„Tâlharul” de Guillaume Apollinaire

CORUL

Tâlharule străine cu mâna nedibace
De ce n-ai cerut fructe ţi le-am fi dat în dar
Dar pentru că-i fu foame şi-i surghiunit încoace
Pentru că-i bun şi plânge iertaţi-l aşadar

TÂLHARUL

Mărturisesc aşa e v-am tâlhărit de roade
Dar n-am mimat surghiunul când am venit la voi
M-aştept la nişte cazne dar cazne moderate
Nedrepte de dau cele furate înapoi

BĂTRÂNUL:

Născut ca Afrodita doar dintr-a mării undă
Să fii supus de vreme ce eşti frumos la chip
Sunt gata înţelepţii socratic să-ţi răspundă
Vei zice de iubire dar ei de foame zic

CORUL

Tâlharule străine bolnav cum nu se cade
Un sfinx îţi fuse tatăl iar muma-ţi noaptea stând
Să farmece lumina-n Zacinth şi în Ciclade
Te prefăcuseşi numai dar nu erai flămând

TÂLHARUL

Voi proprietari de fructe nu-mi luaţi în dodii furtul
O mamă ţi-aud glasul e-un cântec funerar
De vreme ce în fine pubera şi adultul
În fiecare noapte se pot iubi măcar

Se rotunjeau asemeni cu sufletele poame
Fructe de pin migdale avea ca un covor
Grădina-vă marină unde-mi lăsat-am rame
Si cu cuţitu-mi punic sub piersic la picior

Lămâi precum uleiul şi numai bunătate
Aveau lămâii-n floare dar păsări fără saţ
Făcură răni cu pliscul în rodiile-vă toate
Si-aproape toţi smochinii păreau că-s spintecaţi

ACTORUL

El a intrat în sala taman unde apare
Incestul dintre soare si beznă pus în fresc
Stai jos s-auzi mai bine-a ligurelor cântare
Ce lidiene goale din harfă-o însoţesc

Pe chipuri măşti de teatru purtau însă bărbaţii
Iar la femei în salbe părând că trage greu
Se aninase-o piatră culeasă din ficaţii
Unui cocoş tanagric şi toţi grăiau chaldeu

Vântoasele afară băteau a întomnare
Convivii erau cupluri de-amanţi blajini spunând
Tâlharule de fructe îţi dăruim iertare
Ia sarea-ne şi pâinea cum zice la orând

Prea fadă e fiertura ce-ţi şade înainte
Dar în burdufuri vinul nu e atât de fad
Sau poate-n băşcălie pofteşti niscaiva linte
Gogoşi cu flori umplute ce-n miere s-au muiat

Îi spuse o femeie Tu nu invoci pe nime’
Crezi dară în hazardul clepsidrelor şi-atât
Ştii poate legea noastră ca oamenii mai bine
Vrei oare talismanul pe care-l am la gât

Priveşte-mă tâlhare cu ochii tăi de aur
Cu nuci a lui desagă s-o umpleţi îndestul
El este mult mai nobil decât delfin şi taur
Păun pitagoreic şi viperă-mascul

Au cine eşti străine adus de vânturi scite
Ca tine mulţi veniră pe mare şi uscat
Veniră şi plecară apoi pe nesimţite
Şiruri de ochi pe care un fulger i-a speriat

CORUL

Un bâlbâit pe frunte c-un dublu jet de flamă
Mâna un neam la fire semeţ cum altul nu-i
Că prepeliţe multe avea la prânz şi mană
Şi ca un ochi sta marea deschisă-n faţa lui

Purtau în păr bentiţe cei duşi să cate apă
Când albe şi când negre drept talisman al lor
Si-i atrăgea-n răstimpuri a buhelor ocheadă
Pe toţi căutătorii-aceştia de comori

Insecta cea flecară poetule barbare
Purces-a ca să moară în chipul cel mai pur
În selba îndrăgită nespus de gemipare
Unde-şi strângeau puterea broscoii din azur

Treceau sub curcubee alaiuri triumfale
Cu purtători nevolnici de lauri ofiliţi
Cu idolii-n sudoare şi turmele de miale
Răţoii şi păunii de-angoasă răguşiţi

Vădanele în frunte sugeau din struguri stropii
Slăveau fără de voie triunghiul isoscel
Închipuit pe mantii de-agrafe episcopii
Pe Pallas pe cea neagră dar mândră după fel

Prinseseră călării s-azvârle în mulţime
La urne cu cenuşă mărunte cât un boţ
Puseserăm deoparte săruturi florentine
Dar tu-n grădina noastră venişi în chip de hoţ

Au secta ta adoră divinităţi obscene
Pe Belfegor tăcerea lumina din senin
A şerpilor iubire cu-ncolăciri viclene

ACTORUL

Iar hoţul cel de fructe strigat-a că-i creştin

CORUL

Or zăngăni şiraguri şi măştile-or să cadă
Fugi pleacă decât focul e umbra mai ceva
Tâlharul cel din stânga-n vântoasa agitată
De tine o să râdă de parc-ar necheza

FEMEIA

Priveşte-mă tâlhare cu ochii tăi de aur
Cu nuci a lui desagă s-o umpleţi îndestul
El este mult mai nobil decât delfin şi taur
Păun pitagoreic şi viperă-mascul.

CORUL

Ah! ah! noi toată noaptea vom scutura din sistru
Cântările ligure păreau a ne-ocroti
De nu eşti cel din dreapta tâlhare eşti sinistru
Precum o presimţire sau ca o pată gri

De vreme ce-absolutul pogoară e-o dovadă
Că dublu înainte alese-a se tripla
Mărturisim ne mişcă un pântec plin de roadă
Aseitatea astfel putând-o contesta

Vezi noi avem în oale umide flori morale
Sunt ale noastre toate tu n-ai nimic te du
Ascultă vântul are sonorităţi plagale
Ia-ţi arcul şi vânează un unicorn un gnu

E umbra-ţi echivocă al cărnii tale doliu
E neagră şi umană ca noi la umbră eşti
Te du amurgul are-o sclipire de ivoriu
Niciunul ah niciunul nu-ţi credem în poveşti

Bogat în strălucire şi farmec un pantaur
Să fi avut el glasul şi fusta lui Orfeu
Femeile în noapte s-ar fi făcut că-s tauri
Parcă-ar fi fost aievea l-ar fi iubit mereu

Era frumos şi palid precum un rege antic
Să fi avut el glasul şi fusta lui Orfeu
Si piatra din ficaţii cocoşului tanagric
Nu trestile nu lucrul acela trist şi greu

De ce n-a mers la curte la craiul din Edesse
Mag slab putea-n eteruri sui privirea sa
Mag pal putea iubirea să-şi dea la poetese
Mag drept putea aşijderi pe demoni a-i cruţa

Te du credul departe alături de-a ta umbră
Triada e masculă tu eşti virgin şi pal
Înşelător e tactul vederea-n schimb prelungă
N-ai niciun semn tâlhare ai semnul crucii doar