Tristan Tzara în familie

Figură proeminentă a avangardei europene, părinte al dadaismului, renumit pentru frondă și nihilism, Tristan Tzara își dezvăluie, în corespondența de familie, alte fațete ale personalității sale. Scrisorile publicate în volumul „Corespondență de familie” (ediție, traducere și notă introductivă de Mădălina Lascu, Editura Tracus Arte, 2018) se întind pe o perioadă de 35 de ani (1924-1959) și cuprind comunicarea cu părinții, cu sora și cu soția sa.

După stabilirea la Paris, Tzara scrie acasă îngrijorat că nu primește vești și semnează, la început, ca Sami – de la numele său adevărat, Samuel Rosenstock. Curând, însă, și părinții ajung să i se adreseze cu „Dragă Tristan” și el însuși dorește schimbarea numelui în documentele de identitate, drept pentru care face demersurile necesare și i se trimite actul de naștere rectificat, cu numele Samuel Tristan Tzara, în 1925. Este un fiu respectuos și iubitor, își face griji de foarte multe ori pentru sănătatea mamei, de care pare să îi fie mereu dor. Trimite bani când i se cer și renunță cu generozitate la ce i s-ar fi cuvenit din averea părinților în favoarea surorii lui, Lucia Maria Hutman; acesteia îi scrie, de altfel, și separat, în franceză. Schimbă fotografii cu membrii familiei rămași în țară, dorește să i se trimită câteva lucruri personale, probabil pentru însemnătatea lor afectivă.

Scrisorile păstrează convențiile epistolare și șabloanele de adresare ale epocii, cu informații generale despre starea sănătății și preocupările obișnuite, foarte puține detalii de viață personală: „Scumpii mei părinți și dragă Lucica (…) Mie îmi merge bine, lucrez cu plăcere, în câteva zile încep repetițiile, piesa mea e aproape terminată. Zilele trecute (…) am fost la un bal costumat, împreună cu prințesa Murat și cu o bandă de prieteni. Eram deghizat în mexican. Aici au fost câteva zile calde, acum e iar rece”. Treptat, viața se schimbă, se căsătorește cu Greta Knutson, poetă și artistă plastică de origine suedeză, au împreună un copil, Christophe, își construiește o casă la Paris, în Montmartre, este invitat să țină conferințe în diverse capitale europene ș.a.

Mai nimic nu apare, însă, în epistole despre activitatea lui artistică, așa încât cu greu pot fi estompate „diferențele abisale dintre cele două lumi: lumea modestă a părinților și lumea elitei modernismului parizian în care trăia scriitorul” (cum se spune în nota introductivă). Pentru cititor, este frustrantă această absență a informațiilor din societatea avangardei europene, din atmosfera culturală efervescentă a epocii, din planurile și frământările intelectuale ale autorului, dar, în același timp, este surprinzător-emoționantă această voce simplă, comună, banală a lui Sami-Tristan Tzara.

Scrisorile Gretei Knutson-Tzara către soț, redactate în franceză, completate cu diverse desene, schițe, care îi reprezintă sau simbolizează relația lor, sunt prilejuite de îndepărtarea dintre ei cauzată, de cele mai multe ori, de retragerea pictoriței în stațiuni unde își poate trata problemele de sănătate, în primul rând nevrozele. Pe Tristan îl numește „petit petit Loup” sau „loup lilla”, îi povestește despre starea ei și a copilului, îi cere culori, cărți, diverse obiecte, îmbrăcăminte pentru ea și pentru cel mic, este ludică, afectuoasă, sofisticată. El este un soț devotat și un tată iubitor, se ocupă de amenajarea casei și este extrem de îngrijorat când copilul sau mama par să sufere de ceva anume. Căsătoria nu a durat, însă, decât 10 ani, astfel încât, în 1946, îi scrie în franceză Lucicăi, relatând mai multe aspecte, probabil după o perioadă lungă de tăcere, în timpul războiului, revenit la Paris: „Am, în sfârșit, ocazia să-ți scriu și poate voi avea curând bucuria să vă văd pe toți. Plec în data de 11 a acestei luni pentru un turneu de conferințe în Elveția, Austria și Cehoslovacia. Este foarte probabil ca de la Praga, unde sunt invitat de guvern, să vin cu avionul la București. Dacă îi poți vedea pe Maxy sau pe Sașa Pană, spune-le că la începutul lui martie voi fi la Praga și dacă vor să mă invite, nu au decât să se adreseze Legației României (…) Eu am avut multe peripeții, am stat tot timpul cu Christophe care, spre sfârșit, a intrat în Rezistență. Întreg anul trecut l-am petrecut la Toulouse, unde am ocupat mai multe funcții și unde Christophe a făcut un an de matematici superioare (…) În prezent, Christophe locuiește din nou cu mine. Greta este la Paris, nu o duce prea rău, dar nu mai locuim împreună. În rest, sănătatea mi-e bună, lucrez mult și poate în curând voi putea să vă îmbrățişez pe toți”. Se despărțise de Greta încă din 1937, din 1942 oficial, dar comunică târziu celor din țară, așa cum nu spusese nimic nici înainte de căsătorie. Această decență a relațiilor de familie este trăsătura întregii lui corespondențe cu cei foarte apropiați.

Samuel Tristan Tzara este în continuare de descoperit: prin corespondența aceasta îl surprindem în spațiul privat – rezervat, grijuliu, responsabil, discret. Ce nu a spus în scrisori trebuie să fi fost, însă, o altă dimensiune, cu adevărat spectaculoasă, a personalității sale – care, din fericire, a trecut în mare parte în opera lui.

Tristan Tzara, „Corespondență de familie”, ediție, traducere și notă introductivă de Mădălina Lascu, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018, 172 p.