Flash fiction stories – august 2024: „Febră” de Sorin Smărăndescu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Febră

Sorin Smărăndescu

Aș vrea să mă ocup de vechile mele povestiri, să fac ceva cu ele, îmi scrie într-un mesaj pe messenger. Nu am mai auzit nimic de tine de anul trecut de la atelier. Mai trăiești, mai mâzgălești, cum ziceai tu. Nu ai mai încercat să publici. Așa spuneam, că mâzgălesc, niciodată nu am putut crede că ceea ce scriu se poate numi altfel decât mâzgăleală, prosteală, improvizație de proastă calitate, amatorism fără leac. M-am înscris la câteva ateliere de scriere creativă, am tot insistat, habar n-am de ce, până la urmă am renunțat. Așa ne-am cunoscut de altfel, online, la ultimul atelier la care am participat anul trecut. Scria de mult timp, se vedea limpede că are mână, stil, fler. Nu mă puteam compara cu așa ceva și nici cu altceva, toată lumea de la atelierele alea știa foarte bine ce caută, ce vrea, ce are de făcut. Eu doar priveam, ascultam, mă micșoram și, cumva confortabil pentru toți, relativ onorabil pentru mine, mă disipam/disimulam ca un cameleon digital printre chenarele cu inițiale de pe ecranul laptopului. De-aia nu înțeleg de ce-mi scrie acum, de ce tocmai mie, nu cred să fi schimbat unul cu altul mai mult de câteva politețuri amabile și comentarii timid-apreciative despre trei-patru texte citite în atelier. Poate din plictiseală.

Pe de altă parte, nu ar fi prima dată când aș primi mesaje rătăcite, al căror destinatar real trebuie să fi fost de fapt altcineva. Cel mai penibil m-am simțit acum vreo doi ani, în vară, când mă cuprinsese o febră de nedescris, cu frisoane și toată distracția, de-am zăcut zece zile la pat, între perne și pături, și m-am îndopat cu ceaiuri, siropuri, pastile și dracu’ mai știe ce, am vomitat și m-am deshidratat în asemenea hal încât începusem să mă consolez cu gândul unei morți premature, lipsite de orice glorie și complet inutile. Fix atunci, deci fix atunci, m-am trezit, în spamuri, cu un e-mail de la un puștan exaltat care-și dădea sistematic ochii peste cap de cât de pătruns se simțea de propriul său talent la o serie de sesiuni de poezie contemporană, organizate de naiba mai știe cine în amfiteatrul mare de la Facultatea de construcții, eveniment epocal la care simțisem până-n rărunchi că distopicul meu destin de presupusă stea literară în ascensiune mă obliga să iau parte. Entuziasmatul tânăr îmi mulțumea frumos că acceptasem să iau în seamă propunerea lui de a scrie ceva în doi deși nu-mi aminteam sub nicio formă să fi discutat așa ceva cu el. Apoi se scuza anticipat, în caz că nu-mi va răspunde prompt la mesajele pe care oricum nu aveam de gând să i le trimit, fiindcă e ocupat zi de zi cu ticăloasele materii din care ar fi urmat să dea examenele de intrare la facultate, dar și cu job-ul part-time pe care și-l luase ca să mai facă un ban (azi am lucrat, lucrez și mâine, sunt vânzător la un butic, e de rahat, bla-bla). Deci, săracul, îmi mărturisea că apuca să-și facă timp de citit sau de scris abia seara târziu (pe la ora asta), după ce se liniștea cu toată agitația zilnică. Și eventual în weekend-uri, în funcție de programulde la butic. Astfel, continua vocea din mesaj să elaboreze conținut de adâncă valoare, încerc să mă îndemn/să mă motivez cu proiecte de genul celui pe care ți-l propun (nu că mi-ar fi reușit vreunul, dar speranța nu se dă bătută niciodată).Deci, cu liniuțe:

