Poeme de Ana Patricia Collazos

Ana Patricia Collazos Quiñones (născută la Neiva, Columbia, în 1978) este jurnalistă, scriitoare, editoare, producătoare radio, una dintre cele mai cunoscute poete contemporane din Columbia; specializată în Comunicare și Scriere creativă. A primit numeroase premii naționale și internaționale, iar creațiile sale sunt incluse în importante antologii columbiene și latino-americane. Volume publicate: La voz de la poesía (2008); Cantos de tierra caliente (2011); Dulce rehén (2016); Alma de tango (2017); Gritos desde el silencio (2019). Este fondatoarea și directoarea editurii columbiene Tierra de Palabras, un proiect de succes, reușind să publice peste șaizeci de volume ale autorilor din regiunea Huila în mai puțin de opt ani, activitatea fiindu-i recompensată, în anul 2022, cu Premiul FILBO Emprende. (Rodica Grigore)

De pe ce tărâm vin poeziile mele?
De unde îmi izvorăsc cuvintele?
Țară a uriașilor noaptea,
umed deșert după-amiaza,
dimineață cu ploaie, fără umbrelă.

Hartă imponderabilă a spiritului
care aduce sufletul lumii
mai aproape de sufletul meu.

Cartografie

Anii
au trasat hărți noi pe chipul meu

Sculptată de soare și râs
sunt luna
nocturnă
nedormită
constantă
uneori tristă

Pe obrajii mei însemnați
se află urmele ce duc spre poezie

Ocupații

I
Țes o pânză de păianjen
pentru a învălui lanurile de porumb
care s-au ivit
din amintirea ta în zori

II
Roata de tors imaginară
se întoarce iar și iar
Încep încet căutarea
locului potrivit pentru țesătura necesară
fibrei lichide a mâinilor tale

III
Mâinile mele harnice
îți țes absența
care se împrăștie ca firele de sorg

IV
Eu sunt păianjenul țesător
Vânturile de vară
îmi fac culorile feței
să se estompeze una câte una

V
Întind pătura râului
peste lanurile tale de grâu
Pentru a-mi găsi hrana
caut să torc semiluna
și imaginea miraculoasă a lui martie
Noaptea își părăsește albia

VI
Culeg recolta după ce bate cel din urmă clopot
Este șase seara
e timpul să pun plugul deoparte

VII
Simt în roata de tors zâmbetul ei potolit
Munca mea se afundă în somn
Clopotele pe care ți le-am pus la gât
anunță întoarcerea
ploii peste pântecele tău
Ți-am țesut întoarcerea cu mâini de mătase

Cântecele nomadului

Sunt arian
indian
egiptean
evreu
chibcha
anacona
Aduc laude din munți pe calea albă care sunt chiar eu
Posed magia albastră a păsărilor ce cântă tăceri

Sunt nomad
călătoresc prin existențe în căutarea viselor mele
Navighez în mările străvechi ale trupului tău
Îmi las canoea târâtă de vânturile noi ce vin din sud

Sunt vâslaș
În trupul meu sunt toate generațiile râului
port în mâini cântecul secolelor

Sunt pâine
floare
lumină
germinez la buza muntelui
Aștept cântecul mierlei sau semnul norului

Sunt culegător
Merg desculț și beau apa ploii
Mă odihnesc în trupurile care vin la mine
Mă simt singur
Caut liniștea pădurii și căldura unui foc originar

Sunt constructor
Adun pietre amorfe în vârtejurile nopții
Traversez poduri străvechi pentru a-mi făuri viața

Sunt nomad
Țara mea e trupul tău în depărtare

Destin

După ce m-am întins către luna în descreștere
cobori încet
în căutarea liniștii
Respiri adânc
—cânți—
Te prăbușești brusc în sexul meu
asemenea soarelui pe câmp

Euharistie

Invitația gurii tale
lasă masa
goală
și insinuantă
se folosește de sărut
și depinde de fructul interzis

Invitația trupului tău
își toarnă dorința
în vârful degetelor mele
până când atrage iubirea
în fiecare vis al meu

Pe scurt

El sosește
ia gura zilei
și îmi bea trupul
Sunt oceanul
naufragiat în sărutul care locuiește în barca lui
La picioarele sale se văluresc chemările mele de delfin captiv
Iar stâncile netede ale țărmului său
Fac din spumă
un murmur de iubire

Sunt foaia umedă de hârtie
ce locuiește de-a pururi în sticlă

Grafitti

Sub misterul complice al nopții
Am scris
literă cu literă
numele tău arămiu
pe fiecare casă din cartierul meu
Toți pereții
au fost posedați
de spiritul tău
Fiecare perete virgin
a apărut pătat
cu seva corpului tău

Vecinii au sosit înarmați
cu apă și săpun
vopsea și pensule

Nu mă tem de dispariția
ci de absența ta

Prezentare

Sunt
așa cum trebuie să fi spus vreun poet
sau așa cum va spune într-o zi
necunoscută și a mea
ca un cuvânt într-un colț
când murmurul e desculț
ca să poată dansa prin lume
fără să țină seama de cuvântul nimănui

Nou-venită pe trotuar
Sunt cealaltă femeie care își dezbracă hainele
din alte secole
cea care își expune zilnic chipul
fără să simtă nici o durere
în pagini de almanah împrumutate
Aici
nu e nimeni altcineva
decât cea care cântă
și se teme să se piardă pe strada 21
printre clădirile
care nu se mai ridică să mă privească

