Ochiul liber

Cred că unul dintre cele mai mari păcate ale ceaușismului a fost interpretarea patriotardă. Nu mai puteam de Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu patrioții, de Apostol Bologa mort pentru țară și de alte bazaconii. Nu degeaba am scris un articol în „Observator cultural” despre omul Bologa, care nu e cîtuși de puțin erou, e numai un om care se caută pe sine – lucru observat, de altfel, foarte bine și mult mai devreme de Nicolae Manolescu.

Sadoveanu putea fi înțeles un pic mai bine, era un film „Dumbrava minunată”, era și filmul „Baltagul”, dar desigur, acolo îți era lehamite de „ospitalitatea românească”, sintagmă turnată în capul nostru necontenit. Acum, după decenii de la terminarea liceului, îmi dau seama prea bine că există, într-adevăr, așa ceva, atunci însă mi s-a părut (și era!) o modalitate a comunismului de a deveni naționalist.

Poate de asta-mi place atît de mult „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu”. Nu este nimic patriotard aici, îmbîcsit în contextul mic – cum îl numește Kundera – al națiunilor mici și frustrate. În analiza lui, Alexandru Paleologu face zob mioritismul celor mai mulți comentatori care au căzut în plasa abil întinsă de scriitor și construiește o paralelă bine argumentată între „Baltagul” și mitul lui Isis și Osiris. În volum, apare și Blaga, dar numai ca să fie criticat elegant și fără echivoc, lectura făcută de Paleologu fiind una dintre cele mai creative și mai suculente pe care le-am citit vreodată. În rest, cartea vuiește de contextul mare al comentatorilor cu ochiul liber (Nicolae Manolescu, Paul Georgescu, Ovid Densuşianu etc.) și de marile spirite ale lumii care îl „ajută” pe autor să înțeleagă capodopera: Frazer, Eliade, Heidegger etc.

Nu știu dacă acest „context mare” și-a adjudecat deja locul pe care-l merită în pedagogia românească, la orele de literatură română. În tot cazul, nici opera lui Sadoveanu nu este o carte ilustrată despre istorie, și cu siguranță că nici cea a lui Rebreanu.