Flash fiction stories – iunie 2022: „Boul cu copite de argint” de Emilia Crosman

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Boul cu copite de argint

Emilia Crosman

Pe când animalele sălbatice trăiau în pace cu oamenii și nu se mânca decât verdeață pe toată suprafața pământului, se povestește că stăpân peste animale era un bou cu copite de argint. Acest bou era special, niciun animal nu se putea compara cu el. Boul era de o frumusețe și de o măreție cum nu se mai găsesc asemenea exemplare în zilele noastre și nu se sfia să-și arate minunatele însușiri în fața supușilor săi.

Boul nostru nu mai contenea să explice tuturor simțămintele lui cele mai profunde și gândurile cu privire la tot ce-l înconjura, fără să bănuiască plictiseala celor care erau nevoiți să-l asculte și care, drept vorbind, se cam săturaseră de atâtea dovezi de superioritate bovină.

Adevărul fiind spus, boul se cam plictisea. Oricum, nu vedea nimic rău în dorința lui de a lumina întreaga comunitate care se baza, desigur, pe înțelepciunea-i nemărginită. Refuza să se resemneze cu destinul său de ales neînțeles și era un limbut fără pereche. Toată ziua i se auzeau mugetele necontenite care anunțau noi revărsări de înțelepciune: Mu, muu, muuu, muuuuuuuu…

Deși erau mulți cei care nu mai doreau să-l audă, încă se mai găseau câțiva lingușitori care nu mai conteneau cu laudele și aprecierile false, însoțind boul pe oriunde se decidea dânsul să-și pună copitele, și-l încurcau ori de câte ori se decidea să schimbe direcția majestății sale. Boul nostru trăia într-o lume cu totul aparte. Pentru dânsul viața era o pajiște care abunda în arome și texturi ce-l făceau să glăsuiască necontenit, zbierând cât e ziua de lungă: Ce mai pajiște! Ce mai verdeață! Ce frumos e cerul! Ce mai viață!

Azi așa, mâine așa… și din atâta monotonie, a început să i se scârbească sufletul de viață și-și jelea condiția lui nenorocită de ființă superioară, căutând în împărăția sa un supus vrednic să-i asculte păsurile și să-i rezolve cea mai mare dilemă a ființei sale: Ce este mai important – a mânca sau a bea?

Supușii boului au început să-i râdă în față cu nerușinare și unii dintre ei îi spuneau cu prefăcută umilință și dezgustătoare supușenie că poate i-a sosit ceasul să-și arunce lumina și asupra altor lumi. Doar un supus, cel mai simplu și de-a dreptul hâd, era de altă părere – sau, cel puțin, așa lăsa să se înțeleagă. Acel supus era un măgar osos căruia îi lipseau câțiva dinți din față. Măgarul nostru a început să se apropie de îndureratul bou, vorbindu-i mereu cu blândețe și arătându-și admirația nețărmuită pentru grandoarea acestuia.

Nu trecea o zi fără ca acesta să-l viziteze pe stăpânul său, care ofta neîncetat, fiind tulburat până peste măsură de dilema care i se ivise în cale, așa că măgarul s-a îndurat de el și i-a spus că îl poate ajuta. L-a îndemnat să se plimbe pe tot întinsul domeniului său și să-și observe cu mare atenție supușii, și boul așa a făcut. Apoi l-a sfătuit să verifice calitatea pășunilor care erau în stăpânirea sa. Ascultător, acesta s-a dus și a gustat cu mare atenție iarbă din toate colțurile pășunii și a rumegat gânditor până seara. Seara, măgarul l-a rugat să se adape din toate locurile unde se adapă celelalte animale și să-i spună părerea lui, iar boul, conștiincios fiind, s-a adăpat până și din băltoace, chiar dacă îl făceau să se îngrețoșeze, și i-a spus măgarului opiniile sale cele mai oneste. Apoi măgarul i-a cerut boului să țină post negru toată ziua următoare, pentru că astfel va reuși să găsească singur răspunsul și a primit de la stăpânul său generos o pajiște ca răsplată pentru toate sfaturile sale. După aceea, boul, chiar dacă nu ar mai fi îndeplinit ultima misiune cu aceeași bunăvoință, s-a supus. A răbdat de foame și de sete întreaga zi, de începuse să vadă cum dansează iarba-n jurul lui și, tot gândindu-se, i s-au luminat ochii de înțelepciune: atât apa, cât și iarba i se păreau la fel de bune și de folositoare.

Mai mult, a înțeles că-și irosește timpul: era un lider, domnea peste atâția supuși, nu putea să-i lipsească de ajutorul neprețuit al iscusinței sale. S-a ridicat boul și s-a îndepărtat de umbra copacului sub care șezuse, și a început să-i ajute pe toți fără să aștepte vreo răsplată sau vreun cuvânt de mulțumire din partea lor.