Această nouă chiriașă sunt eu, vecini
iertați-mi volumul orgasmelor
și urletul câinelui

Gură de foc

Gură cărnoasă
aceeași pe care Dumnezeu
a vrut să o cunoască
înaintea Evei
ca să scutească mărul de proasta sa reputație
și care astăzi
cu focul unei duminici
face ca sexul incandescent al iubitului
să învingă tot frigul
Gură de foc
colțul tău democratic
a fost de ajuns să-mi lase urme
pe piele până la salivă
atingerea ta distrată
a fost de ajuns să unească
cele două puncte ale unei îmbrățișări
cerul a fost de ajuns
—lună plină felinare infinite—
ca să vezi că gura ta este pământul făgăduinței

Exil

Scriu din necesitate, neavându-te
după ce ai fost al meu
înger păzitor

Atât de al meu
asemenea lanțurilor și urii lor
al meu asemenea tăcerii junglei
unde am așteptat libertatea așa de mult timp

Astăzi îți scriu de aici
din Stockholm
unde am venit să caut un leac pentru nebunia mea
Altele sunt acum tărâmurile care te ucid
dar această răpire voluntară
e moartea care mă desparte din nou
de ceea ce doresc

Acum aud încontinuu bombe în ureche
în timp ce mă mișc printr-un muzeu alb
plin de statui mergând la serviciu
Continuă persecuțiile
în carnea mea crudă ca și cum mările
care ne despart m-ar uni
doar cu patria pe care am părăsit-o
ca răzbunare
Îmi coninui fuga ca atunci și ca atunci te strig

Nu fugi, mi-ai spus
când ai deschis ușa

Așteaptă-mă la Stockholm
și fie ca un alt război să ne protejeze

Design

Sunt hârtie
Inițial lemn
sculptat de tatăl tâmplar
Toporul fierăstrăului bunicului
într-un peisaj
pictat de o mână maternă pură

—Stelele văd verdele pământului
și nu-și pot imagina
tot efortul necesar
pentru a fi hârtie în această pădure—

Port sângele cedrului
trecut prin toate focurile
covor de nuc care gestează
cărbunii propriului meu rug

Voi fi foc doar
la contactul delicat
cu poezia incendiară

Rug

Goală în bucătărie
Sunt doar încă un element al peisajului tău
Fructe aranjate
Măr copt
Pâine proaspătă
Te urmez goală prin casă
ca un sunet efemer
venind dinspre pereți
ca să-ți asalteze urechea
O fantomă muzicală
pe care o simți în spatele auzului
dar nu știi de unde vine unde trăiește

După-amiaza e și ea goală
cu o culoare de apus
ce pictează coridoarele
în culoarea corpului
și aprinde focurile nopții de San Juan
la ușa terasei

Goală cu totul
Goale și ele
Îmi sunt mâinile
Mâini de pene
care aduc un poem doar pentru tine

Amnezie

Într-o zi voi ajunge la tine
Îmi voi uita codul de etică
și toate prejudecățile îmi vor cădea
odată cu hainele
Voi lăsa pantofii celei care am fost la ușă
Voi putea să mă uit în ochii tăi
cu dorință
să aprind focul în curte
să-ți spun da
Într-o zi voi veni goală
nu doar fără rochie și machiaj
și nu vom face acel selfie
corect politic
Nu vom avea nevoie de vreun motiv

Legat de prejudecăți
scuze
—invitații de piatră la petrecere—
vor rămâne și ei lângă pat

Atingere

Mi-am pierdut pudoarea
în fața ochilor tăi
și precum frunzele cad
odată cu vântul
hainele îmi cad
Și briza ești tu
Te simt doar pe tine
Și briza ești tu
doar mă atinge
Am pierdut odată cu pudoarea
și teama de a te privi cu dorință
și ca și cum ne-am putea
iubi
îmi leg gura de ochii tăi

Tapiserie

De când a început totul
suntem două fire
două panglici infinite
libere

Vântul ne unește uneori
Ne atingem de piele și de țărmuri
până când creăm furtuni
din fiecare ghem

Te ating și faci un nod din mine
Dezbracă-mă ca să mă poți desface

Din interior

Trupul mă doare
de azi dimineață

Am o bucată din tine
în pielea mea dureroasă

O plantă care se târăște înăuntru
căutând rădăcina
de care să-și agațe
ramurile de aceste oase

În interiorul pielii, dorința doare
Dorința mea de tine
Dorința

Afară, nu te văd nu știu
că sunt a ta și că aici, înăuntru, tu crești
cu dispeare al meu

Devenire

Cu sau fără tine
viața continuă
Viața merge mai departe

Deși cu tine
ce frumos a fost
să te îmbrățișez încet
și să privesc noaptea
cum intră înapoi în gâtlejurile cocoșilor
până când curtea a încetat să mai fie
o gură de lup
iar tu ai devenit din nou o promisiune

Clandestin

E posibil ca tu
să nu-ți fi citit niciodată numele
într-unul din poemele mele

Motivul e în tine

Am fost o poezie
unde cuvântul iubire
a fost mereu verb
fără timpuri condiționale
imperfecte
Am conjugat la timpul prezent
tot ce încăpea între mâinile mele și ochii tăi

Și fiind un poem nepublicat
—chiar și așa—
am fost poezie

Traducere și prezentare de Rodica Grigore

Sursă foto: aici