„Cleopatra” de Duane W. Roller (fragment)

Celebritatea Cleopatrei se întemeiază mai ales pe legendele exotice ale Renașterii, care au circulat până în epoca modernă, dând naștere unor la fel de celebre reprezentări în pictură, teatru, film. Deși a fost una dintre cele mai puternice femei ale lumii antice, până la noi a ajuns doar povara reputației sale postume – o figură artificială a istoriei culturii. Istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie o biografie a Cleopatrei VII Theá Philopátor bazată exclusiv pe sursele antice – romane, grecești sau egiptene, inclusiv pe textele reginei care ni s-au păstrat – și pe mărturiile arheologice, despărțind personajul real de mit și redându-i locul cuvenit în istorie. Cu atât mai limpede devine genealogia figurii legendare a Cleopatrei: astfel, de pildă, bine- cunoscutele episoade romantice legate de Cezar sau Marc Antoniu se lămuresc pe deplin ca investiții politice într-un joc extrem de complicat. Dincolo de ascensiunea și căderea uneia dintre cele mai renumite femei ale istoriei, ni se așterne în fața ochilor o lume fascinantă, exotică, nebănuită astăzi: Egiptul ultimilor Ptolemei.

Duane W. Roller

Cleopatra

(fragment)

Pare evident că scrierile egiptene se aflau în biblioteca din Alexandria: în prima jumătate a secolului al III‑lea î.Cr., Maneton, originar din Egipt, a întocmit o istorie în limba greacă a țării sale de baștină. Ne‑am putea aștepta, de asemenea, ca literatura latină emergentă să ajungă în Alexandria în secolul I î.Cr. și există unele dovezi că și Cleopatra era familiarizată cu poezia lui Horațiu. Deși majoritatea cercetătorilor consideră că materialul ebraic, egiptean și persan este mai accesibil în traducere greacă, este posibil ca tânăra Cleopatra să fi folosit originalele pentru a‑și perfecționa abilitățile lingvistice.

Educația Cleopatrei se va reflecta, de asemenea, în propriile sale lucrări, deși reputația sa de autoare este obscură și problematică. De la membrii familiei regale elenistice se aștepta să fie savanți și scriitori. Realizările literare ale strămoșilor ei, Ptolemeu I și Ptolemeu VIII, au fost deja semnalate. Ptolemeu III pare să‑și fi scris și el memoriile. Ptolemeu IV a scris o tragedie intitulată Adonis. S‑ar putea adăuga și faptul că ginerele Cleopatrei, Iuba II al Mauritaniei, va deveni unul dintre cei mai prolifici cărturari ai epocii sale, secondat cu pricepere de soția sa, fiica Cleopatrei. Chiar și Irod cel Mare și‑a scris memoriile. Iuliu Cezar, cu siguranță o influență majoră asupra tinerei Cleopatra, a fost un autor de anvergură: pe lângă memoriile sale bine‑cunoscute, a scris poezii, inclusiv o tragedie despre Oedip, și lucrări de specialitate de natură lingvistică. Cu toate acestea, un model important pentru Cleopatra, atât din punct de vedere politic, cât și cultural, ar fi fost Mitridate VI cel Mare din Pont, care a jucat un rol important în lumea din estul Mediteranei timp de peste o jumătate de secol. Era faimos pentru faptul că vorbea mai multe limbi (22) decât oricine altcineva din vremea sa și a fost, de asemenea, un savant strălucit, în special în domeniul medicinei, deținând o bibliotecă remarcabilă. Viziunea sa asupra viitorului Orientului era remarcabil de asemănătoare cu cea pe care Cleopatra și Antoniu aveau să o nutrească și, de fapt, Cleopatra ar fi putut fi văzută ca succesoare a lui Mitridate în calitate de adversar notabil al expansionismului roman. Contactele la nivel științific dintre cele două curți au fost deja semnalate și este probabil că, odată cu moartea lui Mitridate în 63 î.Cr., unii dintre membrii cercului său intelectual, cum ar fi farmacistul Zopiros, să fi venit la Alexandria.

Prin urmare, Cleopatra a crescut și a înflorit într‑un mediu în care era de așteptat ca o persoană aflată în poziția ei să lase în urmă o operă literară, așa că notele obscure despre scrierile sale trebuie luate în serios, deși viața ei scurtă și tumultoasă a împiedicat publicarea memoriilor, ceea ce reprezintă indiscutabil o mare pierdere. Există mai multe grupuri de fragmente literare atribuite Cleopatrei.

Toate par să provină dintr‑o singură lucrare, Cosmetica. Acestea sunt răspândite în mai multe surse, regăsindu‑se în special la Galen și la scriitorii medicali din Antichitatea târzie Aetius din Amida și Paul din Eghina. Galen, cel puțin, pare să se fi bazat pe lucrările unui anume Criton (T. Statilius Crito), medic al împăratului Traian. Fragmentul 1, de la Galen, este o discuție despre remediile pentru un tip de boală a părului. Fragmentele 2–3, tot de la Galen, examinează leacuri pentru chelie și mătreață. Fragmentul 4, de la Aetius, este o rețetă de săpun parfumat. Fragmentul 5, de la Paul, este despre ondularea și vopsirea părului, iar fragmentul 6, de la Galen și cel mai amplu, este o listă lungă de greutăți și măsuri. Toate cele șase fragmente sunt atribuite unei anumite Cleopatra. Doar Aetius o numește regina Cleopatra, dar există și referințe bizantine care susțin acest lucru.

