Like a virgin

Nu știu exact de ce, dar mirosul Gării de Nord mi-a plăcut întotdeauna. Nu imi dau seama a ce mirosea concret, dar imediat ce intrai de afară, te izbea un iz inconfundabil, acru-dulceag, care venea parcă din vinilinul valizelor, al sarsanalelor de rafie ale țăranilor, din rujul de pe chiștocurile de țigară strivite pe peronul cu dale galbene, de la frapierele restaurantului mereu plin. Iar peste toate aceste miresme plutea o ușoară adiere de pișat.

Îmi amintesc forfota oamenilor mereu grăbiți, care se luptau cu bagaje supradimensionate, dorind să nu-și piardă trenul, un tren care inevitabil se punea în mișcare înainte ca ei să ajungă pe peron.

-Haideți, suntem toți? Ninel, lasă fata și stai aproape de bagaj, că vezi câtă lume e!

Mama se agita mereu ca o cloșcă, urmărindu-și elevii să nu facă vreo tâmpenie. Îmi plăcea enorm să merg în excursii și tabere școlare. Nu ratasem niciuna, de când eram mic. Si nici acum, când eram ditamai vlăjganul, un tânăr licean, nu renunțasem la aceste aventuri.

Trenul se puse în mișcare iar eu cu Burghezu’ ne- am dus să fumăm o țigară în spațiul dintre vagoane. Mai era cineva acolo. O tipă într-un pulover roșu de lână și blugi. Fuma și ea și se uita pe geam.

I-am cerut un foc, deși aveam. A ridicat privirea și mi-a întins o cutie de chibrituri.

-Vezi că nu se aprind. Eu am consumat vreo cinci până am reușit. Dar tovarășa profesoară știe că fumezi? Ești cu tabăra, nu?

-Chiar așa mic par? Sunt la liceu. Tovarășa e mama mea.

-Du-te, bă, câți ani ai?

E drept că întotdeauna am arătat cu zece ani mai tânăr, dar chestia asta nu mă avantaja atunci.

-Am 17 ani. Nu crezi?

-Nu te cred. Arată-mi buletinul!

I l-am întins. Ea l-a deschis și s-a uitat lung la poză și la data nașterii.

-Ce față aveai…

-Hai dă-mi-l înapoi, nu ți l-am dat să faci mișto de mine.

-Vino să-l iei, spuse și într-o clipă îl băgă în sân.

-Vezi că chiar o să vin!

M-am aplecat peste ea și am încercat să bag mâna după buletin. M-a apucat de braț, dar i-am simțit mâna moale, era clar că mă lăsa. Buletinul meu se odihnea între țâțele ei calde. Am rămas un pic acolo, după care am scos documentul victorios.

-Cum te cheamă?

-…

-Pe mine ai văzut cum mă cheamă.

-Ai trei nume. Cum îți zic ai tăi?

-…

-Îmi place.

-Tu câți ani ai?

-Douăzeci și trei.

-Zău?

-Sunt ghid ONT. Am și eu grupul meu, dar sunt mai purii. Ești simpatic. Poate ne mai vedem.

-Poți să-mi dai numărul tău?

-Ai pe ce să-l scrii? Am doar un creion.

-Scrie-mi-l pe ultima filă din buletin.

-Ești nebun? Nu e voie.

-Las’, că- l șterg după aia.

-Dacă treci vreodată prin Galați, sună-mă. Trebuie să mă duc la babele mele. Știi unde le duc?

-…

-La Babele. Râse ușor, apoi se înecă cu fumul de țigară și tuși. Le-am schimbat de curând, zise în loc de scuză. Apoi ieși, trase de ușa glisantă și intră în compartiment.

De la excursia de la Predeal trecuse un an și Claudia din Galați dispăru în noianul de flirturi eșuate.

Eram cu Burghezu’ în baie și developam un film cu poze porno. Prietenul meu găsise pe dulapul din camera maică-sii un aparat vechi de developat și niște role cu film.

Când ne-am uitat în lumină și am văzut ce conțineau, am rămas mască.

A doua zi aveam totul pregătit – revelator, fixator, hârtie fotografică. Ne închiseserăm în baie și sub lumina roșie puneam hârtia udă la uscat. După un timp, începeau să apară trupurile înlănțuite ori în diverse poziții. Nici nu am auzit telefonul când a sunat și ușa de la baie se deschise brusc.

-Nanu, te caută o fată, Claudia.

-Vin acum.

Am strâns în grabă penisurile și cracii puși la uscat și i-am zis lui Burghezu’ să nu iasă din baie. Ai mei știau că developam niște poze de la munte.

-Bună. Sunt Claudia. Tipa din tren. Ne-am întâlnit acum un an.

-Claudia?

-Nu mă mai ții minte? Ghida ONT.

-Aaa, tipa din Galați. Când mi-ai luat buletinul. Gata. Scuze. Ce faci?

-Uite, am trecut prin București și m-am gândit să te sun. Ai vrea să ne vedem la un suc?

-Când?

-Păi eu mâine plec înapoi. Dacă vrei, poți să mă iei de la hotel și ieșim undeva.

-Cât e ceasul acum?

-E șase fără un sfert.

-La ce hotel ești cazată?

-La Național.

-Ăla aproape de Rosetti?

-Cred. Nu prea știu Bucureștiul. E o statuie mai încolo. Cred că da, e Rosetti.

-Bine și cum facem, ieși tu sau îmi zici la ce cameră ești?

-Ne vedem jos, în hol. Dacă nu sunt acolo, urci la etajul trei. Camera… cât e aici? 308.

-Ne vedem. Pa.

-Încă ceva. Dacă te întreabă ăia de jos unde mergi, îi spui că ai venit la o verișoară din Galați care te-a chemat la ea că nu se simțea bine.

-Sper să te găsesc jos.

I-am explicat, surescitat, lui Burghezu cu cine vorbisem și l-am expediat pachet acasă, nu înainte de a pune la adăpost pozele năstrușnice.

-Bătrâne, și mai am o rugăminte mare. Dă-mi și mie geaca aia de blugi și apreschiurile din Germania. Ți le aduc când mă întorc. Și walkman-ul. Please!

Mi-am făcut un duș, folosind ultima rămășiță de gel Fa, mi-am dat apoi cu o tonă de Favorit, mi-am pus un tricou șmecher primit de la Dana de ziua mea și cu geaca, cizmele și walkman-ul agățat la șold arătam chiar ca din pachet primit din RFG.

Se întunecase bine când autobuzul 311 m-a lăsat în Piața Rosetti. Călcam cu grijă, să nu mă stropesc cu noroi. Zăpada se topise de la sarea cu care dăduseră și apăruseră băltoace maronii.

Am ajuns în fața hotelului și am urcat scările cu inima-n gât. Oare chiar o să i-o pun? De ce m-a chemat la hotel? Nici nu îmi mai aminteam bine cum arăta.

Am tras de ușa grea din fier. Era atât de grea, încât am crezut că e închisă și că am greșit intrarea. Am împins cu tot corpul și până la urmă am reușit să o deschid. În față era recepția. Recepționerul vorbea cu un tip blond care părea ușor agitat. M-am uitat în jur după Claudia, dar nu o vedeam. Am profitat că cei doi bărbați vorbeau în continuare și am luat-o pe scări. Am alergat trei etaje cu sufletul la gură. 302, 304. Aha, încolo trebuie să fie. Am ajuns în fața camerei 308 și am ciocănit. Nimic. Oare dormea? Dar știa că vin. Am înțeles eu bine? Dacă era 208?

Am mai bătut o dată. De data asta mai energic. Nimic.

Exact când, descumpănit, mă îndreptăm spre scări, am văzut-o. Venea cu un tip de care s-a despărțit în capătul holului.

-Hei, bună. Scuuuză-mă că te-am făcut să mă aștepți. Stai de mult?

– Nu. Tocmai ce am venit.

-Am fost până la bar și a trebuit să scap de un tip mai insistent. Dar hai să intrăm în cameră și îți mai povestesc. Sau vrei să ieșim acum la o cafea?

– Hai un pic în cameră. Trebuie să merg până la baie. Făceam pe mine.

– Sigur. Stai să scot cheia.

Claudia nu era vreo frumusețe, dar se încadra la ceea ce numeam noi, băieții din cartier, o bunăciune.

Avea o față cu trăsături frumoase, iar părul roșcat contrasta un pic, dar doar un pic supărător cu tenul ei închis. Dar asta o spun acum, din amintiri, căci atunci mă uitam doar la cracii ei.

Am intrat în cameră și mi-am lăsat cizmele la intrare.

-Hai, lasă-ți și tu astea și stai jos. Dă drumul la televizor, dacă vrei, eu mă duc să fac un duș. Am luat-o de umeri și am sărutat-o. A început să mă dezbrace, apoi s-a oprit și mi-a zis: poate vrei să rămâi în tricou. Aici e foarte frig.

Era într-adevăr frig. De fapt, mi s-a făcut frig cât am așteptat-o să iasă din baie. Stăteam în chiloți și în tricoul de la Dana, pe marginea patului și mă uitam la televizorul Sport din colțul camerei. Pe ecranul mic era ceva cu agricultura și realizările oamenilor muncii.

Bă, era al naibii de frig. M-am băgat în pat și m-am învelit cu pilota. Mirosea a săpun cheia.

Claudia ieși goală din baie și se băgă înfrigurată, lângă mine. Avea mâinile foarte reci.

-Știi, că n-am apucat să-ți zic, tipul ăla insistent, de mai devreme, era un rus pe care l-am cunoscut jos, la bar. Era beat mangă și tot îmi spunea că sunt frumoasă și că vrea să ne logodim. Uite, mi-a dat asta. Îmi arătă degetul pe care avea un ghiul de aur.

