Poeme

Insomniile curtezanei

așa cum am făcut-o la șaisprezece ani
când crengile prunului tăiau soarele
și degetele furibunde îmi mângâiau părul
și-mi spuneai pentru ultima oară
să nu deschid ochii
lumina este prea puternică
și oasele mi-au redat conturul
unui vas în care picăturile
una câte una
construiau turnulețe
și iarba devenise o tablă de igo

totul a fost atât de intens atât de ieftin
încât am înghițit acel moment
și pântecul s-a umflat
ca o piesă neagră
și am desenat pentru ultima oară
cai pe nisip

apoi zilele s-au scurs de zoaie
și tu te-ai desprins ca floarea de prun
inimile neinteligibile prudente
și păpușile
s-au așezat între mine și fetiță
mângâindu-ne cu degetele de lemn noroioase
de parcă trecutul inform și lacom
ne voia pentru totdeauna.

Un autor, o carte: „Confesiunile Maestrului Păpușar” de Ionuț Manea

Așa a vrut dumnezeu

Ilincăi

Așa a vrut dumnezeu, maică!
Și-mi ștergea gura și obrajii,
saliva cu miros de lumânare arsă și bunica uscată precum o sfântă,
cum erau cele pictate din biserică.

Era o fată slabă,
care privea dincolo de altar,
cu ochii sfrijiți de bunătate,
pe care am dus-o pe câmpul din spatele fântânii
și am dezbrăcat-o pe luncă ca pe-o păpușă
și a închis ochii și mi-a șoptit…

Mult mai târziu când mergeam spre facultate,
m-a sunat și mi-a spus că mă iubește;
era târziu,
o cunoscusem pe Vanda.

Apoi, în luncă, bunica mi-a șters lacrimile,
așa a vrut dumnezeu, maică…
Cu mâinile ei sfinte.

Nu sunt steril

nu sunt steril și fete se-nchid în anunțuri matrimoniale
nu sunt steril și străzile duduie de femei matinale
parcurile gem sub fuste maternale
nu sunt steril și vecina mea îl linge pe dumnezeu
iar eu locuiesc singur-singurel
miezul femeilor
într-o fântână
într-o mahala
și nu am găsit decât tuburi goale de fixativ
trupuri de pvc și păr smuls
guri astupate cu pământ și nervi buni de muls
sentimente rănite decorativ
gesturi mărunte pe portativ
nu sunt steril și tipele se topesc în mașina de tocat carne