Trenul frumos

În 2000, un organizator perspicace și mărinimos a organizat o excursie cu trenul prin toată Europa, de la Lisabona la Minsk, și la călătoria respectivă au participat literați din multe țări. Din Ungaria, prin forța stîngace, dar fericită de data asta a lucrurilor, redactorul-șef al revistei la care lucrez – de la el știu toate astea. El, András Ferenc Kovács, nu era cetățean maghiar, dar era membru al Uniunii Scriitorilor Maghiari și fusese ales în Literatur Express Europa 2000.

Pe 19 iulie a.c., urcat-am în trenul IC Harghita și am pornit într-o călătorie de 11 ore; pe 23 iulie, am urcat din nou și am pornit la un drum de 12 ore. Prima dată călătorisem de la Târgu Mureș la Budapesta, a doua oară, în direcția inversă.

De-a lungul atîtor ore, nu am văzut nici o femeie de serviciu, lădița de gunoi nu a fost golită niciodată, veceul arăta execrabil, și dacă aerul condiționat s-ar fi oprit, ai fi simțit putoarea care-ți muta nasul. Nici în România, nici în Ungaria nu ni s-a arătat decît respectul minim: nași bine-crescuți și aer condiționat. Cînd am cumpărat biletele online pentru prima călătorie, nu am putut să trec „Budapesta” la stația terminus – CFR nu dispune de o asemenea posibilitate sau de un asemenea sistem computerizat. Trenul pufăie ca un tractor obosit, este aproape de calitatea de „accelerat” și nicidecum de Intercity (oprește prin gări de care te miri că sînt pe lume). Dacă stai la clasa a doua, ai genunchii îndoiți, și numai clasa întîi îți oferă o călătorie comodă.

M-am gîndit că ar fi bine să existe un tren care ar trece prin România și prin Ungaria cu niște literați care sînt curioși. Ar opri în „gări de poveste”, cum spune titlul unei emisiuni televizate, și ar fi un Intercity veritabil, nu un personal plin de mirosuri. Ar face turul celor două țări și scriitorii ar dormi acolo, ar discuta acolo, eventual ar și scrie acolo. În tot cazul, ar fi oameni cu spirit de aventură și care vor ceva de la lumea asta.

Ar fi frumos.

În imagine: un colaj de Noémi Eperjesi