Dincolo de cuvinte

Literatura română trăieşte în prezent, cu siguranţă, o epocă propice din punctul de vedere al creaţiei, cu toate impedimentele de notorietate şi de marketing pe care le înfruntă. Iar literatura scrisă de femei este mai puternică şi mai diversă ca niciodată.

Unul dintre cele mai importante romane ale acestei perioade este debutul, în 2004, al scriitoarei bistriţene Ioana Bradea, premiat şi recenzat cu elogii şi cu abţineri, „Băgău”.

Deliciul cititorilor a început cu prima frază, intrată deja în folclorul contemporan, sau extrasă din el, greu de spus. Limbajul licenţios al cărţii a împins-o rapid către publicul larg. Iar modul în care acest limbaj, al fetelor care răspund la linia erotică în anii ’90, este utilizat şi imbricat cu multe alte niveluri, pornind de la fluxul conştiinţei aproape faulknerian şi ajungând spre lirism, intertextual şi poetic, a garantat succesul în faţa criticii estetice.

Prin romanul său, această excelentă autoare din generaţia 2000 a deschis noi teritorii literare, asumate atât la nivelul unui alt limbaj, cât şi al unei umanităţi contemporane surprinzătoare. A învins prejudecăţi şi a demonstrat că autenticitatea şi expresia vulgară pot face casă bună cu rafinamentul cultural.

Într-o literatură în mare parte pudică şi aluzivă, aşa cum este a noastră, Ioana Bradea a sincronizat limbajul narativ cu ceea s-a întâmplat, de altfel, de mult timp în literatura lumii. Limbajul a şocat de la început prin îndrăzneală, dar el nu este decât o suprafaţă a romanului. Monologurile, fragmentele de discurs reproduse prin vocile fetelor care lucrează la firma de telefonie cu tarif special dezvăluie lumea „ruşinoasă” a sexualităţii frustrate, neîmplinite, virtuale. Astfel, aceste fragmente cuprind dimensiunea întunecată a umanităţii (azi am putea vorbi despre darknet). Sute şi mii de bărbaţi, unii cu evidente probleme de sănătate psihică (ce ameninţă cu sinuciderea sau îşi maltratează familia), cu profunde neîmpliniri şi frustrări apelează la „serviciile” de acest tip. Cele şapte zile ale „acţiunii” – fiindcă evident că acest roman nu mai are ceea ce se cheamă clasic „acţiune” –, de vineri seara până joi, surprind întreaga disperare socială şi individuală care bântuia anii ’90 în România şi care, cu siguranţă, are şi astăzi o cotă importantă. Fetele mimează cinismul şi depravarea din obligaţie contractuală, se contaminează de limbajul vulgar şi încearcă să îşi păstreze existenţa la un nivel suportabil, unele trăind din plin un paradox existenţial şi intelectual.

Redomandări de lectură:

Un aspect comun al acestor voci, atât al celor masculine, de dincolo de telefon, cât şi al celor feminine, din apartamentul firmei, unde lucrează noaptea, este foamea de afecţiune. Se traduce incomplet, nefericit, prin cereri sentimentale, minciuni, violenţă verbală, expresii licenţioase repetate obsesiv, curiozitate maladivă, manipulare, insomnii şi oboseală psihică, povestiri fără perdea ale intimităţii, gesturi şi ieşiri nevrotice etc. Vocea care narează, a tinerei studente la filologie, care ascultă jazz, emisiuni radio la modă şi citeşte cărţi de teorie şi filozofie, relatează nevrotic şi somnambulic iubirea şi apoi despărţirea de Marius. Sunt pagini memorabile de erotism în care răzbat tristeţea, compătimirea, pasiunea, disperarea şi fericirea laolaltă, în care se revarsă aluviuni din lumea nocturnă a liniilor telefonice hot. Dincolo de cuvinte, o realitate crudă şi dureroasă se infiltrează tacit în mentalul unei novice care avusese nevoie de încurajarea şefei ca să poată rosti anumite cuvinte. Printre cele mai reuşite experimente intertextuale se află pagina în care fragmentul din „Blesteme” de Tudor Arghezi se amestecă în discursul scabros, devenit straniu-poetic, al convorbirilor neruşinate. Spunând-o, pare că naratoarea transfigurează şi se eliberează de această latură a existenţei umane, în care îi este dat să plonjeze o perioadă.

Ioana Bradea descoperă, în romanul ei, zone de expresivitate cu totul noi. Şi nu doar reproducând trivialul, ci atingând profunzimile în care mizeria socială, spaima individuală şi reziduurile culturale îşi prelungesc, prin expresia fluxului de conştiinţă, lumile suprapuse şi simultane.

Ioana Bradea, „Băgău”, Editura Humanitas, 2020, 246 p.