– nu am niciun plan deocamdată, ci doar ideea de a începe să scriem un text împreună (opțiunea mea merge către această variantă, deși sunt deschis și la alte formule, de exemplu texte separate pe anumite teme)

– cred că ar fi foarte bine dacă măcar tu ai scrie cu plan, asta ar echilibra abordarea mea „din mijlocul lucrurilor”; pe de altă parte, sunt convins că ideile vor veni pe parcurs, pe măsură ce dezvoltăm un subiect, creionăm sau descoperim potențiale personaje/contexte etc.; din experiența mea (sper că nu e doar wishful thinking), la un moment dat, chiar dacă inițial poate părea ceva haotic, textul acumulat dă la iveală niște linii narative pe care ne putem duce mai departe și pe care le putem subsuma unui plan de scris

– mie în general nu-mi plac regulile, deși ele trebuie respectate în multe privințe, așa că pot lua în considerare orice idee de compunere sau descompunere a textului; dar dacă ți se va părea că bat câmpii în anume pasaje, te rog să-mi spui; cum ziceam, la scrisul în doi cred că e vorba de un soi de negociere a textului, de găsire a punctelor comune, dar și de aducerea în lumină a unicității ideilor fiecăruia

– cam multă teorie, mai bine mă opresc și trec la lucruri concrete 🙂

– ca exercițiu, sau nu numai, am să compun chiar acum un început de text/o ciornă/un ciot pe care să construim, dacă te va atrage ideea, îți voi trimite ce iese și apoi aștept continuarea ta/ideile/inserțiile/observațiile ș.a.m.d.

Sigur că mi-a trimis un text inept, fără cap și fără coadă, de care nu aveam cum să mă leg și care nu mă interesa oricum din start. Nu aveam de gând să răspund la așa ceva și de altfel nici nu am răspuns. Am decis să aștept până când scap de boală, iar apoi, eventual, dacă ar mai fi fost cazul, să revin asupra mesajului inopinat și să mă gândesc dacă trebuie sau nu să fac ceva în legătură cu el (intuiția îmi spunea că cel mai probabil nu). Iar dacă era să mor, nu ar mai fi fost nevoie de niciun efort, distopicul meu destin va fi lămurit dilema în cel mai simplu și desăvârșit mod.

Când am revenit totuși la viață, la capătul a două-trei săptămâni chinuitoare, uitasem complet de acel mesaj. Mi l-am amintit doar când, trecută spaima morții, mi-am luat la purecat adresa de e-mail și, ambiționându-mă s-o curăț cu simț de răspundere, am găsit, tot în spamuri, o declinare laconică: scuze pentru mesajul dinainte, era adresat altcuiva, toate cele bune.

Sorin Smărăndescu s-a născut în 1971 la Timișoara, a debutat în 1995. Scrie poezie și proză scurtă. Autorul volumelor „de vorbă cu Su(s)pusul” (poezie, 2000, Eubeea), „blurat” (poezie, 2011, Brumar) și „reverse motion” (proză scurtă, 2011, Eubeea). A fost inclus în antologiile „Meridiane lirice – 113 poeți contemporani” (2013, Armonii Culturale) și „Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune (Antologia Mornin’ Poets II)” (2024, Editura Brumar). Laureat, în 1998, al premiului Editurii Institutul European la Festivalul Naţional de Poezie „Junimea” (ediţia a VI-a), Iaşi, și al premiului revistei „Minerva” la Festivalul Naţional de Poezie „Gheorghe Pituţ” (ediţia a III-a), Beiuş. A publicat în diverse reviste literare: „Orient latin”, „Orizont”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Mafia Sonetelor”, „Revista de povestiri”, „Literomania”, „OPT motive/Ficțiunea”, „Noise Poetry”, „LiterNautica”, „Sud”, „Steaua Dobrogei”, „Timpul Chișinău”, „Banchetul”, „WordCity Literary Journal” (Canada), „Familia”, „Planeta Babel”, citestema.ro/Kooperativa poetică, „Prodigy Magazine” (SUA) și altele.