„Șoferul din Oz” de Dan Lungu (fragment)

Editura Polirom vă oferă un fragment din noul roman al lui Dan Lungu, „Șoferul din Oz”, apărut în colecția „Fiction Ltd.”, o carte din care nu lipsesc umorul, duioșia și nici dimensiunea documentară.

Noul roman al lui Dan Lungu ne propune o incursiune la firul ierbii în lumea politico-interlopă postcomunistă, spre începuturile capitalismului autohton. Sergiu, Sergio sau Sergiulică este șofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găștile de cartier până la ministere și locuri discrete unde se iau decizii și se pregătesc tunuri.

Cu o perspectivă postmodernă, implicit ironică, „Șoferul din Oz” combină povești de dragoste și de familie cu radiografia oblică a puterii și lupta personajului principal pentru cucerirea normalității în vremuri tulburi. O carte din care nu lipsesc umorul, duioșia și nici dimensiunea documentară.

Ca în majoritatea romanelor lui Dan Lungu, te amuzi, te emoționezi și afli o sumedenie de lucruri incredibile despre lumea în care trăiești.

*

Dan Lungu

Șoferul din Oz (fragment)

E suficient un moment aiurea ca toată ziua să o ia razna, iar el, iată, tocmai avusese parte de două. Ei planificaseră să plece seara spre oraş, să fie luni dimineaţă gata de acţiune, dar uite că era dimineaţă şi erau deja în întârziere. Dacă ar fi fost după Boss, ar fi trebuit să se teleporteze şi în secunda doi să fie la volanul maşinii, în faţa casei lui. Orice grabă venită pe cafeaua nebăută se simte de două ori mai dramatic. Apoi mai era situaţia Oanei, încâlcită, nu ştia dacă să creadă, dacă totul e în regulă sau nu. Uneori ne scapă cuvintele cu uşurinţă, nu vrem să‑l împovărăm pe celălalt, dar de fapt avem nevoie mai mult decât oricând de grijă. În primul rând Oana, hotărî în gând. Apoi cafeaua, apoi despărţirea de bătrâni, să nu se sperie că trebuie să plece aşa, pe nepusă masă, să nu‑şi imagineze cine ştie ce grozăvie. Apoi ce‑o mai fi. Dansul, muzica, felicitările şi cafteala la urmă.

— Ce zici, bem o cafea? o întrebă pe tonul cel mai natural cu putinţă. După‑amiază trebuie să merg cu Boss la nuntă, adăugă el. Nu, nu mă căsătoresc cu el, încercă să glumească. Adică trebuie să plecăm mai repede, mai zise stingherit.

În fine, nu era în formă. Se amestecau stările, ca nişte lungimi de undă diferite, iar el aluneca de pe una pe alta, fără să‑şi poată ţine echilibrul.

O luă de după umeri, o strânse încetişor şi ieşiră afară, la soare. Pe drum, o sărută în vârful capului. Abia atunci văzu mai multe rădăcini de păr alb. Vrăbiile erau zgomotoase, făceau ghiduşii la streaşina acoperişului de la cuptor, deasupra ibricului de cafea. Imediat apăru şi Iancu. O privi lung pe Oana, dar nu spuse nimic. O privire ce lui îi semăna cu o scuză fără cuvinte.

Plita era caldă. Cafeaua era caldă.

Vrăbiile se ciorovăiau de la o bucăţică de ceva.

Stăteau tustrei şi cuvintele nu se legau.

La un moment dat sorbi atât de tare din ceşcuţă, încât pe Oana o pufni râsul.

Abia atunci fu convins că totul e într‑adevăr OK.

Conducea şi nu se gândea la nimic special. Se ferea de gropile din asfalt, iar din când în când ochii îi fugeau spre dealurile domoale, ca nişte animale gigantice adormite de toropeală. Pe un tăpşan, lângă cimitir, jucau fotbal când era puştan, la baza unui deal asemănător. Le plăcea să fugă dintre blocuri, unde mereu ieşea câte un nene supărat la geam să‑i ameninţe că le taie mingea cu toporul. Toţi ameninţau la fel, cu toporul, iar el nu înţelegea de ce neapărat cu toporul, doar era periculos, ar fi putut, din ricoşeu, să‑ţi vină unealta în cap, el, în locul lor, ar fi folosit un cuţitaş fin, un bisturiu, ceva, sau un cui înroşit la flacăra aragazului. Pe seară, dacă se nimerea singur pe‑acolo, senzaţia că e lângă un animal preistoric gata oricând să se ridice şi să scuture din cap devenea acută. Îl furnica pe şira spinării, tălpile se grăbeau singure. De‑acolo a plecat Sorin cu mingea. E o întâmplare deloc spectaculoasă, pe care a visat‑o ani de zile.

*

Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă „Băieți de gașcă” (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), „Proză cu amănuntul” (ed. a II-a, 2008) și „Părul contează enorm” (2019), romanele „Raiul găinilor” (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), „Sunt o babă comunistă!” (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), „Cum să uiți o femeie” (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), „În iad toate becurile sunt arse” (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014), „Fetița care se juca de-a Dumnezeu” (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) și „Pâlpâiri” (2018), precum și cartea pentru copii „Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite” (2021). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective „Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism” (2008, în colab.), „Str. Revoluției nr. 89” (2009, în colab.), „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (2014, în colab.) și „Cartea copilăriilor” (2016, în colab.). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.