Radu
Țintuiți cu orele aici ca într-o carceră. Nu le mai încap picioarele sub bancă, dacă treci printre rânduri, riști să te-mpiedici de ele. Să cazi în nas. Bine că ți-ai pus pantofi cu tocuri și rochia asta lila cam strâmtă. Când te urci la catedră, ți se ridică vreo două palme deasupra genunchilor. O secundă. O zecime de secundă. E o minune că n-ai căzut până acum cu atâtea priviri în glezne, în genunchi, în șolduri, în ceafă, peste tot.
Citim „Inscripție pe un portret” de Tudor Arghezi. Unii n-au manual și-au căutat textul pe internet. „Și te socoți ca iedera, deodată,/ Rămasă-n legănare și pustiu./ Ai bănuit că platoșa-i pătată,/ Pe care odihniseși, cu raghiu…”
– Cu „rachiu”, nu cu „raghiu”…
– Păi scrie „raghiu”, nu „rachiu”.
– Ei, e o greșeală de transcriere, ce-i ăla „raghiu”?! Știe careva ce-i ăla „raghiu”? Vezi? Nu există.
Andreea începe să râdă. Radu tace. Se uită pur și simplu la tine, ca și cum n-ar avea ceva mai bun de făcut. Când te uiți și tu, nu-și mută privirea. Știe că n-ai de ales, că trebuie să renunți. Că nu poți să-l întrebi ce vrea. Deși ai putea. Ai putea? Ai putea să-i spui, ca altora, că trebuie să urmărească textul. Nu ești în stare. „Nu te opri unde nu poți iubi.” Nu iubi când nu te poți opri. Să nu poți unde nu iubești oprirea. Ah, vorbele mari! Marile adevăruri… Strâng multe like-uri pe Facebook. Și la adunări festive, aplauze. Lacrimi, fiori. La „Ultimul clopoțel”. Viitorul v-așteaptă. Sunteți tineri, ambițioși, străluciți, creativi. „Per aspera ad astra.” Revelații de-o secundă. De o zecime de secundă. E sufocant, copiii ăștia nu deschid niciodată ferestrele. Le place căldura, somnolează ca-ntr-un cuib umplut cu puf și pene de gâscă.
– Radu, deschide, te rog, fereastra din dreptul tău.
– Da, doamna profesoară.
– Doamna, am găsit pe net o conversație foarte interesantă despre poezia lui Arghezi.
– S-auzim.
– Unde găsesc și eu un comentariu la poezia „Inscripție pe un portret” de Tudor Arghezi? Caută în cărți, poate ai mai mult noroc. Nici în cărți nu găsești, și eu îl caut. Nu se găsește, am încercat orice. Dap, nici eu nu găsesc, ne omoară doamna.
– Ia s-auzim ce credeți voi, nu vă omor…
– E grea.
– Andreea?
– Eu înțeleg că bărbatul e un războinic cu viață grea și ținte ieșite din comun („Sufletul meu cu piscuri mari de piatră”), iar femeia este o vrăjitoare tandră, care-l așteaptă mereu și cam degeaba, fiindcă el trebuie să renunțe la ea.
– Și cum ți se pare?
– Doamna, parcă suntem la psiholog. Mai bine vorbiți dumneavoastră.
Ieri, la cafeneaua de la cinemateca Eforie. El a băut o cafea și a fumat tot timpul, eu, „un raghiu”, deși era cam devreme. Ne-am întâlnit după-amiaza, nu seara, cum ar fi vrut. Mai bine. Am vorbit despre admiterea care se apropie, despre cărţi, despre cât de greu este să alegi. Se pregătește să dea la Politehnică, fără convingere, nu ştie ce i s-ar potrivi, învaţă uşor orice, ar fi putut încerca în altă parte, dar unde? „Singurul lucru de care sunt sigur este neliniştea care mi se-adună în gât, aici, dimineaţa, când mă trezesc.” Mi-a arătat nodul din gât… Cât de mare poate să fie! Mai mare decât al lui… Am avut mereu impresia că acolo se adună, mai mult decât în altă parte, neliniștea bărbaților. Iată, am confirmarea. Grăsimea multă, depusă an de an, o acoperă. Dar cum i-aș putea spune asta?! Nu mereu… Câteodată e mic de la naștere.Tot îl simți, chiar dacă abia se vede. Se plimbă în sus și-n jos, ca atunci când aștepți fără speranță pe cineva sau ceva pe holurile unei clădiri cu geamurile închise. Nu puteam să-mi iau ochii de la el. Aș fi vrut să-l ating. Să văd dacă vibrează. Sau să-i ciufulesc pletele de băiat-fetiță, rebele. Le-a lăsat să crească, nu-l mai trimite nimeni la frizer. Mai bine că n-am făcut-o. Doar în gând. Mai dureroasă renunțarea la altul. Cum ar fi să înfășor nodul ăla din gât cu „fuiorul vieții mele de mătasă”? Fuior de mătase? Odgon din sfoară groasă de cânepă. S-ar sufoca. „Ce să fac?” Nu mai ştiu ce i-am spus, profesorii nu ştiu să răspundă la întrebările esenţiale.
– Ei, ce faci, nu o deschizi?
– Nu merge, e blocată. I-a scos cineva mânerul. Ar trebui chemat dom’ Săndel.
Dom’ Săndel (limbaj colocvial, doamna!) e bodigardul școlii. Ajunge în clasă într-o clipă și rezolvă tot. Ne-a mai deschis niște ferestre, cu condiția să nu ne-aruncăm în gol, de la etaj. „Vă deschid fereastra, dar să nu săriți pe geam!” N-a sărit nimeni pân-acum, dar oamenii înțelepți sunt prevăzători.
– Du-te tu, te rog, și caută-l.
– Mai bine merge altcineva, aș vrea să rămân la oră…
– Hai, du-te, nu durează mult, e pe la poartă…
A ieșit. Ar fi putut să refuze, dar nu e genul. O să vină și fuiorul de mătase, și tot, curând. Sau măcar din vâscoză. Merge o vreme și din poliester. Nu prea mult, câteva săptămâni, apoi trebuie cumpărat altul și-apoi altul. Mătasea naturală se întreține mai greu. Dacă vrei să reziste, dacă nu… E frumoasă și-o mătase de-o noapte. În altă zi, când era neobișnuit de cald pentru luna noiembrie, am deschis toate ferestrele. Clasa dă în Cișmigiu și intră de-acolo foșnet de frunze, frunze, croncănitul ciorilor, ciripituri, odată cu claxoanele și sirenele bulevardului… Acum a intrat o muscă ce pare amețită. Zboară bâzâind pe la urechile noastre, apoi tace brusc când își găsește un loc de odihnă pe undeva. Bine că nu-i un gândac puturos, e plin orașul de ei. Am aflat prin clasa a noua, cred, când ne-a ciripit o vrabie la fereastră cam toată ora, că ne vizitează sufletul Dobricăi nu știu cum. Dobrica e la sfârșitul catalogului, n-a văzut-o nimeni la față, e în străinătate, are loc rezervat. Musca asta amețită trebuie să fie sufletul altcuiva. Un suflet bătrân, morocănos și buimac, păstrat într-o capsulă criogenică, dus dintr-un loc în altul și dintr-un timp în altul. Cu mărul Evei în gât.
– Ne explicați despre ce e vorba în poezie?!
– E foarte cald în clasă, unde e Radu? A trecut ceva timp. Să meargă cineva să vadă ce se-ntâmplă.
– O să vină, doamna, se descurcă. Ce credeți despre povestea asta cu bărbatul geniu și femeia vrăjitoare?
Foto: Iulia Stoica
„Fapte glorioase” (fragment) de Ferdia Lennon
„Cum și-a căpătat Balena gâtlejul” de Rudyard Kipling
„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu
Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările somnului (fragment) de Giuseppe Plazzi
„O nouă ultimă zi” (fragment) de O. Nimigean
„Intră Stafia” (fragment) de Isabella Hammad
The Lessons of History and the Hopes of Literature
Malraux și pisicile – „Dictionnaire amoureux des Chats” de Frédéric Vitoux
Vocile „Vâltorii” – „Prolog” de Manuel Cortés Castañeda
Dincolo de curcubeu
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
Scrie un comentariu