-Păi și tu ai acceptat? De ce ai luat inelul?

-Ei, eram curioasă dacă mi-l lasă. Dar mâine i-l dau înapoi.

Îmi apucă tricoul și cu o mișcare pricepută, mi-l dădu jos, apoi începu să mă sărute pe piept. Mi se făcuse mică de la frig și mi-era rușine. Dar Claudia era foarte pricepută și în scurt timp, mi se făcu tare ca piatra. Mă lăsam în jos, încercând să i-o găsesc, dar nu părea să intre deloc. Îmi cuprinse fața cu mâinile și zâmbind mă întrebă:

-E prima oară?

Evident că am negat, dar ea știa că era așa. Abilă, m-a ghidat în ea și a început să se miște într-un ritm constant. A început să geamă iar asta nu era bine că mă făcea să îmi dau drumul prea repede. Trebuia să mă gândesc la altceva. La ce? La ceva nasol. Mi l-am imaginat pe Ceaușescu, dar degeaba căci gemetele ei se întețeau și eu simțeam că-s gata. S-a oprit însă ea.

-Vezi să nu-ți dai drumul în mine că nu sunt pe pastile.

Nu mi-am mai dat drumul deloc, căci imediat s-au auzit niște bătăi insistente în ușă.

-Stai aici. Mă duc să văd cine e. Nu uita, dacă e ceva, spui că ești văr-miu și că ai venit că mi-era rău.

Și-a pus un capot și a deschis ușa.

-Băi zdreanțo, adu în pula mea inelul lu’ ăla că te calc în picioare.

-Stai mă, ce sari așa că i-l dădeam oricum.

-Vrei să-ți fut o palmă acum? Ce crezi că eu sunt prost? Vrei să îmi faci probleme? S-a trezit ăsta din beție și a zis că ți-a dat un inel și că acum îl vrea înapoi. Că dacă nu, sună la el la ambasadă. Vrei să-mi pui KGB ul pe cap, nu le aveam eu pe ale mele… și cu cine ești acum?

-Un verișor de-al meu, e băiat bun, a venit să-mi aducă niște medicamente.

Palma veni aproape instantaneu și răsună în liniștea hotelului.

-Bă, tu crezi că eu am față de prost. Hai, zi-i lu’ hăndrălăul să pună ceva pe el și vă aștept pe amândoi jos, în hol.

-Ce se întâmplă? De ce o loviți?

-Aha, ai făcut ochi, verișorule? Bă, de unde-i găsești pe ăștia, frate? Îți place pula tânără, ei las’ că vezi tu!

Ia, puneți textila ia-ți lucrurile și hai jos imediat.

Lângă tipul în costum, care vorbise, stătea un milițian în uniformă. Părea un tablagiu.

Îmi dădeam, însă, seama că era groasă.

Am coborât în hol. Pe Claudia a luat-o într-o cameră separată, iar mie îmi spuse să aștept.

-Ce ai în casetofon?

-O casetă.

-Faci mișto, nu? Crezi că eu sunt țăran venit cu pluta. L-ai văzut pe Tase și ce-ai zis, ăsta-i la fel, nu? Te întrebam ce e pe casetă.

-Niște muzică.

-Ăsta și înregistrează văd.

-…

Tipul în costum apăsă butonul de play și în căști se auzea încet melodia Madonnei: like a virgin, for the very first time…like a viiiirgin…

Opri. Derulă de câteva ori, în față și în spate, apoi spuse:

-N-am timp acuma. Ăsta rămâne la noi. Băgă walkman-ul în buzunarul hainei și plecă.

Pe masa cu geam gros din lobby ul hotelului erau împrăștiate câteva pliante cu locuri de vizitat în București și în țară.

Am luat nervos unul și mă uitam în gol peste imaginile cu văi și munți. Oare ce urma să se întâmple? O să mă ia la circă, să dau declarații? Ce or să zică ai mei?

Tâmplele îmi zvâcneau și nu puteam să-mi revin din șoc.

Ce căutam eu acolo?

Într-un târziu apăru tipul în costum.

-Aveți noroc, se pare că asta n-a mințit. Rusu a recunoscut că i-a dat de bună voie inelul.

-Ai buletinul la tine?

-…

-Dă-mi-l.

-Ok, imediat.

-Tase, ia-i tu datele și pe urmă lasă-l să plece acasă.

Am prins ultimul 311. Când mă îmbrăcasem, trăsesem în grabă pantalonii, iar chiloții îi îndesasem în buzunar.
Nu apucasem să mai fac duș și miroseam a sex. Noroc că la ora aia erau doar patru călători.
Am trecut pe sub geamul lui Burghezu’, i-am bătut să deschidă apoi am scos chiloții din buzunar și am fluturat victorios.

-Mersi mult, bătrâne. Uite hainele înapoi.

-Și walkman-ul?

-A rămas la ei.