Nr. 277 Semnal editorial

Semnal editorial: „Și dacă tu ești o planetă străină” de Traian T. Coșovei




După publicarea volumului “Poeme de dragoste” de Nichita Stanescu, seria se continuă cu volumul “Și dacă tu ești o planetă străină” – poeme de dragoste de Traian T. Coșovei, nu doar unul dintre autorii excepționali și reprezentativi ai generației 80, dar și un autor foarte iubit de public.

Nu ne putem aștepta de la un autor precum Traian T. Coșovei, care a căutat permanent împlinirea în dragoste până a găsit-o, decât la un volum intens, trasat pe multiple game de sensibilitate, ce face din vulnerabilitate un statement.

Și pentru că un fragment conține mai mult adevăr decât ar putea conține o descriere subiectivă a acestui volum, ne face plăcere să oferim cititorilor o splendidă poezie de dragoste din acest volum.

 Frumuseţea e un alcool care te face să visezi

Un timp am locuit printre agrafele tale de păr,
printre cutiile tale în care aurul se evapora la o simplă
atingere.
Un timp, despre tine îmi vorbeau până şi dungile cafenii
ale pisicii tale preferate.

Deasupra erau sfere de cristal în care trecutul
strălucea într-o flacără de magneziu –
aruncând umbre în viitor.
Erau rochii fosforescente aprinde de căldura trupului tău,
apoi glasuri
în întunericul uleios al pasajului subteran…

Pe aici au trecut gândurile mele.
De parcă timpul ar lăsa în urmă scheletul fiecărui lucru
pe care l-ai atins.
De parcă ar trece prin aer o pasăre cu sertare din care alunecă
hârtii şi scrisori, din care alunecă Dragul meu… şi Draga mea…

Un timp, am locuit printre agrafele tale de păr –
printre neînsemnatele tale prejudecăţi şi superstiţii.
Printre parfumurile tale din care noaptea ies duhuri.

Unde fiecare secundă are gravitatea unei arderi pe rug –
şi nu mai ştiu dacă tu eşti cea pe care am văzut-o cândva
pierdută printre nouraşi, arome şi alte artificii ale ploii –
sprijinindu-te de frumuseţe ca de o tejghea…
De plictiseală lăsând să-ţi scape monede sunătoare.
Şi privindu-te, ca un alcool, frumuseţea ta
îmi descleşta dinţii.


Traian T. Coşovei (28 noiembrie 1954-1 ianuarie 2014) a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti în 1978 şi a fost membru fondator al Cenaclului de Luni. A publicat peste 20 de volume de poezie şi critică literară, printre care Ninsoarea electrică (1979), 1, 2, 3 SAU… (1980), Cruciada întreruptă (1982), Aer cu diamante (antologie colectivă, împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, 1982), Poemele siameze (1983), În aşteptarea cometei (1986), Rondul de noapte (1987), Pornind de la un vers (critică literară, 1990), Bătrâneţile unui băiat cuminte (1994), Ioana care rupe poeme (1996), Bună dimineaţa, Vietnam! (1999), Mahalaua de azi pe mâine (împreună cu Dan Mircea Cipariu, 2000), Pisica neagră, pisica moartă (împreună cu Bogdan O. Popescu, 2001), Vânătoarea pe capete (2002), Greva căpşunelor (2004), Aerostate plângând (2010), Jurnalul morilor de vânt (2012), Aritmetica pleoapelor (2013). A obţinut mai multe premii literare, printre care: Premiul Uniunii Scriitorilor (1979), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1994, 2004, 2010, 2012); Premiul Academiei Române pentru poezie (1996); Premiul Internaţional ,,Nichita Stănescu” (2000); Premiul Fundaţiei Dignitas pentru întreaga activitate în literatura română (2011) etc. Selecţii din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă, albaneză, maghiară etc.

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Și dacă tu ești o planetă străină” de Traian T. Coșovei

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.