Umbre
E o pescărie în piață, găsești filé de somn la 59,50 de lei și rondele de somon la 39,50 de lei sau mai ieftin raci vii în cutii, unul peste altul, stau cu burțile-n sus, mișcă din piciorușe și din antene, știuci înstelate, mrene, carași și crapi de Dunăre. Cam la trei stații de tramvai de la Nicolae Grigorescu…
O bătrână cu zece lei în mână se uită la prețuri, apoi la bancnotă, m-am uitat și eu, e deschisă la culoare și florile alea de nalbă care nu seamănă cu florile din copilăria mea nu sunt prea frumoase, nici pictorul cartierului, nici pensula dreaptă și curată, mult prea dreaptă și curată, între el și flori, erau mai mici și mai catifelate în copilărie…
Îmi spune cât costă somnul și somonul, dorada și păstrăvul, se uită la mine, dar eu mă gândesc la altceva, e dimineață, când ies la piață am toate umbrele nopții în cap și-acolo se-ntâlnesc cu umbrele zilei, se iau la ceartă. Suntem doar noi două la coadă, ea, prima și eu, a doua, m-a rugat să cumpăr eu, ea se mai gândește.
Mă uit la peștele tranșat în bucăți aproape egale sau întreg, lucios, așezat pe un pat de gheață, la câte-un ochi de pește, arată la fel și viu, și mort, mă gândesc că somnul, 39,50 de lei, nu prea are gust, iar somonul norvegian, 59,50 de lei, afectează creierul, îl predispune la autism, dar mie îmi place, nu iau prea des, de frică… Am zis să iau, totuși, mi-a zis să iau eu, că ea se mai gândește…
A intrat în vorbă cu un domn, suntem acum cinci în pescărie, noi trei și vânzătorii, nu e chiar o coadă, dar așa se spune (când e doar un om la coadă e tot coadă?), mă uit la cei doi vânzători tineri, arată bine, nu vorbesc la telefon, sunt tăcuți și calmi…
La brutăria din apropiere întrebi ce fel de făină are pâinea numită „bunica”, vânzătoarele nu-ți răspund decât cu mare întârziere, intermediară, după ce încheie conversația despre ce trebuie să cumpere din altă parte bunica lor sau mama sau fata și mă-ntreb cum e să stai opt ore în frigul de-aici, sunt în negru amândoi, sobri, tăcuți, pe gheață strălucește carnea albă ca laptele sau cenușie, roșu putred, portocaliu…
Solzii păstrăvului au o nuanță metalică. Păstrăvul e pește de munte, păstrează răcoarea și lumina zilelor senine de toamnă. I-aud vocea curată de domn, ce prețuri mari, a zis doamna, sunt mari, da, astea sunt, de ce vă mirați, a zis domnul, nu e pește de la noi, e adus de la alții, parcă-i reproșează ceva, ea este de vină că nu e pește de la noi, este?
Nu ai timp să răspunzi, rămân întrebările înăuntru, se-amestecă cu umbrele nopții…
M-am hotărât, am luat două medalioane de somon, 27 de lei și am plecat, am văzut-o la ușa pescăriei, n-am știut că ieșise, o uitasem deja tot privind vânzătorii tineri, bine făcuți, rapizi și reci, parcă nu erau vânzători, nu aveau telefoane, nu vorbeau între ei, se uitau la clienți și-așteptau să se hotărască și să ceară, puneau cu eleganță peștele alunecos pe cântar sau pe o masă să-i tranșeze capul sau să-i scoată măruntaiele, era lângă ușa pescăriei, în stânga, vizavi de țiganca bătrână care vinde chiloți din bumbac la set, maiouri, cămăși de noapte, pijamale, capoate înflorate pentru zilele de vară și șosete…
Se uita la bancnota de zece lei cu pictorul pe ea și cu florile alea de nalbă și-apoi a plecat, ea în stânga, eu în dreapta, cu umbrele nopții și zilei după mine, dar m-am oprit. Nu era prea departe, i-am pus mâna pe umăr, s-a-ntors, avea un pardesiu deschis la culoare, maro spre bej ca o bancnotă și o față curată de femeie bătrână încă tânără, vreți să cumpărați niște pește, am întrebat, da, aș vrea, dar nu-mi ajung banii și mi-a arătat bancnota de zece lei, am putut s-o văd mai bine și m-am gândit că nalba aia era cu totul aiurea, nu așa arată nalba în realitate, e mult mai frumoasă, catifelată și mică, cu miros de pământ, aproape de pământ, nu în aer, cu o pensulă țeapănă lângă ea…
Atunci vă mai dau eu una, pomană pentru o mătușă a mea, am zis așa, pomană pentru o mătușă a mea, ca să pară totul în regulă, trebuie să dai de pomană din când în când, toată lumea e mulțumită atunci, și cel care dă, și cel care primește, joacă un rol într-o piesă veche și onorabilă, sfântă, s-ar putea zice… A zis bogdaproste, nu m-a-ntrebat care mătușă, s-a-ntors doi-trei pași, a intrat în pescărie. N-am mai văzut-o de-atunci și nu știu dacă n-ar fi avut nevoie de mai mult, niciodată nu știm cam cât ar trebui să dăm…
„Cât” ăsta este fără niciun rost sau poate că e. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… M-am întors acasă cu umbrele nopții și cu umbrele zilei după mine.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu