunsul, dar e bine de știut că dezintegrarea lumii poate fi reversibilă, cel puțin în povestea lui Thomas Pynchon. E o chestie!

Thomas Pynchon, Strigarea lotului 49, traducere de Geta Dumitriu, Editura Polirom, Iași, 2006