Senzațional!

Nuvela lui Edgar Allan Poe How To Write a „Blackwood” Article (1838) este poate unul dintre cele mai năstrușnice și, în același timp, actuale texte ale scriitorului american. Pe scurt, eroina nuvelei, Signora Psyche Zenobia (numită de dușmani Suky Snobs!), „celebră” secretară corespondentă la Societatea Philadelphia, Literară, Experimentală, Națională, Didactică, Instructivă, Democratică, Colectivă, Exhaustivă, Novatoare, Activă, Civilizatoare, Liberă, Universală, își dorește cu tot dinadinsul să-și însușească stilul literar al revistei Blackwood, o apariție de succes de la începutul secolului al XIX-lea. Pentru a-și atinge scopul, Zenobia nu se sfiește a-l aborda pe domnul Blackwood însuși, deținătorul revistei, care, cu larghețe, îi expune modalitățile prin care se ajunge la atât de râvnitul stil. De fapt, stilul cu pricina, unul senzațional, este prezent și în scrierile lui Poe, iar aluziile strecurate în nuvelă sunt mai mult decât explicite (ceea ce le cam răpește din aerul de aluzii, nu-i așa?). În fine, să vedem ce o sfătuiește domnul Blackwood pe tânăra Zenobia:

„- Treaba stă în felul următor. În primul rând autorul de intensități trebuie să aibă o cerneală foarte neagră și o pană foarte groasă, cu vârful foarte tocit. Bagă de seamă, d-ră Zenobia, urmă el după o pauză, gesticulând foarte aprins, bagă de seamă, acea pană nu trebuie niciodată ascuțită! În asta constă, cuconiță, taina, sufletul intensității”.

Pe lângă această cerință esențială, autorului i se mai pretinde să se pună într-o situație extremă (”Nimic nu ajută mai bine fanteziei decât cunoașterea nemijlocită a problemei în discuție…”), al cărei rezultat să fie, nici mai mult nici mai puțin, decât moartea nefericitului auctore care, până în acel moment decisiv, trebuie să-și descrie cu fidelitate senzațiile, adică să nu piardă, doamne ferește!, niciuna, asigurându-și astfel prestigiul postum.

Importantă este și alegerea tonului, a stilului narațiunii. Oferta este generoasă. Autorul poate alege între, de exemplu, stilul didactic, cel exuberant și cel firesc, dar îi stau la dispoziție și alte stiluri: laconic, elevat, metafizic, transcedental și eterogen (care „nu-i decât amestecul chibzuit și în proporții egale al tuturor celorlalte stiluri din lume și în consecință înglobează tot ce-i adânc, măreț, ciudat, picant, pertinent și drăguț”).

Dacă întâmplarea și stilul au fost alese, nu a mai rămas de adăugat decât umplutura, anume acele elemente cu iz de savantlâc care dau un aer erudit articolului. Ele sunt obținute foarte ușor, după cum o demonstrează și domnul Balckwood, prin deschiderea la întâmplare a unor enciclopedii.

Ce a înțeles Segnora Zenobia din toată această expunere, veți afla citindu-i savurosul articol numit, sugestiv, La ananghie (A Predicament).

Știu că poate nu se cuvine, dar mă întreb cum ar fi dacă toți jurnaliștii ahtiați după senzațional, după acele evenimente „intense” care fac audiența știrilor de la ora cinci, ar respecta sfatul domnului Blackwood și s-ar pune, de dragul senzaționalului, în situații extreme, devenind victimele unor violatori sau ale unor ucigași în serie etc. Cum ar fi dacă…