Flash fiction stories Nr. 305

Flash fiction stories – noiembrie 2023: „blanc” de Mariana Dobrică

mariana-dobrica-literomania-305



Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

  1. prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
  2. numele autorului să fie indicat la începutul textului;
  3. documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
  4. nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
  5. autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!   

 

blanc
Mariana Dobrică

 

(blanc)
deschizi ochii,
(blanc)
nu a sunat ceasul sau nu l-ai auzit,
(blanc)
clipești de câteva ori,
(tot blanc)
poate nu te-ai trezit,
(blanc)
poate visezi încă și deschizi ochii în vis,
(blanc)
dacă te-ai fi trezit cu adevărat, din patul mare, în care ocupi atât de puțin spațiu, și dintre perne și cearșafuri albastre cu pisici galbene care alergau după mingi la fel de galbene, ai fi văzut tocul ferestrei ca o ramă de tablou în care frunze de nuc sau doar crengi goale și crispate se desenau pe fondul unui cer care avea mereu altă nuanță de albastru,
(blanc)
pat metalic și îngust vopsit alb, cearșafuri albe, pereți albi și goi, tu, nu în vreun tricou vechi sau vreo cămașă de noapte colorată și vaporoasă, ci în una albă, foarte scurtă, fără mâneci, dintr-o pânză aspră care parcă îți zgâria pielea,
(blanc)
o masă, tot metalică, tot vopsită în alb, pe care sunt trei pahare albe de plastic,
(blanc)
pe jos gresie de un alb murdar, bandaje albe pe ambele brațe,
(blanc)
te întrebi de ce ai bandajele alea,
(blanc)
în mintea ta e alb, nu știi ce s-a întâmplat, ce ai făcut,
(blanc)
cam încurcai lucrurile în ultima vreme,
(blanc)
nicio pisică gri cu ochi portocalii,
(blanc)
nicio pisică gri pe care o cheamă
(blanc)
îți amintești că, de fapt, tu nu mai aveai pisică, nici gri, nici altă culoare,
(blanc)
pisica murise în brațele tale într-o zi când, întorcându-te de la serviciu, o găsiseși pe la jumătatea holului, poate încercase să se târască spre ușa de la intrare, să te aștepte acolo, așa cum făcea mereu, dar nu mai ajunsese,
(blanc)
poate așteptase să ajungi ca să moară în brațele tale,
(blanc)
ai fost cu Meme și ați înmormântat-o pe un câmp undeva în afara orașului,
(blanc)
te-ai întrebat atunci dacă la mormântul unei pisici se spun rugăciuni și dacă există un rai al pisicilor,
(blanc)
apartamentul era gol fără ea,
(blanc)
de atunci ai început să încurci lucrurile, parcă era în capul tău o amorțeală,
(blanc)
găseai cărțile deschise la alte pagini,
(blanc)
pernele din pat așezate altfel,
(blanc)
uneori nu mai știai unde sunt țigările, brichetele sau le găseai în altă parte,
(blanc)
ai descoperit că ai un ruj roșu-roșu, dar nu îți aminteai când l-ai cumpărat,
(blanc)
te întrebi ce oră e, ce zi e,
(blanc)
poate ar trebui să fii la serviciu,
(blanc)
dar ceasul nu sunase,
(blanc)
liniște,
(blanc)
prea multă liniște,
(blanc)
încerci să te ridici din pat, dar simți că se învârte totul în jur,
(blanc)
aștepți ca masa, patul, pereții, paharele să se oprească din învârteala aia albă și bezmetică,
(blanc)
te sprijini pe brațele cu bandaje albe ca să te ridici, nu te dor, parcă sunt amorțite,
(blanc)
poate amorțeala aia din ultima vreme din mintea ta ajunsese și în brațe,
(blanc)
mergi cam nesigură spre fereastra din fața ta, cu tocul alb tot ca o ramă a unui tablou fără frunze sau crengi, doar albastru limpede, singura culoare în nonculoarea aia, îți lipești fruntea de geamul rece, descoperi și alte culori, privind în jos, îți dai seama că ești undeva sus de tot, îți amintești că îți e teamă de înălțime și te întorci spre albul din interior, înainte ca atracția aia a culorilor de jos să devină prea puternică
(între frânturi de gânduri și cuvintele întrebărilor pe care ți le pui – un spațiu alb)

 

Mariana Dobrică este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din Craiova. A obținut diverse premii și mențiuni  în cadrul unor concursuri literare:  Festivalul Național de Literatură „Marin Preda”, Concursul Național de Proză „Alexandru Odobescu”, Festivalul Național de Literatură  „Agatha Grigorescu Bacovia”,  Festivalul Național de Proză  „Mihail Sadoveanu”. A publicat proză scurtă  în revistele „Argeș”, „Caligraf”, „Fereastra”, „Literomania”, „Mozaicul”, „Prăvălia culturală”. A fost inclusă în „Nume de cod: Flash Fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (coordonatori: Adina Dinițoiu, Raul Popescu, Editura Paralela 45, 2019). Ca urmare a câștigării Concursului Național de Poezie „Constantin Nisipeanu”, Craiova, 2021, i s-a publicat volumul „Poetice” (Editura Aius, Craiova 2022)

 

Prima pagină Rubrici Flash fiction stories Flash fiction stories – noiembrie 2023: „blanc” de Mariana Dobrică

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.