La Editura Humanitas va apărea volumul „Caiete” de Paul Valéry (traducere, prefață și cronologie de Marius Ghica).
„Mărturisesc că mi-am făcut un idol din spiritul meu, dar altul nu am găsit.“ — PAUL VALÉRY
„Efortul de a se defini pe sine, de a medita asupra propriilor operații mentale a fost considerat de Valéry drept cunoaștere autentică. Dar a se cunoaște nu înseamnă a cunoaște; sau, mai curând, nu este decât o varietate de cunoaștere. Întotdeauna Valéry a confundat cunoașterea cu clarviziunea. Mai mult, voința de a fi clarvăzător, de a fi inuman de lucid, se însoțește la el cu un orgoliu abia ascuns: se cunoaște și se admiră pentru faptul că se cunoaște. Să fim însă drepți: el nu-și admiră spiritul, ci se admiră pe sine ca Spirit.“ — CIORAN
„Caietele lui Paul Valéry reprezintă un impresionant monument de gândire vie, un jurnal de reflecții în care autorul își nota cu religiozitate, aproape zilnic, între orele patru și opt dimineața, meditațiile sale asupra problemei care l-a preocupat până la sfârșitul vieții: aceea de a afla care este substratul gândirii umane, care sunt mecanismele funcționării mentale, posibilitățile și limitele intelectului. „Ce poate omul?“ – se întreabă statornic domnul Teste.“ — MARIUS GHICA
PAUL VALÉRY (1871–1945), unul dintre cei mai mari poeți francezi din toate timpurile, s-a născut pe țărmurile Mediteranei, la Sète, dintr-un tată corsican și o mamă cu origini genoveze și istriote. A crescut la Monpellier, unde își ia și licența în drept. În 1892 se stabilește la Paris și începe să scrie versuri, avându-l ca mentor pe Stéphane Mallarmé, și cunoaște mulți mari artiști ai secolului XX, dintre care unii îi devin prieteni de-o viață: pictori, scriitori, critici. Lucrează o vreme ca redactor cultural la Ministerul de Război. Apoi devine conferențiar și este primit în Academia Franceză. Una dintre marile sale moșteniri culturale este suita de 261 de caiete de jurnal, din care în limba română au apărut până acum doar o mică parte. La fel ca în poezia sa, regăsim în ele o gândire extrem de originală, fertilă, sursă neprețuită de inspirație pentru multe generații de creatori.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu