Adriana Ruță Neagoe: „Aș zice că valoarea prozei scurte este aceeași cu cea a literaturii mari”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei medicul și scriitoarea Adriana Ruță Neagoe. (Literomania)

1. Ce citiți în aceste zile?

Citesc proză scurtă. La întâmplare. Au fost ani când nu am citit beletristică ci exclusiv cărți și reviste medicale. Am ani de zile de recuperat aici și mă grăbesc, așa că proza scurtă îmi satisface cumva graba asta proporțională cu percepția timpului de la vârsta mea.

Aș zice că valoarea prozei scurte este aceeași cu cea a literaturii mari, prin faptul că îți permite să confrunți lumea într-un fel nou, iar atunci când o face foarte bine, are puterea de a acționa ca o expriență transformantă, de a-l lăsa schimbat pe cel care citește, adică mai deștept și mai empatic. Cred că vorbesc aici despre ceva tare special și plăcut, să ai parte de o experiență emoțională completă și plină de miez într-un timp care nu ia mai mult de zece, douăzeci de pagini de parcurs. Cred că sunt puțin șmecheră lăudând conceptul, în loc să promovez proze scurte individuale. Ar fi atât de multe și mi-ar părea rău să nu-mi enumăr exhaustiv toate iubirile.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Dacă mă gândesc la viața mea profesională, aș aminti „Sinopsis”-ul lui Kaplan, un tratat de psihiatrie care a venit peste mine într-un moment de descurajare, incredibil de logic, liniștitor de organizat. L-am descoperit când am fost primită în rezidența de psihiatrie din America, în 1996, după niște ani de psihiatrie petrecuți în Elveția, unde literatura psihiatrică fusese, în acei ani de dinainte de 1996, o nebuloasă, ceva de neînțeles, lipsită de structură, de unitate și consens între autorii ei. Până să ajung la ea, am crezut că psihiatria era o specialitate care nu poate fi structurată nicicum și din acest motiv foarte greu de cuprins, de lucrat nespeculativ, prea vastă, ca o metropolă nelimitată extinzându-se cu prea multele ei suburbii, un fel de Los Angeles. Ei bine, cu această carte la subraț, am văzut că psihiatria poate fi o știință, că pot să înțeleg mintea înțelegând creierul și s-o cuprind și că pot lucra cu pacienții după o logică anume, comună cu cea a celorlalți colegi psihiatri. Mi-a adus o liniște de care aveam nevoie, o speranță că totul va fi bine în munca mea, exact ca o ședere în San Francisco, și nu una zăpăcitoare în LA.

3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?

O carte care m-a fascinat și m-a influențat în deciziile mele mai timpurii a fost „Despre psihanaliză” a lui Freud pe care am găsit-o în 1981 la ultimul etaj al Bibliotecii Academiei, prin bunăvoința unei bibliotecare drăguțe, ca de altfel absolut toți bibliotecarii și bibliotecarele cu care am venit în contact în viața mea de șoarece de bibliotecă.

Mi-am dat seama, citind-o, că eu iubesc o parte, ca să zic așa, mai „filozofică” a medicinii, că mi-ar plăcea să tratez mentalul mai mult decât fizicul. Am rămas doar cu nostalgia acestei plăceri o vreme, pentru că am ales până la urmă o specialitate chirurgicală, înainte de a părăsi România (unde psihiatria avea niște conexiuni cu politicul acelor vremuri de care mă țineam cât puteam mai departe), pentru ca mai apoi să mă întorc la ea, odată ajunsă în Elveția și apoi în America.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Citesc, inerent, și multă literatură mediocră și o citesc până la capăt pentru că sunt genul care nu lasă-n farfurie. Ar trebui să-mi schimb urgent acest obicei. Să numesc cărțile acelea? Cui prodest?

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

Nu mi-ar plăcea să dăruiesc mereu aceeași carte, nu știu de ce. Trebuie să las toate să circule, nu doar una. Cred că enunțul ar suna mai corect așa: „Numiți cartea pe care o dăruiți”. Mie îmi place mult să dăruiesc și mai ales îmi place ca cel căruia îi dăruiesc ceva să-și fi dorit acel ceva. Deci alegerea unei cărți pentru altcineva nu poate să fie a mea niciodată.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

Foarte multe. Nu o dată m-am dus la pomul lăudat cu sacul, așa că nu mă mai iau după laude, reclame sau afinitățile altora. Să-ți dau un exemplu, dacă tot trebuie să „bârfesc” despre cărți. În ziua când am citit pe celular știrea că Annie Ernaux a câștigat premiul Nobel pentru Literatură, plecasem din București și mă aflam – ce coincidență! – în Franța, în aeroportul Charles de Gaulle, urmând să aștept câteva ore legătura spre Boston. M-am grăbit să găsesc o librărie în aeroport, deși mă gândeam că știrea fusese prea recentă ca librăriile să aibă timp să pună cărțile câștigătoarei în vânzare. Cu toate astea librarul din aeroport tocmai adusese cartea, – o bilă albă pentru comerțul de carte franțuzesc – și am fost fericită s-o pot cumpăra în chiar versiunea originală ,„Pasiune simplă” și „Confesiunea adolescentei”, ceva ce n-aș fi găsit la Boston atât de ușor și repede.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

După părerea mea, subevaluate sunt multele cărți bune și foarte bune ale autorilor români contemporani care nu sunt citite de marele public. Sunt atât de mulți aceia care nu au auzit de prozele scurte ale Adrianei Bittel, de Răzvan Petrescu, de romanele lui BAS (Bogdan Alexandru Stănescu), ale lui Tudor Ganea, sau de proza lui Bogdan Răileanu și a multor altora pe care mâine voi regreta că nu i-am numit pe toți aici. Plus că eu mai am încă mulți dintre ei pe care încă nu i-am citit încă; nu mi-a ajuns timpul să parcurg toate cărțile pe care mi le-am cumpărat din București.

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

Am scris o singură carte, dar mi-aș dori s-o fi scris și publicat altfel și în tihnă și ea să fi fost pusă pe rafturile librăriilor, nu ținută în subsolurile lor și adusă la casă doar la cererea expresă a vreunui cumpărător. Și dacă te referi la literatura altcuiva, atunci uite, mi-aș fi dorit ca eu să fi scris „Schaffhausen”, o proză scurtă pe care Răzvan Petrescu a scris-o. Sau „Trei săptămâni în Atlas” a lui Marius Chivu (cu tot cu călătoria fizică efectuată în prealabil).

9. Ce carte ați recitit cel mai des?

Asta mi se-ntâmpla în copilărie, când aveam timp berechet, nu ca acum, când sufăr pur și simplu să văd câte cărți necitite am. „Amintiri din copilărie” era cartea pe care o citeam și-o tot citeam, uneori și cu voce tare, cu accentul moldovenesc care-mi place de mor de când mă știu. Și acum mai pot reproduce pe de rost fragmente. „Di vânzari ți-i găinușa șeea măi băieti?”… dacă ai timp, ți-o zic pe toată.

Adriana Ruță Neagoe este de profesie medic și locuiește în Boston, SUA. S-a născut la București, unde a absolvit cursurile în limba de predare italiană ale Liceului Dante Alighieri, apoi cele ale Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila. În anii de liceu a fost redactor-șef al revistei liceului, unde a publicat eseuri și poezie, și a frecventat cenaclul Săgetătorul, condus de profesorul Tudor Opriș. După aproape 50 de ani, întorcându-se de curând la viața literară, medicul cu studii liceale umaniste a publicat din 2021 proză scurtă pe revistadepovestiri.ro, litero-mania.com și în revista „Banchetul”. Volumul de povestiri „Trompa lui Eustachio” conține și unele povestiri din viața autoarei, a cărei adolescență l-a inspirat pe George Șovu – profesorul de română și dirigintele Adrianei Ruță Neagoe – în crearea personajului Alina, din celebrul roman pentru adolescenți, din 1978, „Declarație de dragoste”. Ecranizarea după romanul lui George Șovu, „Declarație de dragoste” (1985), și seria de filme cu liceeni care-i urmează au avut parte de un succes uriaș în rândul publicului tânăr și nu numai. A publicat în antologiile „Kiwi, 2023. Antologia de proză scurtă. Trecutul” (proza „Impostorul”), „Kiwi, 2024. Antologia de proză scurtă. Relații” (proza „Înger”) – ambele antologii apărute la Editura Polirom și coordonate de Marius Chivu, „Lucruri mărunte. Copilăria în comunism” (vol. II, Muzeul Național al Literaturii Române Iași).