Mirabila Mira

Un om își povestește cu cea mai mare simplitate întreaga viață. Își dă seama, încă de la început, că povestea pe care o scrie are doi autori, dintre care numai unul viu. Autorul viu va semna cartea. Celălalt va da titlul. Astfel, numele amîndurora se vor afla, amestecate, pe copertă: Ștefan Baciu, „Mira”. Sau, citit altfel: Ștefan Baciu, Baciu Mira.

Un cuplu unit de paginile unei vieți ca „un roman de dragoste amestecat, ici-colo, cu un roman de aventuri”. Într-adevăr, pe cît de simplu și de potolit este tonul amintirilor, pe atît de complicat și de aventuros este firul lor. Viața Mirei Simian începe la Rîmnicu Vîlcea. Viața lui Ștefan Baciu începe la Brașov. Viața lui Ștefan Baciu și a Mirei începe la București, cu un malentendu împăcat curînd într-o dragoste care are ca fundal anii ’40, adică „Bucureștii cu hîrtie albastră la ferești”. În 1946 cei doi obțin pașaport diplomatic, se pregătesc în taină de plecare, fără să știe că drumul este fără întoarcere. Trec, cu trenul comun și cu spaima personală, graniță după graniță, mereu controlați și amenințați de soldați ruși, ajungînd, nu fără peripeții, la Berna. Este primul popas pe o hartă care li se deschide mereu înainte, transformîndu-i, în decursul unei vieți, în cetățeni ai lumii și locuitori ai mai multor limbi. Căci de la Berna pleacă la Paris, apoi la Marsilia, de unde ajung, cu clasa a treia a unui vas de emigranți, la Rio de Janeiro. Nimeresc în prima noapte la un hotel plin de gîndaci zburători, într-un cartier rău famat. În Brazilia iau viața de la capăt și, după mai bine de zece ani petrecuți sub un cer nou, au o casă cu o splendidă terasă și zeci de prieteni, majoritatea poeți, gazetari, artiști.

Mira și Ștefan Baciu

Popasul brazilian se încheie (nu fără o pierdere sfîșietoare: un copil născut mort), iar Ștefan și Mira se îndreaptă spre Seattle, „orașul în care plouă”, de unde, cîțiva ani mai tîrziu, după excursii la nord și sud, din Canada pînă în Mexic, ajung, tot pentru un provizorat de durată ca profesori în mijlocul Pacificului, la Universitatea din Honolulu. În vacanțe călătoria continuă, cu Parisul, Berlinul, „miracolul grecesc” și cel italian. „Și cînd te gîndești că n-am văzut bojdeuca lui Creangă și teiul lui Eminescu!” – exclamă cu umor melancolic unul din cei doi, nu are importanță care, căci ei sînt, de-a lungul cărții și al vieții, un singur personaj cu două nume. Lîngă Mira și Ștefan un nesfîrșit șir de prieteni și cunoscuți, cuplul avînd puteri charismatice: Traian Lalescu, Alexandru Paleologu (martori la cununia celor doi, la Primăria sectorului galben, Paleologu, declarîndu-se „agricultor” și împrumutîndu-i oportun mirelui, din cale-afară de slab, o pereche de bretele), Mitică Simian, Jacques Hérold, Minulescu (nea Minu), Oskar Walter Cizek (singurul naiv care s-a întors de la Berna ca să fie închis), jurnalistul și omul politic brazilian Carlos Lacerda, Vintilă Horia, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Cioran, Camus, poetul Jorge Carrera Andrade, ambasador itinerant al Ecuadorului, diplomați, romancieri și poeți din mai toate țările Americii Latine, între care Manuel Bandeira, José Mariano Sanz Lahara, José Castro, Mariano Picon Salas, apoi pictori, medici, profesori din toată lumea. Schimbînd străzile, orașele și continentele, schimbînd limbile (Mira și Ștefan vorbeau româna, germana, franceza, portugheza, spaniola, engleza și scriau în cîteva din ele), schimbînd stelele, de la Carul Mare la Crucea Sudului, schimbînd felurile de mîncare, de la sărmăluțe-n foi-de-viță la colorate feluri hawaiiene, schimbînd aromele, de la tei la maili, schimbînd armoniile muzicale, de la cele din localul bucureștean „Roata lumii” (nume premonitoriu), pînă la poeticul ukulele din Honolulu, schimbînd clima, oceanele, dansurile, casele, meseriile, Mira și Ștefan Baciu au avut un singur punct de reper, neschimbat: mirabilul lor cuplu, în care mirabila Mira sfidează orice limitare, fie ea geografică sau umană: femeie fantastică și fantastic de reală.

Lansare de carte Ștefan Baciu. În cele două fotografii apar Ioana Mărgineanu (sora poetului Ștefan Baciu), Ioana Pârvulescu și Alexandru Paleologu (fotografii din arhiva scriitoarei Ioana Pârvulescu)

Mirabil este și curajul mărturisirii, al retrăirii unor dureri ascunse, alături de momente de o frumusețe completă și cumplită, întrucît nerepetabilă. Mirabilă în toate privințele, cartea lui Ștefan Baciu, „Mira”, se lasă greu definită. Este un volum de memorii sau un roman? Un roman de dragoste sau unul de aventuri? O proză de călătorie sau una a banalului cotidian? O proză sau un splendid poem de amor? O carte realistă sau una onirică? Europeană sau exotică? Cu un personaj sau cu două? Cu sfîrșit fericit sau tragic? Răspunsul este proteic, ca și viața personajului-pereche. Un lucru e limpede: cartea, după cum spune un proverb brazilian, devenit leit-motiv al acestor pagini, dă timp timpului. Un timp care trebuie recuperat de și în literatura română, din care Ștefan Baciu a fost ani de zlie exilat, literatură căreia îi dăruiește totuși, în schimb, acestă mirifică „Mira”.

Ștefan Baciu, „Mira”, Editura Albatros, București, 1998, 404 p. (cu 16 fotografii)

(text difuzat la „Revista literară radio” – Radio România Cultural)