Atelier Nr. 276

Te-ai trezit




Mi-ar fi plăcut să nu ne fi găsit. Poate așa ne-am fi dat seama că e mai bine să trăim cu neîncrederile noastre, cu dezamăgirile noastre și cu frici. Ce bun să le știm? Ne-au făcut mai buni? Ne-au lăsat să ne descoperim și să găsim o pârghie de care să ne prindem ca să ne vindecăm? Poate.

Din prima zi te-am văzut cum încercai să te ascunzi. Îţi plăcea să stai la umbră și să observi. Când te încânta spectacolul de afară, ieșeai. Îți scoteai capul cât să te prindă o rază de soare, după care deschideai un ochi. De obicei pe cel drept, să arăți că ești dispusă. Clipeai rapid, ca giroscopul de pe maşinile Google. Căutai să-ți actualizezi datele dintr-un singur efort, în așa fel încât ceilalți să nu observe. Era dorinţa ta. Și eu ți-o respectam. Ţi-o respect şi acum. Dar știu când o faci. Ți-o zic aici, în caz că vei citi.

Mustăcești cât să eviți un strănut, după care te deschizi. Și nu recunoști totul în jurul tău. Lumea se recompune din elemente. Mai întâi un scaun, apoi o noptieră. Nici rama geamului n-o vezi din prima, doar soarele ce intră. Apoi te uiți la mine. Nici pe mine nu mă recunoști, îți ia ceva timp. Zâmbești. Îți aduci aminte. Și întinzi brațele. Un copil se aude prin fereastră. Glasul lui trece prin geam și acoperă liniștea din cameră. Tu n-ai scos încă niciun sunet. Gândurile nu prind formă. Sunt undeva în mintea ta și caută un spațiu pe unde să pătrundă. Ești și tu curioasă. Oare ce vei spune? E o frântură dintr-un vis, e o părere despre vremea de afară?

Adori să te surprinzi, d-asta nici nu pui presiune pe tine. Eu aștept. Și te iau în brațe, mângâindu-ți părul. Îți las buzele să strângă puțin din pielea umărului meu și mi-e bine. E ca-ntr-o zi de vară când aștepți să ajungi la mare ca să te arunci în valuri. Îți amintești răcoarea cum îți taie răsuflarea, dar nu-ți pasă. Libertatea e în tine și în valuri. Ți-e bine cuprinzându-mi spatele. Te simți în siguranță. Și închizi ochii. Parc-ai vrea să mai dormi, dar te bucuri că ești în picioare şi că omul de lângă tine sunt eu. N-am plecat, sunt tot aici și aștept fiecare dimineață să te trezești, să-ți deschizi ochiul drept, să găsești o bucată de cearceaf căzând pe podea și umărul meu pe care să-ți așezi buzele.

Te-ai trezit!

Prima pagină Rubrici Atelier Te-ai trezit

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Dorian Dron

Absolvent al Facultăţii de Litere şi al Masterului de Scriere Creatoare din Braşov, Dorian Dron (n. 1987) a publicat în 2018 romanul „Scara (AB4)” la editura FrACTalia, iar în 2021, la CDPL, romanul „Amintirile unui spălător auto”. A colaborat cu echipa editorială a revistei Hyperliteratura scriind o serie de recenzii literare. Publică frecvent în revista Ficțiunea Optm. Articole în alte reviste de cultură precum Familia, Golan, Cod de Poveste, Planeta Babel. Ia parte la cenaclul Corpul T al Facultăţii de Litere din Braşov, sub îndrumarea profesorilor de literatură invitaţi: Romulus Bucur, Mihai Ignat, Rodica Ilie, Adrian Lăcătuş. Este autorul site-ului blogullor.ro unde publică o serie de interviuri cu muzicieni de top şi recenzează romane contemporane. De-a lungul anilor, câştigă o serie de concursuri literare, însă adevărata şcoală a Literelor o învaţă la cursurile de scriere creatoare cu regretatul Alexandru Muşina.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.