Mi-ar fi plăcut să nu ne fi găsit. Poate așa ne-am fi dat seama că e mai bine să trăim cu neîncrederile noastre, cu dezamăgirile noastre și cu frici. Ce bun să le știm? Ne-au făcut mai buni? Ne-au lăsat să ne descoperim și să găsim o pârghie de care să ne prindem ca să ne vindecăm? Poate.
Din prima zi te-am văzut cum încercai să te ascunzi. Îţi plăcea să stai la umbră și să observi. Când te încânta spectacolul de afară, ieșeai. Îți scoteai capul cât să te prindă o rază de soare, după care deschideai un ochi. De obicei pe cel drept, să arăți că ești dispusă. Clipeai rapid, ca giroscopul de pe maşinile Google. Căutai să-ți actualizezi datele dintr-un singur efort, în așa fel încât ceilalți să nu observe. Era dorinţa ta. Și eu ți-o respectam. Ţi-o respect şi acum. Dar știu când o faci. Ți-o zic aici, în caz că vei citi.
Mustăcești cât să eviți un strănut, după care te deschizi. Și nu recunoști totul în jurul tău. Lumea se recompune din elemente. Mai întâi un scaun, apoi o noptieră. Nici rama geamului n-o vezi din prima, doar soarele ce intră. Apoi te uiți la mine. Nici pe mine nu mă recunoști, îți ia ceva timp. Zâmbești. Îți aduci aminte. Și întinzi brațele. Un copil se aude prin fereastră. Glasul lui trece prin geam și acoperă liniștea din cameră. Tu n-ai scos încă niciun sunet. Gândurile nu prind formă. Sunt undeva în mintea ta și caută un spațiu pe unde să pătrundă. Ești și tu curioasă. Oare ce vei spune? E o frântură dintr-un vis, e o părere despre vremea de afară?
Adori să te surprinzi, d-asta nici nu pui presiune pe tine. Eu aștept. Și te iau în brațe, mângâindu-ți părul. Îți las buzele să strângă puțin din pielea umărului meu și mi-e bine. E ca-ntr-o zi de vară când aștepți să ajungi la mare ca să te arunci în valuri. Îți amintești răcoarea cum îți taie răsuflarea, dar nu-ți pasă. Libertatea e în tine și în valuri. Ți-e bine cuprinzându-mi spatele. Te simți în siguranță. Și închizi ochii. Parc-ai vrea să mai dormi, dar te bucuri că ești în picioare şi că omul de lângă tine sunt eu. N-am plecat, sunt tot aici și aștept fiecare dimineață să te trezești, să-ți deschizi ochiul drept, să găsești o bucată de cearceaf căzând pe podea și umărul meu pe care să-ți așezi buzele.
Te-ai trezit!
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu