Am auzit în această campanie electorală folosit de multe ori un termen provenit din domeniul tehnic: resetare înseamnă repornirea, reinstalarea programelor, dispozitivelor etc. Scopul principal este de a le împrospăta și de a le curăța de acele reziduuri de uzaj care duc, în timp, asemenea unui balast, la îngreunarea funcționării lor sau chiar la blocare. Am ajuns, se pare, și cu societatea și cu politica noastră, într-un moment de repornire. Nu ne mai regăsim în politicienii care ne-au dezamăgit de atâtea ori, au promis în van, au gestionat prost, sunt suspecți de corupție, lăcomie, lene etc. Nu par să ne mai reprezinte nici partidele, slăbite la rândul lor de proasta funcționare internă și de coaliții care au lăsat la vedere doar compromisuri și dorința disperată de a rămâne conectate la banul public și la cel european, chiar și cu oameni slab pregătiți ori depășiți de timp. Incapacitatea de a crește cu adevărat țara prin fondurile europene, de a construi ceva cu adevărat, vizibil, pentru oameni și instituții ori transport, datoriile uriașe, disprețul afișat, toate se decontează acum în votul antisistem. Și de partea proeuropeană, și de partea celor care se autointitulează „suveraniști”, votul a fost consistent de resetare, înnoire. „Schimbarea” – este un slogan electoral postdecembrist pe care îl știm foarte bine și care acum a găsit, în concordanță cu noile generații, alt nume. Nemulțumirile sunt diferite, cauzele dorinței de „resetare” sunt multiple și unele dintre ele chiar difuze în subconștientul colectiv al diverselor „Românii” din interiorul și din afara țării. Dar înnoirea societății și a politicii nu se poate face oricum și cu oricine. Este nevoie de anumite condiții, este nevoie ca instituțiile, partidele, încrederea oamenilor și țara însăși să se deschidă spre o nouă etapă, privind în ea însăși și spre viitorul european cu speranță, prin impulsul unui moment/al unui om. Și, poate mai mult ca oricând, este nevoie de educație: pentru valori, civică, digitală etc. Tristul spectacol al dezbaterilor între candidați ne-a arătat cât de puțin avem cultura dezbaterilor civice și politice, de idei, de principii, de lucruri care contează cu adevărat.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu