Simona Goșu: „Iubesc tot ce a scris Alice Munro, mă impresionează temele ei, curajul de a scrie proza vieții”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitoarea Simona Goșu. (Literomania)

1. Ce citiți în aceste zile?

Am terminat „Să-i reparăm pe cei vii”, cronica emoționantă a unui transplant. O carte care descrie o zi din viața tuturor oamenilor implicați într-un transplant, de la victima unui accident, un băiat de nouăsprezece ani, și familia lui, la medici, personal specializat și beneficiari. Maylis de Kerangal este o povestitoare excelentă și romanul ei e o dovadă că literatura are puterea să ne aducă mărturii despre orice subiect, oricât de specializat sau neobișnuit, din orice domeniu. O lectură recentă este și „Livada de peri”, un roman admirabil, scris de Nana Ekvtimishvili, tradus din georgiană de Oto Peikrishvvili, Editura Black Button Books, și tocmai am început „The distance between us”, de Maggie O’Farrell, una dintre prozatoarele mele preferate.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Toate volumele de povestiri scrise de Alice Munro. „Fugara”, „Dragă viață”, „Tânăra cerșetoare” dintre cele traduse la noi la Editura Litera. Le-aș aminti și pe „Vandals”, „Oranges and Apples”, prozele mele favorite scrise de Munro, dar netraduse în română. Nu știu dacă mi-au schimbat viața, dar sunt cărți care-mi spun ceva dincolo de literatură, sunt povești care fac cumva o punte, o legătură cu viața mea.
Iubesc tot ce a scris Alice Munro, mă impresionează temele ei, curajul de a scrie proza vieții, talentul cu care strecoară detalii aparent lipsite de importanță, dar care întrețin misterul poveștii, finalurile neașteptate, personajele memorabile, rupte din viață.

3. Care este cartea care v-a influențat cel mai mult?

Cu siguranță sunt mai multe: „Doamna Dalloway”, de Virginia Woolf, romanele lui Doris Lessing („Martha Quest”, „O coborâre în infern”, „Al cincilea copil”), proza lui Alice Munro, romanele Elenei Ferrante, ale lui Ian McEwan și ale lui Anne Tyler.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Sunt câteva pe care le reiau și mi-e ciudă că nu am reușit să le duc la capăt, dar sunt sigură că la un moment dat o să le închei: „Sexus”, de Henry Miller, „Război și pace”, Lev Tolstoi, „Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov și mă opresc aici.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

„Cum încărunțește o blondă”, Adriana Bittel; „Patria”, Fernando Aramburu, „Din cauze naturale”, de Nina Lykke.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

Cred că toate romanele, volumele de povestiri și poezia de succes au publicul lor. Așa cum a spus de curând Mircea Cărtărescu într-un interviu, e nevoie și de „Fluturii” Irinei Binder, și de „Orbitor”.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

Puțin cunoscută și netradusă la noi este prozatoarea britanică Elizabeth Taylor (1912-1975), o prolifică autoare de povestiri și romane. Iar din secolul XXI, necunoscut la noi este David Szalay, scriitor născut în Canada, de origine maghiară.

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

„Din cauze naturale”, de norvegianca Nina Lykke. Atenție, mai există o autoare cu același nume, dar de non-ficțiune. Cartea romancierei Nina Lykke este tradusă la noi la Editura Humanitas. La fel de mult mi-ar fi plăcut să pot scrie „Valentina”, de Angela Martin.

9. Ce carte ați recitit cel mai des?

„Fototeca” Adrianei Bittel, romanele „Olive Kitteridge” și „Olive, again”, de Elizabeth Strout și povestirea „Miriam”, de Truman Capote, o recitesc de fiecare dată cu mare fascinație.

Simona Goșu (n. 1976, București) este traducătoare și prozatoare. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română, și Masteratul de Lingvistică Aplicată și Predarea Limbii Engleze la Universitatea din București. A publicat proză scurtă în diverse reviste și antologii. În 2020 a debutat cu volumul de povestiri „Fragil” (Polirom), care a câștigat Premiul revistei „Observator cultural” pentru Debut, ediția 2021, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT, ediția 2021, și Premiul „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, la secțiunea „Debut-Proză”, ediția 2021. „Fragil” a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România și la Premiul Național pentru Proză al „Ziarului de Iași”, ediția 2021. Cea mai nouă carte a Simonei Goșu este romanul „Stela” (Polirom, 2023), cu numeroase nominalizări (Premiile Observator cultural pentru Proză, ediția 2024, Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2024, Premiile Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2024).