Poeme de Umberto Saba

Vă invit, de această dată, la poezie. Invitat: Umberto Saba, cu un grupaj de poeme traduse de Ilie Constantin și publicate în revista „Secolul XX” nr. 7/1969. (Bozz)

Singur

Sunt singur. Nimeni nu ascultă unde
orice chemare spre amicii risipiți
e în zadar.
Lucește luna ca un țurțure, și mă gândesc
că te-oi vedea, iubito, în seara asta iar.

Cuget la tot ce-n soarele fierbinte
ce dezvăluie, în umbra ce ascunde,
am făptuit, am rătăcit, spre-a-mi spune-n pace câteva
cuvinte.

Turma

Turmă ce seara traversezi în pace
prăfoasa mahala; și-un damf ce-mi place.

în urmă laşi; cu clopot de tramvaie
și birje calea ta se întretaie

pe unde viața mai grăbit se-aține
ce lentă-naintezi închisă-n tine!

Turmă, iubită din copilărie
mai aprigă mâhnirea-n piept învie;

și-mi vine, nu ştiu cum, să-ngenunchiez;
nu ştiu, îmi pare că doar eu scrutez

în multimea-ți lânoasă ceva sfânt mult,
ceva străvechi şi destinat spre cult.

Te mână un bătrân pe tălpi incert;
un Dunnezeu al tău, neam în deșert.

După-amiaza

În spectacolul acestei după-amieze,
prea frumoasă, am suferit primele splendori
ale toamnei; glasul prevestitor
al anotimpului ce-aduce remușcările
și măsoară părerile de rău.

Cerul e albastru, ca întâiul cer
boltit de Dumnezeu peste noul pământ,
și marea, abia binecuvântată, este o netedă
oglindă pentru azurul cerului de-atunci.
Puține foi în arbori mai au verdele
din acuarelele vii ale copiilor,
altele arată un roşu de patimă.
Casă şi câmpie, lumea întreagă, par a fi
create acum o clipă; şi te intristează
multul frumos
care întrece puterea ochilor, şi nu durează.

Cine de lâncezeli se odihneşte, şi ascultă,
aude grava dojană, glasul
venind din lucruri şi din adâncime;
din primele speranțe înşelate, din
frumosul început care umbreşte
cu-atât mai mult sfârşitul.

Insomnie într-o noapte de vară

M-am lungit să zac
sub stele
într-una din acele
nopți ce fac
din insomnia – mohorâtă mai întâi –
o religioasă desfătare.
O piatră îmi e căpătâi.

Stă la doi paşi un câine.
Stă nemişcat și priveşte
mereu într-un punct, de departe.
Ai crede că gândeşte,
că e demn de un rit,
că prin trup îi trec tăcerile
din infinit.

Sub un cer tot atât de albastru,
într-o noapte la fel înstelată
Iacob visa coborârea înceată
a îngerilor între cer şi perna lui
care era o piatră.
În stele fără număr un copil
îsi număra tot neamul viitor
în tara unde fugea de mânia
mai puternicului Esau;

o împărăție trainică înflorea în somnul
lui, cu averi pentru copiii săi, la fel;
iar coşmarul visului era chiar Domnul
ce se lupta cu el.

Fericire

Tinerețea lacomă de poveri
oferă sarcinii spontan spinarea.
Nu poate. Plânge de melancolie.

Vagabondaj, evaziune; poezie,
dragi minuni de târziu. Târziu
se curăță văzduhul şi se fac
paşii uşori.
Ziua de azi decât ziua de ieri
e mai bună, de nu-i încă fericirea.

Vom primi într-o zi bunătatea
chipului său, pe cineva î1 vom vedea
Cum îşi dezleagă, ca pe-un fum, durerea inutilă.

Fantezie

Precum spuma pe mare pluteşti
prin viață, ții piept oricărui val,
orice val îți dă viață, încântătoare
fantezie a unei dimineți în roz-auriu.
Obscurele tale cauze le știu.
nu le ascund; cu drag te strâng la piept,
cum muma tânără un prunc zglobiu,
înfășat în blândețe rotund,

eu care m-am privit în inimă până la fund,
în trista mea inimă omenească.