„Brauner. Pictorul clarvăzător” (fragment) de Valentina Iancu

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul „Brauner. Pictorul clarvăzător” de Valentina Iancu, apărut în colecția „Biografii romanțate”, coordonată de Adrian Botez.

„Lumea spiritelor pe care a văzut-o era una a animalelor fantastice, plină de simboluri cosmogonice şi sugestii ancestrale. Era chemarea spre traducere a necunoscutului prin pictură pe care o simţea de ceva timp. Mai mult ca niciodată, a înţeles că menirea lui de pictor depăşeşte reprezentarea realităţii. A recunoscut chemarea, contactul cu alte lumi. S-a întâlnit parcă cu un alt Victor Brauner, un Victor infinit, victorios, iluminator. S-a întâlnit cu sine, o parte ascunsă a sinelui. Sinele vrăjitor, sinele scrib, sinele care decodifică mistere. Sinele medium, permanent legat de lumea spiritelor.”

Victor Brauner (15 iunie 1903, Piatra Neamţ – 12 martie 1966, Paris) a fost al treilea copil dintre cei şase ai lui Deborah şi Herman Brauner, o familie modernă de evrei din Piatra Neamţ. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut între Piatra Neamţ, Hamburg, Brăila, Viena, Fălticeni şi Bucureşti. A urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, la care a renunţat ulterior în favoarea unei formări autodidacte, libere, în inima experimentului avangardist. Pornind de la interesele constructiviste din primii ani de creaţie, a experimentat apoi în direcţia căutărilor interioare suprarealiste. S-a regăsit în suprarealism şi a devenit un nume de referinţă al grupului internaţional. A deschis prima expoziţie personală în 1924, în tandem cu lansarea publicaţiei avangardiste 75HP, număr unic tipărit în condiţii grafice excepţionale. Stabilit în Franţa în 1930, l-a cunoscut pe Brâncuşi, care l-a iniţiat în arta fotografică. În decembrie 1934, a deschis prima expoziţie personală la Paris, coordonată de André Breton. Ulterior, artistul a devenit o figură cunoscută şi recunoscută a grupurilor de avangardă din Bucureşti şi Paris, cu o amplă activitate expoziţională. După perioada suprarealistă, şi-a îndreptat atenţia spre pictura simbolică, proprie, figurativă, de sorginte primitivă, mistică. Marcat de angoase existenţiale şi de o depresie profundă, s-a izolat treptat în propria artă. Lucrările sale sunt prezente în majoritatea marilor muzee ale lumii. Cea mai amplă colecţie de lucrări şi documente se află în prezent la Muzeul de Artă Modernă – Centrul „Georges Pompidou”.

Brauner. Pictorul clarvăzător (fragment)

Valentina Iancu

Cu ocazia grevelor, Victor și-a format un grup de prieteni, cei mai mulți scriitori, revoluționari în spirit, interesați de politică și de cele mai noi idei din artă. Ștrul Leiba Croitoru, zis Ion Călugăru, Solomon Bercovici, cu numele de ziarist și regizor Sandu Eliad, Dida Solomon, viitoare Callimachi, Ilarie Voronca, Benjamin și Lena Fundoianu, Armand Pascal, Ion Vinea, Ernest Sprit, care își va semna poeziile cu pseudonimul Mihail Cosma și, mai târziu, Claude Sernet. Sprit era adesea însoțit de sora sa, Colomba. Victor s-a apropiat de iubitul Colombei, poetul Ilarie Voronca. A cunoscut și un Brauner, pe Filip, un tânăr din Bârlad care și-a spus Brunea-Fox. Nu erau rude, dar o oarecare confuzie a persistat ani de zile. Unii ziceau chiar că seamănă fizic. Amândoi aveau părul deschis la culoare. Filip era durduliu și cu capul rotund, în timp ce Victor era slab, de-a dreptul uscat, cu fața alungită. Ce aveau în comun cu toții era scânteia unei pasiuni creatoare și o curiozitate infinită. În fiecare zi, Victor cunoștea alți oameni, alți prieteni, altă deschidere. Lumea lui s-a schimbat. Prieteniile i-au adus încredere, curaj, determinare și, mai ales, un sentiment de apartenență. Familia lui Victor Brauner s-a extins. Îi unea un spirit al timpului regăsit în dorința arzătoare de cunoaștere, creație, schimbare. Un suflu creator revoluționar anima fiecare întâlnire.

