a trecut o pisică
lui Mircea Cărtărescu
cântam la viața asta și a trecut o pisică, cred că este a lui mircea
i-am spus șosețica, avea labele din spate albe și în rest părul gri
mă miram de respirația care ne izbește fruntea de iceberguri
țandări ne facem
eram stupefiat de pisici
aș vrea să o șterg de aici – dar nu vreau să știe mircea
aș vrea să scriu într-un nou stil
aș vrea să fiu un pistil
buză la buză cu o albinuță
aș vrea să mă trag, până la urmă, rezonabil, din maimuță
să reușesc un șpagat de istorie
să reconstitui mamuți blajini din memorie
să latru ca un stâlp de iluminat
și să torc ca șosețica, dar nu vreau să știe mircea
bătrân
mi-a spus că e atât de bătrân
că nu mai poate vedea cât e ora, cu ochelarii pe nas,
de cât de repede se învârt limbile ceasului.
m-am uitat, era atât de bătrân
încât avea un ceas care stătuse de mult.
de apus
am un ceas cu blond și bronz
cu limbile cafenii
se întoarce când tu nu știi,
se sărută când vei veni.
arată o oră care a fost o dată de mult
pe care nu o va mai arăta niciodată
lungă, cu mușchi discret încordați, lată
cu vene șterse, întinse la piele
în care nu încape un asemenea ornitorinc
așa cum vrei tu, să semeni în bietul meu ceas
nu încape girafa asta cu gâtul frânt
și nici această cămilă fără cocoașe, cu o burtă de apă
am un ceas cu blond și bronz
cu limbile cafenii
mi l-am pus pe piept tic-tac
se sărută când vei veni
picioarele lui sunt foarte lungi
buzele lui sunt zemoase
arată o oră târzie
în care oricum nu mai sunt eu, aleargă veverițele în apus
se sparg farfuriile serii
și nu se mai știe.
deja toamnă
lumina s-a îmblânzit pe la colțul ochilor și gurii
este deja toamnă, recunoaște
toate aceste statuete chinezești stau să adoarmă
și tu sforăi, tati
și motanul e rupt, e tolănit pe spate și toarce
când nenea noe împletește arce
aerul e cald, pustiu și devreme
așteptăm planeta roz pe planeta roșie să o cheme
când ploaia cade, ca o prințesă dezlegată din turn
noi îi așteptăm pe marte, pe saturn.
haide vino, vino te rog
din apele mării puțin adânci, care te mângâie pe șale
am o țigară, o bere, un drog
cu care te conving chiar și pe matale.
e toamnă, oamenii latră, câinii vorbesc
e o lumină ruginie, cu care cei de pază orbesc.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu