„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (XI)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a unsprezecea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

14

Am rămas întins, o bucată de lemn tăiat, acoperit de-o împletitură de crengi. Am rămas întins, un copil găsit acoperit de licheni, granit cu contururi omeneşti, chip omenesc. Nu mi-am dat osteneala să iau în serios schimbările de lumină, curbele ascendente ale după-amiezii, marginile întunecoase ale serii. Am rămas întins pe spate, cu ochii deschişi, cu mâinile desfăcute, iar viitorul fără sens zăcea alături de mine. Mă întrebam dacă piatra asta care zace aici era vie. O fiinţă care ia parte, care se interesează, care execută. Aparţinea această piatră zăcătoare lui Aici şi Acum sau se rostogolise pe pat de secole. Iarăşi m-am lăsat clătit de-un val negru, intens, care periodic se rostogoleşte peste încăperea mea, mai ales când luna e oarbă.

Cum se poate întâmpla să te pierzi, fără urme, în noapte. Să te trezeşti şi să constaţi că lipsesc toate părţile colorate, au rămas doar umbrele nopţii. Aşteptam zadarnic să mă cuprindă preocupările, însufleţirile, dorinţa de activitate, de a merge şi a veni. Oţel topit îmi umplea picioarele, condamnându-mă la nemişcare. Străvechiul, amorful destin de gândac mă făcu să zac pe spate până-n zori. Fără milă, mi se dovedi că există forţe cărora nu le puteam riposta, că existau substanţe ce mă puteau otrăvi. Gândurile greoaie, surde, apăsătoare, erau împrăştiate în jur, îmi vorbeau cu o încetineală chinuitoare. Totodată auzeam timpul cu fâşâitul lui de şoarece ori îl auzeam bâzâind precum viespile şi lovind, iarăşi, ferestrele.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Sursă foto aici