Elogiul sosului și sosiei

Există o veche tradiţie a elogiului paradoxal (nu întotdeauna fariseic) adus lucrurilor insignifiante. Un lucru insignifiant, în opinia lui Kundera, este viața. Sursele clasice ale acestei tradiţii literare au fost inventariate deja. Se citează, în acest sens, o lucrare a lui Plutarh, „De sollertia animalium” („Despre agerimea animalelor”), cuprinsă în „Moralia XII”.

În „Paradoxa stoicorum”, Cicero oferă, la rîndu-i, un catalog al laudelor ipocrite, redactate de către filosofii stoici. E binecunoscut, de asemenea, micul dialog al lui Lucian din Samosata, intitulat „Despre parazit sau dacă există o meserie a paraziţilor”, în care se face elogiul „paraziticei”, ştiinţa care guvernează această ciudată şi venerabilă meserie care constă în a participa la banchete și a întreține discuția. Marcus Cornelius Fronto, profesorul de retorică al împăratului Marcus Aurelius, a redactat un elogiu al fumului și țărînii și, mai tîrziu, un elogiu al muștei. Împăratul nu s-a vădit foarte impresionat.

Mai aproape de noi, filologul olandez Daniel Heinsius a compus o „Laus Pediculi” (adică „Lauda păduchelui”). Lui Philipp Melanchton i se atribuie o „Laus formicae” („Lauda furnicii”). Se cunosc mai multe elogii ale măgarului (începînd cu vechiul „Encomium asini”, poemul epic al lui Nigel de Longchamps, şi terminând cu „Laus asini” al aceluiaşi Daniel Heinsius).

Dar culminaţia genului este, cu siguranţă, tratatul în proză din 1585 al poetului Edward Dyer, contemporan cu Shakespeare, „Praise of Nothing” („Lauda nimicului”). Tratatul a fost republicat în 2010 de Editura Kessinger Publishing, LLC. Are 52 de pagini.

Nu trebuie să trecem cu vederea nici lucrarea unui anonim cu titlul memorabil de „L’Éloge de l’Enfer” („Elogiul infernului”).

Nici filosofii analitici nu au ignorat genul. Bertrand Russell a publicat, în 1932, într-o revistă de specialitate, „In Praise of Idleness” („Întru lauda trîndăviei”), aș nota, în treacăt, că eseul lui Russell a fost tradus recent și în română, iar Robert B. Reich a elogiat ipocrizia, într-un articol din 2000: „In Praise of Hypocrisy”. La noi, Constantin Noica a consemnat un „Elogiu al îmbătrînirii”.

Voi încheia acest catalog erudit cu un citat din Giordano Bruno:

„Le este permis şi stă în puterea principilor să exalte lucrurile josnice; vor trece drept nobile, dacă aşa doresc ei, şi dacă sînt într-adevăr aşa… Or, vedeţi, exagerările lui Teofilo au o explicaţie analogă; şi vorbele lui, aşa grosolane cum poate vi se par, au o cu totul altă conotaţie decît cele ale scriitorilor antici, cînd aceştia preamăresc sosul, grădiniţa de zarzavaturi, ţînţarul, musca, nuca sau orice alt element; sau cînd unul dintre contemporanii noştri celebrează aracul, bagheta, evantaiul, ridichea, mercenarul, soba, lumînarea, smochina, febra, cercul sau alte obiecte, care, după cum se ştie, sînt lipsite de importanţă, ba chiar dezgustătoare…”.

În imagine: Giordano Bruno