Flash fiction stories – noiembrie 2023: „Torcea o pisică de angora pe masa din bucătărie” de Mariana Dobrică

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Torcea o pisică de angora pe masa din bucătărie

Mariana Dobrică

„Torceau femei de angora în pat.”

Ți se păruse foarte tare versul ăsta al lui Brumaru, îi ziseseși chiar și lui Dan, care nu prea se omora cu poezia, mai citea câte un roman din când în când, „Moromeții” neapărat, cel puțin o dată pe an, credea că sunt pe lume chestii mult mai importante decât poezia, iar pe asta contemporană nu o prea înțelegea, ce e delirul ăsta? te trezeai că zice, când îi citeai câte una, dacă înșirarea asta de cuvinte fără cap și fără coadă e poezie, eu sunt popă.

Poate că avea dreptate, poate erau pe lumea asta chestii muuult mai importante decât poezia, dar dacă nu puteai să vezi poezia lumii ăsteia, a vieții ăsteia, atunci chiar erai orb. Miop, te corectase el dându-și ochelarii jos ca în fiecare seară, doar miop, nu citise vreo poezie, ci se holbase în telefon, scrisese niște e-mailuri, vorbise cu șeful – la ora asta?, la ora asta, 22.45, vineri -, verificase niște facturi etc.

„Torceau femei de angora în pat.”

Era weekend, era sâmbătă dimineață, era noiembrie în calendar, dar afară înfloriseră nebunește salcâmii a doua oară.

Dan plecase devreme, o ducea cu mașina la țară pe mama lui, undeva nu foarte departe de oraș, că avea bagaje și cu microbuzul îi era greu la vârsta ei, 70+, se ducea pentru câteva zile să își vadă mama, 90+, Andrei, fratele lui, nu putea, că nu știu ce altă treabă avea. Zisese că se întoarce în vreo două ore, mai mult chiar, că poate mai face și el câte ceva pe acolo pe la țară, te sărutase când l-ai condus, comme d’habitude, ciufulită și somnoroasă, moale ca o pisică, îmbrăcată doar într-un tricou lălâu și vechi al lui, îți plăcea să dormi în tricourile lui, mai ales când era plecat, ți se părea că te îmbrățișează chiar și când nu era acolo, mai zisese să te culci la loc, ai închis ușa după el și te-ai întors în pat.

„Torceau femei de angora în pat”.

Torceau femei… Torceau….

Torceai… Torceai??? Torceai!!! Chiar torceai. Pe bune!

Pe naiba! Cum să torci?

Te-ai trezit torcând.

Miau, te auzi zicând. Zicând? Miorlăind.

Miau, mai miorlăi o dată.

Miau, încă o dată.

MIAU!

Fir-ar! Eu sunt Dana, o tipă căreia îi place să doarmă în tricourile iubitului ei Dan, DANA, nu o… pisică!

Miau!

O pisică albă, după cum vezi, după cum te vezi, miorlăind pe tricoul lui Dan, care mirosea a Dana.

Băga-mi-aș picioarele! Lăbuțele, pardon.

Întinzi una, o întinzi și pe a doua, te uiți bine la ele, lăbuțe albe, te arcuiești toată, chiar ești pisică.

Trebuie să bei o cafea și să termini cu prostiile astea.

Sari din pat cu o grație de pisică.

De la versul ăla al lui Brumaru ți se trage toată tărășenia asta – îți trece un gând prin tărtăcuța ta de pisică.

Te oprești în fața oglinzii din hol. Te privești. Vezi o pisică, albă toată-toată, are niște ochi verzi ca iarba sau ca „două mistice smaralde”, ca într-o romanță pe care o fredona uneori tatăl tău, dar ăia erau, totuși, ochii iubitei, nu ai unei pisici.

Ești chiar frumoasă. Toate pisicile de pe lumea asta sunt frumoase, dar fiecare pisică e frumoasă în felul ei.

Bine că nu te-ai trezit insectă.

De la Kafka ți se trage, nu de la Brumaru, de când ai recitit „Metamorfoza”, pe care urma să o discuți la un curs de scriere creativă, ca să nu le spui cine știe ce prostii adolescenților ălora pe care îi chinuiai o dată pe săptămână cu exerciții de creativitate și imaginație.

Sau de la tema pe care te gândiseși să le-o dai: să scrie din punctul de vedere al unei pisici despre Crăciun. Dar acum nu era Crăciunul, abia se intrase în post.

Miau!

Intri în bucătărie și simți mirosul de cafea. Sari pe masă cu grația și ușurința unei pisici, nu cu grația și ușurința Danei care se împiedica de toate alea.

Pe masă – trei portocale și două mere într-un coș mic de răchită luat de Dana de la Râșnov, o cană cu zaț, că în casa aia cafeaua se bea cu cana, nu cu ceașca, hotărâse Dana, care îl obișnuise și pe Dan așa, de când se mutaseră împreună, o farfurie cu niște firimituri de pâine și miros de salam.

Miau!

Lingi cu resemnare firimiturile alea, lingi bine-bine toată farfuria, mai găsești unele risipite pe masă, le lingi și pe alea, chiar te bucuri că Dan nu strângea niciodată masa și nu spăla vreun vas, Dana ar fi murmurat vreun cuvânt mic de reproș.

Totuși, dacă ai bea cafea, poate ai fi din nou Dana. Până nu va fi prea târziu, până nu te vei obișnui în pielea, blănița ta albă de pisică, până nu vei începe să gândești doar ca o pisică, până când se va întoarce Dan acasă.

Mirosul de cafea venea din stânga, de pe aragaz, unde vezi ibricul argintiu, în care Dana ar fi făcut cafeaua chiar și cu ochii închiși, iar Dan măsura cu precizia lingurițelor zahărul și cafeaua.

Sari din nou grațios ca o pisică albă care ești, aterizezi în patru labe pe aragaz și îți bagi boticul, cam negrațios, în ibric. Și începi să lipăi delicat cafeaua aia cam dulce, se vedea că e făcută de Dan, Dana o făcea amară, adică tu o făceai amară când nu erai o biată și frumoasă pisică albă care lingea farfurii și ibrice.

Te întorci pe masă – un alt salt de balerină albă – și te întinzi lângă coșul ăla cu fructe, închizi ochii și aștepți să își facă efectul cafeaua aia și să redevii Dana. Aștepți, aștepți, aștepți. Până începi din nou să torci.

„Torceau femei de angora în pat.”

Cine a scris versul ăsta frumos? Cum se numea poetul ăla cu părul alb care l-a scris?

„Torcea o pisică de angora pe masa din bucătărie.”

Dar pe ăsta cine l-a scris? Cine?

Mariana Dobrică este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova. A obținut diverse premii și mențiuni în cadrul unor concursuri literare: Festivalul Național de Literatură „Marin Preda”, Concursul Național de Proză „Alexandru Odobescu”, Festivalul Național de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, Festivalul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”. A publicat proză scurtă în revistele „Argeș”, „Caligraf”, „Fereastra”, „Literomania”, „Mozaicul”, „Prăvălia culturală”. A fost inclusă în „Nume de cod: Flash Fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (coordonatori: Adina Dinițoiu, Raul Popescu, Editura Paralela 45, 2019). Ca urmare a câștigării Concursului Național de Poezie „Constantin Nisipeanu”, Craiova, 2021, i s-a publicat volumul „Poetice” (Editura Aius, Craiova 2022)