Cum n-aveau bani de cârciumi, au început să se adune acasă la pictorul Maxy. Victor se simțea fascinat și deopotrivă intimidat de cunoștințele lui Max Hermann Maxy. Era mai mare decât el cu opt ani. Brăilean la origine, venise la studii la București înainte de război, apoi a mers la Berlin, în luna de miere, unde a luat legătura cu mișcarea constructivistă. A lucrat o vreme în atelierul unui pictor din Iași, Arthur Segal, devenit faimos peste hotare. Segal l-a introdus pe Maxy grupului inovator de artiști și arhitecți expresioniști Novembergruppe, împreună cu care a expus la galeria Der Sturm din Berlin. Întors în țară de puțin timp, Maxy era plin de elan creator și de idei noi. Plănuia să deschidă o academie privată dedicată artelor decorative, după modelul școlii germane Bauhaus. Maxy locuia împreună cu soția lui, Mela Brun, la primul etaj al unui bloc din Pasajul Englez. Salonul lor era arhiplin de tineri. În câțiva metri pătrați se înghesuiau peste o duzină de oameni, deseori seratele transformându-se în petreceri. Toți erau în căutare, la început de carieră. Când ieșea tărăboi și vecinii chemau poliția, totdeauna actorii erau cei care sunau pe cineva în toiul nopții să rezolve situația. Au reușit să scape fără amenzi pentru tulburarea liniștii publice.

În ciuda îngrijorării părinților, Victor a început să prindă încredere în drumul său. Avea prieteni interesanți, intelectuali, participa la discuții din ce în ce mai captivante. Învăța zilnic. Fundoianu pusese cap la cap un proiect de teatru experimental, animat și de un număr de conferințe. Compania Insula a debutat cu un afiș desenat de Victor Brauner. Victor simțea cum o lume întreagă se deschide în fața ochilor lui și nu avea niciun gând să‑și abandoneze drumul artistic, dar nici nu avea parte de vreo susținere. Avea nevoie de bani pentru a putea lucra. Materialele erau costisitoare, iar acasă nu prea putea să picteze, din cauză că trebuia să fie atent să nu murdărească ceva în jur. Avea nevoie de un atelier, dar părea imposibil să închirieze ceva în viitorul apropiat. Poate doar dacă s-ar fi angajat undeva. Dar unde? Fără studii, era într-adevăr necalificat, fără posibilități. O parte din el regreta că nu și-a luat diploma la Arte. Nu mai avea mult, ar fi putut poate să facă un efort, măcar să‑și mulțumească părinții. Ar fi avut poate șansa să plece cu o bursă la Paris, dar era prea târziu să se gândească la asta acum. Prietenii pe care și i-a făcut la cenaclul din salonul lui Maxy erau la fel de săraci ca el, iar unii o duceau chiar mai prost.

Valentina Iancu (n. 1985) are studii de istoria artei şi teoria imaginii. Practica sa este hibridă, bazată pe cercetare, împărţită între activităţi editoriale, educaţionale, curatoriale sau de management şi orientată spre solidaritate, activism şi artă politică. După aproape un deceniu de activitate în cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, unde s-a ocupat de îngrijirea patrimoniului de artă românească modernă şi a semnat o serie de expoziţii de anvergură, lucrează acum independent, între Bucureşti şi Berlin. Publică frecvent studii de istoria artei în reviste din ţară şi din străinătate, iar din 2011 scrie pentru „Revista Arta”.