Nr. 267 Semnal editorial

Semnal editorial: „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars” de Alexandra Furnea




La Editura Humanitas a apărut volumul „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars” de Alexandra Furnea.

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România postdecembristă. Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Această carte este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.


Jurnalul lui 66 s-a născut din dorința și nevoia de a spune adevărul despre incendiul din clubul Colectiv și despre ceea ce i-a urmat. Am vrut să vă ajut să înțelegeți că am fost – și ați fost – mințiți atunci când ni s-a spus că „avem tot ce ne trebuie“. Mi-am dorit să știți de ce atât de mulți dintre noi au murit în spitalele nevindecării. Am încercat să descriu felul în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am scăpat din acele sălașuri ale suferinței. Am ținut să vă am alături în drumul anevoios, niciodată încheiat, spre recuperare. Căci viața nu a mers înainte după tragedie, ci s-a oprit acolo, în cenușa din container, și a fost înlocuită cu o altă existență, într-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale și operații. Am sperat că voi izbuti să vă fac să trăiți alături de mine toate acestea pentru că doar împreună putem să dăm sens și coerență ororilor din acele zile și din anii care le-au urmat. Și, nu în ultimul rând, nădăjduiesc că vă veți regăsi în patimile mele, ca victime ale corupției, din cauza căreia aproape fiecare român are un Colectiv al său. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și după aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care îl las României, în speranța că, într-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile.“ — ALEXANDRA FURNEA


ALEXANDRA FURNEA (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist și activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Petru Maior“ din Târgu Mureș și are un masterat în studii americane la Universitatea din București. Între 2011 şi 2020 a fost redactor la revista muzicală Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proză și articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei, www.genunderground.ro. Este supraviețuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars” de Alexandra Furnea

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.