„Povestiți-mi” de E. Lipinski

În ciuda a ceea ce se întâmplă în lume la ora actuală, să ne descrețim puțin frunțile. Nu strică, zic eu. Prin urmare, vă propun o proză scurtă umoristică, „Povestiți-mi” de E. Lipinski. Proza a apărut într-o broșură din 1968, numită simplu „Literatură” (probabil un supliment al almanahului „Flacăra”), iar traducătorul nu este menționat. Cât despre autor, nu pot decât să presupun că este vorba despre Eryk Lipiński, un artist plastic polonez, dar și autor de proze scurte satirice, și care a trecut prin iadul Auschwitz-ului. Povestirea este ilustrată de Nell Cobar (1915-1993), creatorul Mihaelei, celebru personaj de desene animate în perioada comunistă. (Bozz)

E. Lipinski

Povestiți-mi

M-am întors de curînd dintr-o călătorie îndelungată. Am fost în Canada, am vizitat Haiti şi Uruguay, am străbătut în lung şi în lat Africa, iar şase săptămîni am fost oaspetele prietenului meu din Hong-Kong.

Revenirea mea acasă în Varşovia, a constituit un adevărat eveniment. Am fost copleşit de primirea călduroasă, de îmbrătişări şi complimente; de peste tot auzeam ,,Arăți foarte bine” etc.

Fiecare era curios să-mi afle impresiile despre cele trăite în țări îndepărtate. Toți se interesau cum arată ministrul Culturii din Honduras, dacă în Mexic se poartă minijupe, care este cursul dolarului american în Argentina, dacă în Ghana există cenzură, ce gînduri au la Djakarta etc. Etc. Deoarece îmi făcusem un carnet cu însemnări detaliate, puteam răspunde în mod pronmpt la cele mai curioase întrebări. Primul m-a întîlnit un prieten de-al meu, om de artă, pictor cunoscut şi stimat.

– Nici nu ştii cît mă bucur că te întîlnesc. Te-ai întors şi acum nu-mi scapi. Povestește-mi cum arată acolo… Începe cu Mexicul.

– La Mexico, am sosit seara…

– Îmi închipui, trebuie să fi fost grozav… Într-adevăr, în Mexic n-am fost niciodată, însă îmi aduc aminte cînd am venit o dată la Augustov. Era tocmai înainte de apusul soarelui. Desigur, nu se poate compara cu Mexico, dar şi aşa a fost încîntător. Reflexul ultimelor raze de soare pe apa lacului, foşnetul copacilor, cîntecul păsărilor… Da, da, trebuie să fi fost într-adevăr frumos, în acel… în acel Mexic. Acum mă ierți, trebuie să plec! Altă dată îmi vei mai povesti.

Abia mă despărțisem de pictor şi mă întîlnesc cu o altă cunoştință, de data aceasta poet.

– Maestre – mi s-a adresat el – nici nu știi cît mă bucur. Știu că ai fost în Groenlanda. Totdeauna am visat despre această țară. Nu te las pînă nu-mi povesteşti totul despre Groenlanda.

Ne-am aşezat într-o cafenea confortabilă.

– Vedeți… mi-am început eu povestirea – cînd am sosit în Groenlanda, era tocmai duminică dimineața…

– Duminică, duminică, zise poetul. Îți aminteşti de anecdota aceea veche ? Mie nu-mi place să ajung duminica în locuri necunoscute. Înțelegi… și mă privea cu un înțeles – fireşte nu singur. Să nu pleci niciodată duminica la Rzeszow. N-am găsit nici cameră la hotel, nici restaurant. Ne-am enervat atîta încît am plecat la Nova Sonca. Acolo era mult mai bine, deşi în hotel era frig ca în… ca în… Ei da, ca în Groenlanda. Te-am reținut însă prea mult și desigur îmi vei mai povesti şi altă dată impresiile culese. În orice caz, nu-mi vei scăpa… Te mai chem eu la telefon…

Poetul s-a îndepărtat fără a plăti cafeaua, iar de la o masă alăturată se ridică un oarecare necunoscut.

– Bună, bătrîne! Munte cu munte se-ntîlneşte, şi mă sărută pe frunte. De cîți ani ne cunoaştem ? Arăți foarte bine, eşti şi frumos bronzat… Îți aduci aminte de Valciak ! Şedeam împreună în banca a treia… Vezi, nici nu te las să spui un cuvînt, cînd după o asemenea călătorie ai avea doar atît de multe de povestit. Povesteşte-mi, te rog, totul sistematic, altfel să ştii că-ți ard iar un pumn ca atunci cînd eram în clasa a patra, ha ha, ha…

Nu-mi aduceam aminte nici de Valciak, nici de banca a treia, nici de pumn… Nu-mi aduceam aminte nici de numele colegului meu, dar trebuia să povestesc.

– Îți voi povesti ce lucru interesant mi s-a întîmplat la Istanbul…

– Pot să-mi inaginez. Te voi asculta cu atenție, ca să-i pot povesti acasă totul soției. Tu o cunoşti? Trebuie să-ți spun că am nimerit grozav. Are o siluetă pentru care mă invidiază toți. Cînd am făcut ultima dată o greşeală la bilanțul trimestrial, șeful m-a privit atent, dar nu s-a răstit la mine, m-a măsurat numai şi mi-a făcut un semn cu degetul: „Cînd are omul o asemenea nevastă, poate greşi şi la calcul”. Directorul nostru este un suflet de aur. Situația era totuşi destul de serioasă, mă gîndeam că mă va şterge chiar de pe lista de premieri. Ție ți se poate părea ridicolă o astfel de grijă, ai văzut doar o bucată de lume. Trebuie să vii însă o dată la noi, la o partidă de bridge. Ne vei mai povesti atunci cîte ceva. Notează-ți numărul de telefon de la serviciu. Acasă nu am încă telefon, am depus abia cererea. Apropo… nu cunoşti pe nimeni la telefoane?

N-am făcut însă decît cîțiva paşi şi mi-am intîlnit prietenii, pe Kazik și Macko.

– Scuzați-mă, n-am timp, mă grăbesc foarte mult… alerg la bancă, am moştenit… 16 milioane dolari… o vilă la Cannes. Cinci van Dyck… la revedere.. chemați-mă la telefon acasă..

Am plecat repede ca să nu rămîn cu ei. Prietenii mă priveau cu tristețe, iar Kazik spunea:

– Îl vezi ce om este, a văzut o lume întreagă, nu ne povesteşte nimic şi sub un pretext stupid fuge de prieteni.

Desene de Nell Cobar, creatorul popularului personaj de desene animate Mihaela