În era simulacrelor (cum ar spune Jean Baudrillard), aproape totul devine permutabil, comutabil, negociabil, înlocuibil. Obiectele își pierd importanța și consistența în favoarea imaginii, care, la rândul ei, are din ce în ce mai puțină credibilitate, mai puțină autenticitate. S-a desprins de toate cele patru faze succesive, în viziunea teoreticianului francez: 1. imaginea ca reflectare a unei realităţi profunde; 2. imaginea care maschează, deformează, destructurează; 3. imaginea ce se joacă, disimulează, păcăleşte, maschează absenţa unei realităţi profunde; şi 4. imaginea nu mai are nici un fel de legătură cu vreun tip de „realitate”, indiferent cum şi care ar fi, este doar aparenţă, îşi este sieşi simulacru.
Prin urmare, era simulacrului este echivalentă cu resimţirea unei colosale absenţe, a unei elipse, a unei păcăleli planetare. Realitatea virtuală se răsfrânge mult peste realitatea materială, căreia îi schimbă continuu reprezentarea prin transferul de date. Nu mai există decât semne și coduri ce mențin construcția gigantică, imaterială, a lumii de azi. Uriașa rețea de transferuri continue de care suntem înconjurați actualizează fără încetare accesul nostru la „realitate”. Evident, conturile bancare, rețelele de socializare și media online sunt cele mai la îndemână exemple. Dar orice se poate transfera virtual, mai ales ceea ce nu există decât prin convenție: transfer de bani, de informație, de contracte, de fișiere, de imagini, de responsabilitate, de energie, de proprietate, de active, de putere chiar. „Ne angajăm într-un transfer pașnic de putere” spunea Kamala Harris la finalul alegerilor din Statele Unite ale Americii. Universul transparenţei generalizate în care trăim conține, paradoxal poate, dar și previzibil, profunzimi întunecate, abisuri letale, valuri înșelătoare. Din când în când însă, realitatea (sau materialitatea) izbucnește uimitor, dureros ori violent, de dincolo de imaginea infuzată de transferul de forme. Și atunci ne dovedim din nou vulnerabili, in this beautiful, liquid and dangerous world.
Sursă imagine: aici
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu