O lume în continuă destrămare

Scriitorii originari de peste Prut aduc în cultura română o dimensiune complexă, profundă și fascinantă, hrănită din existențe traumatice, din realitatea periferică, scindată la nivel lingvistic, cultural și politic de zeci și sute de ani, măcinată de conflicte istorice suprapuse și interminabile, care ajung să semene cu o fatalitate tragi-comic-absurdă. Liliana Corobca, Tatiana Țîbuleac, Dumitru Crudu, Mihail și Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu – sunt autori care au deja cărți importante ce alcătuiesc o parte din ceea ce am putea denumi memoria estului, în diverse variante stilistice.

Dumitru Crudu, poet, dramaturg și prozator, premiat și tradus, realizează, în „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, un roman puternic și original al unei familii de basarabeni, desfășurat pe parcursul a aproape opt decenii, din anii ’40 până după 2000. Este o familie care se descompune, se recompune, se ramifică și se regăsește cu diferite ocazii – onomastici sau înmormântări: de la tatăl Mihail Feodorovici Lebădă – care a fost nevoit să plece din Chișinău, a pierdut apoi o altă casă care luase foc, a fost arestat și deportat în 1946 pentru a se întoarce în 1951 în satul Flutura, unde nu îl mai cunoaște decât câinele și unde găsește nevasta cu șapte copii, deși o lăsase cu cinci –, până la noile generații ce revin provizoriu sau pleacă definitiv la București sau în alte orașe mari ale Europei. Romanul este alcătuit din scurte capitole, care pot fi citite ca povestiri sau scenete, toate desfășurându-se în aceeași zi: 28 iunie, în diverși ani. Este ziua de naștere a protagonistului, dar este și ziua în care armata sovietică „eliberatoare” pătrunde în Chișinău. Istoria mare și existența individului se suprapun ironic și dramatic, Mihai Mihailovici ratează de cele mai multe ori să își aniverseze ziua de naștere.

Construită, așadar, pe acest artificiu narativ, al unei zile (care se tot suprapune, schimbând vârsta protagoniștilor și uneori decorul), cartea trimite la modele celebre și, de altfel, are două motto-uri: unul din Cinghiz Aitmatov, „O zi mai lungă decât veacul” – „Unii, privind pe geam din goana trenurilor, se-apucau cu mâinile de cap: Dumnezeule, cum or putea trăi oamenii aici” –, și altul din James Joyce, „Ulise”: „Sunt și eu tată? Și dacă aș fi?”. Sunt doar semnificații posibile, fiindcă proza lui Dumitru Crudu nu se intersectează decât superfluu cu autorii citați. Cartea construiește un spațiu imposibil, ce pare fie un capăt al lumii, fie unul de tranzit, în care individul este veșnic amenințat și lăsat pe drumuri, dar supraviețuiește și continuă să trăiască, să iubească, să lupte, să ierte, să încerce să evadeze. În același timp, chiar dacă au destine contorsionate și soarta îi aruncă în diferite ipostaze, chiar dacă se revoltă uneori, aproape toți păstrează sentimentul apartenenței la o familie lărgită, simptomatic cu două figuri/modele paterne: Mihail Feodorovici și Radu Gavrilovici – așa cum spațiul românesc de pe peste Prut oscilează între țara-mamă și tătucul vitreg. Cele patru generații de basarabeni trec prin război, foamete, deportări, umilințe, sovietizare, dezrădăcinări și alungări, readaptări dureroase și compromisuri necesare.

Fiecare zi de 28 iunie/scenă/povestire devine semnificativă pentru viața familiei, a protagonistului și a destinului Basarabiei, al prefacerilor ei sociale și politice. La 18 iunie 1961, spre exemplu, Mihai Mihailovici Lebădă rătăcește prin Chișinău, total lipsit de mijloace materiale și suferind cumplit din pricina despărțirii de Ludmila, ajunge la un vechi cunoscut, poetul George Podaru, care refuză să îl găzduiască încă o noapte fiindcă „i-a venit inspirația și trebuie să scrie”. Realizând că, oricum, nimeni nu îi va publica vreodată „un poem despre frumusețea nevăzută a lumii”, George Podaru decide să nu mai îndure nici el foamea: „Vreți poezii despre Lenin, partid, uzine, comsomol, despre eliberarea Basarabiei de sub ocupația românească sau împotriva imperialismului american? Ei bine, o să vă dau poezii de astea, important e să nu mai îndur foamea și să o aduc pe Vera acasă. Dacă vreți căcaturi, o să vă dau căcaturi, își spunea Podaru și începu să scrie o poezie despre marea eliberare din 28 iunie, pe care o termină în 12 minute. Apoi scrise un poem împotriva imperialismului american, iar după ce-l termină și pe acesta, îi dedică o odă lui Lenin, marelui Vladimir Ilici Lenin”. Ironia amară a prozatorului are și o dimensiune autoreflexivă, fiindcă ajunge să scrie despre „desființarea noului roman al lui Dumitru Crudu, «Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici»” ca fiind „plin de locuri comune și de banalități”. Nici vorbă, noul roman al lui Dumitru Crudu este, cred, una dintre cele mai bune cărți ale anului 2019 și din ultimii ani.

Dumitru Crudu, „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, Editura Humanitas, 2019, 248 p.