A face legătura între aceste fragmente și Cleopatra VII este, desigur, o chestiune dificilă. Doar unul dintre ele este atribuit unui personaj regal, iar această atribuire datează din secolul al VI‑lea d.Cr. În Antichitatea târzie, Cleopatra VII era de departe cea mai faimoasă persoană cu acest nume și s‑ar susține supoziția că fragmentele sunt ale ei. Există, de asemenea, preocuparea că fragmentul 6, referitor la greutăți și măsuri, demonstrează cunoașterea reformelor neroniene din anul 64 d.Cr., deși acest lucru se regăsește doar într‑una dintre cele 31 de mențiuni din pasaj și s‑ar putea argumenta că este o completare ulterioară, făcută poate chiar de Criton.

Un portret bogat și cuprinzător al Cleopatrei, cu numeroasele ei chipuri: orator remarcabil, medic, savant, general, cârmuitor desăvârșit. Folosind doar izvoare antice, Duane W. Roller destramă vălul de legendă țesut în jurul faimoasei regine. Adevărata Cleopatra iese la iveală în toată splendoarea ei.

Margaret George, autoarea bestsellerului The Memoirs of Cleopatra

Mai puțin credibil este argumentul modern conform căruia o lucrare despre cosmetică este cumva nedemnă de Cleopatra VII. Cu siguranță, un astfel de tratat se integrează cu ușurință în reprezentarea cunoscută a reginei ca seducătoare, însă lucrarea este mult mai profundă decât o discuție despre podoabele feminine. Este mai degrabă o lucrare medicală și farmacologică, cu opt rețete pentru vindecarea alopeciei („fox‑mange“), o boală în care cade părul, și câteva remedii suplimentare în combaterea alopeciei și a mătreței. Alexandria în perioada tinereții Cleopatrei era un centru important de studii medicale și farmacologice, iar Cosmetica este un produs natural al acestui mediu. Secțiunea despre greutăți și măsuri, amplă și complexă, o sursă importantă în acest domeniu, are o relevanță farmacologică evidentă, dar ar putea fi utilă și pentru aspectele comerciale și industriale ale administrației regatului ptolemeic. Este posibil ca ea să aparțină chiar unei lucrări separate. În mod evident, Cosmetica a intrat în curentul principal al literaturii medicale, fiind citată de cel puțin patru autori medicali de mai târziu, și a fost o lucrare caracteristică pentru direcția de studiu din Alexandria din vremea Cleopatrei. Originea ei nu poate fi dovedită, dar este extrem de probabilă.

Astfel, atunci când Cleopatra VII a urcat pe tron, la sfârșitul anului 51 î.Cr., era deja o personalitate remarcabil de educată. O regalitate de natură intelectuală era ceva obișnuit în perioada elenistică, dar nu era inevitabil – se spune că fratele ei, Ptolemeu XIII, nu avea prea multă educație – și, întrucât femeile nu beneficiau adesea de oportunitățile pe care le aveau bărbații, chiar și în perioada elenistică, realizările Cleopatrei sunt cu atât mai remarcabile. Detaliile cronologice nu pot fi stabilite, dar se poate presupune că, la momentul urcării sale pe tron, ea știa să citească și să scrie în mai multe limbi și era familiarizată cu istoria familiei sale, a Egiptului ptolemeic, a Egiptului și a lumii grecești în general. Se spunea despre ea că avea o plăcere aproape senzuală în a învăța și a face studii, o variantă incitantă a celui mai cunoscut dintre presupusele sale atribute. Probabil că era mai bine informată despre politica romană decât mulți din generația ei, hotărâtă, chiar dacă în mod inutil, să evite capcanele în care căzuse tatăl ei. Presupusele sale lucrări academice, deși nu se cunosc datele de elaborare a acestora, reflectă poziția ei în cadrul curentului intelectual principal al regatului său. O vizită timpurie la Atena – și legăturile cu acest oraș pe tot parcursul vieții ei – nu ar fi putut decât să‑i consolideze educația și se pot face presupuneri cu privire la ceea ce a învățat în acest oraș prestigios, considerat încă de mulți ca fiind capitala intelectuală a lumii în acel moment.

Fragment din volumul „Cleopatra” de Duane W. Roller, traducere de Emanuela Jalbă-Șoimaru, Ed. Humanitas, 2024, colecția „Istorie”

DUANE W. ROLLER este istoric și clasicist, specialist în istoria și civilizația lumii mediteraneene antice. Este profesor emerit al Universității de Stat din Ohio. Cartea sa despre civilizația pontică a primului secol î.Cr., „Imperiul Mării Negre”, este în curs de apariție în traducere română la Humanitas.