Liviu Ornea: „Nu cred că o operă de artă schimbă o viață”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ scriitori români contemporani, anchetă inspirată de cea pe care „The Guardian” a găzduit-o până în 2021, numită „Books that made me”, care, la rândul ei, a fost inspirată probabil de ancheta apărută inițial în „The New York Times Book Review”, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei prozatorul și eseistul Liviu Ornea.

1. Ce citiți în aceste zile?

Gospodinov, „Refugiul timpului”.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

Nu cred că există așa ceva. Pentru nimeni. Nu cred că o operă de artă schimbă o viață. O influențează, asta da, însă nu-i cred pe cei care spun că o carte sau un film le-a schimbat viața.

3. Ce carte v-a influențat cel mai mult?

Nu mi-e clar la ce fel de influență vă referiți. Oricum, nu-mi plac topurile. Am citit mult și sînt multe cărțile la care țin și despre care cred că m-au format. Și poate nu atît cărțile, cît unii autori, cu tot ce au scris. Poate părea prețios, dar Proust e unul dintre aceștia. L-am descoperit în adolescență și l-am tot recitit. Cehov e un alt autor extrem de important pentru mine. Kafka. În literatura română, Caragiale și Cosașu. E o listă foarte selectivă, poate fi completată.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Nu cred că am reușit să termin „Frații Jderi” și nici „Vicontele de Bragelonne”. A fost demult, în adolescență, și nu le-am reluat la maturitate. M-am străduit atunci, m-am simțit vinovat, dar n-a mers. Sînt multe alte cărți care mi s-au părut proaste sau neinteresante, pe care le-am abandonat după cîteva zeci de pagini.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

Nu am așa ceva.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate?

Nu prea știu la ce vă referiți. Ce înseamnă supraevaluat? După care criterii? Să fi luat nemeritat Nobel? Ar fi o discuție derizorie. Succes nemeritat de public? Așa ceva nu există. Publicului îi place sau nu îi place ceva, e o reacție directă, uneori viscerală, nu presupune o discuție analitică. De exemplu, „Doctor Jivago” mi se pare un roman obișnuit. Dar te pui cu gustul publicului? Succes nemeritat de critică? Aici există criterii. Un exemplu care-mi vine-n minte e „Toba de tinichea”, a lui Grass. În general, Grass mi se pare supraevaluat de critică, nu doar cu această cea mai cunoscută carte a lui.

7. Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

În literatura română, un autor subevaluat și aproape uitat azi e, cu siguranță, Paul Georgescu. În literatura lumii nu m-aș hazarda să emit opinii pentru că nu cunosc decît o mică parte din ea și, pentru cărțile pe care le-am citit, o și mai mică parte din receptarea scrisă.

8. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți.

Nu mă obligați să fiu ridicol!

9. Ce carte ați recitit cel mai des?

Nu recitesc atît cît mi-aș dori. Sînt puține cărțile pe care le-am recitit cap-coadă. Pînă acum, am citit de trei ori „În căutarea timpului pierdut”. Cînd eram copil, însă, am citit de cinci ori „Winnettou”, cel puțin așa a susținut mereu tatăl meu, care nu și-a revenit niciodată din oroarea pe care i-am produs-o cu pasiunea asta a mea…

Liviu Ornea (n. 1960) e matematician, profesor al Universității din București și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române. A publicat peste 80 de articole de geometrie diferențială, o monografie de specialitate și două cursuri universitare, a conferențiat și a făcut cercetare în numeroase institute și universități din lume. Începând din 2005, prin rubrica „Bifurcații” din revista „Observator cultural”, devine o prezență constantă în spațiul public (o parte dintre eseurile publicate aici și în alte reviste au fost adunate în volumele „Varietăți conexe” și „Bifurcații”, Curtea Veche, 2008 și 2014). Publică și cronică de teatru (tot în „Observator cultural” – o selecție se află în volumul „Un matematician la teatru”, Tracus Arte, 2014). De asemenea, traduce cu plăcere literatură, istorie, dar și filosofia și istoria matematicii din limbile franceză (Léon Polyakov, Jean-Claude Grumberg, Gilles Zenou, Cédric Villani) și italiană (Alberto Moravia, Antonio Tabucchi, Paolo Zellini). „Viitorul anterior” (Ed. Nemira, 2020)este volumul său de debut în proză. În 2022 a publicat romanul „Viața ca o glumă proastă” (Ed. Nemira).