Top 10 „Cartea săptămânii” 2021 (II)

În luna ianuarie 2017 apărea, în format online, primul număr al Literomaniei – platformă culturală independentă, coordonată de Adina Dinițoiu și de mine. Au trecut 5 ani. În acești 5 ani, în care s-au strâns 231 de numere și peste 2 000 de articole, s-au întâmplat destul de multe, zic eu.

Am încercat să aducem în prim-plan lucruri și teme care ni s-au părut de interes, devenite, de cele mai multe ori, rubrici care s-au impus apoi de la sine. Așa s-a întâmplat cu „Flash fiction stories”, care, în 2019, a avut parte și de varianta tipărită, și aici mă refer la volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (coordonat de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, Editura Paralela 45). Așa s-a întâmplat cu „Literatura la feminin”, care, în decembrie 2021, a cunoscut, de asemenea, consacrarea tiparului, sub forma unei superbe cărți atât din punct de vedere al conținutului, cât și al aspectului grafic – „Literatura la feminin. O antologie” (volum coordonat de Adina Dinițoiu și Anastasia Staicu, ilustrații de Sorina Iuganu, Editura Seneca).

Nu o să las deoparte, în această foarte scurtă retrospectivă „cincinală”, ca s-o numesc așa, nici campania „Citește cu voce tare” (#CiteșteCuVoceTare), o campanie de promovare a lecturii pe care am dori să o continuăm și prin intermediul căreia am descoperit că avem niște cititori extraordinari. Puteți viziona videoclipurile din campanie aici: https://www.litero-mania.com/citeste-cu-voce-tare-campanie-de-promovare-a-lecturii/

Voi încheia rândurile de mai sus propunându-vă un top al volumelor din 2021 despre care am scris în cadrul rubricii „Cartea săptămânii”, un top, bineînțeles, subiectiv, dar care sper să vă atragă atenția măcar prin câteva titluri.

Vă mulțumim vouă, cititorilor Literomaniei, că sunteți alături de noi și vă dorim, cum altfel?, lectură plăcută!

1. „Emigranții de W.G. Sebald

Publicată în 1992, „Die Ausgewanderten”, apărută în română la Editura Art, în 2019, în traducerea lui Alexandru Al. Șahighian, cu titlul „Emigranții”, a fost o apariție inedită, stranie, în peisajul literar al anilor ’90 ai secolului trecut. Lipsită de furie, de resentimente, discretă și de o delicatețe anacronică, construită cu atenția aproape patologică a unui ceasornicar, „Emigranții” se revendică dintr-o tradiție străină literaturii anglo-saxone și americane, evitând, în același timp, obiectivismul și detașarea unui Heinrich Böll, dar și construcția narativă de dimensiuni impresionante a unui Günter Grass. Mai degrabă, e de regăsit în acest volum stilul unui Thomas Bernhard, lipsit însă de notele acute ale acestuia din urmă. De asemenea, Sebald mai are ceva în comun cu scriitorul austriac: cărțile celor doi s-au bucurat de o receptare mult mai entuziastă în afara spațiului lor cultural. Traduse în engleză, cărțile lui W.G. Sebald au cunoscut un succes enorm mai ales printre intelectualii americani, care l-au transformat, la un moment dat, pe prozatorul german într-un star literar.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/cartea-saptamanii-emigrantii-de-w-g-sebald/

2. „carnetul lui villard” de Cătălin Pavel

În 2021, a apărut volumul de poezie „carnetul lui villard” de Cătălin Pavel (Editura Vinea, cu o postfață de Ioana Pârvulescu), volum format din șaizeci și patru de poeme – interfețe ale schițelor unui arhitect itinerant din Evul Mediu francez, Villard de Honnecourt, despre care nu se cunosc prea multe, dar care a lăsat în urma sa un fabulos carnet de schițe, aflat în prezent la Biblioteca Națională a Franței.

Iată, așadar, un nou personaj extras din negurile istoriei, arhitectul vagabond Villard de Honnecourt, pe care Cătălin Pavel, după ce l-a reînviat, în romanul „Chihlimbar” (2017), pe muzicianul renascentist Josquin des Prez, îl reinventează, dându-i șansa la o nouă viață, ce-i drept, una de un burlesc straniu. Arhitectul și desenatorul Villard de Honnecourt are parte, astfel, de un nou destin, surprins în poemele însoțite de reproduceri din carnetul său – volumul lui Cătălin Pavel este, trebuie spus, o carte-obiect –, poeme de o sonoritate modernă, cu influențe din poeți specializați, ca să spun așa, în biografii imaginare – ca Virgil Mazilescu (cu al său apollinaire), Mircea Ivănescu (creatorul lui mopete) sau Leonid Dimov –, dar și din poeții optzeciști, ca Nichita Danilov sau Alexandru Mușina.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/o-lume-de-departe-despre-carnetul-lui-villard-de-catalin-pavel/

3. „Visul diacritic” de Andrei Codrescu

Apărut în 2021, la Editura Nemira, în colecția „Vorpal”, coordonată de Svetlana Cârstean, volumul „Visul diacritic” de Andrei Codrescu recreează un traseu biografic și poetic marcat, în principal, de relația cu limba română a scriitorului care a părăsit România în 1965.

Prozator de excepție, eseist impecabil, numai în poezie Andrei Codrescu a găsit acel spațiu în care personalitatea se divide, se multiplică. Poezia, și numai poezia, este, pentru Andrei Codrescu, acel spațiu în care te poți cufunda în ecouri din vremuri și spații diferite. Jocul diferitelor identități pe care autorul și le-a asumat de-a lungul timpului este o consecință a acestui joc mai mult sau mai puțin poetic. Andrei Permutter, Andrei Steiu, Maria Parfenie, Lazlo Farkas, Julio Hernandez, Peter Boone, Alice Henderson-Codrescu și, nu în ultimul rând, Andrei Codrescu – nume, heteronimi, măști ale aceluiași personaj topit în cascada poeziei, prin care cel pe care îl cunoaștem ca Andrei Codrescu se ascunde și se dezvăluie în același timp în fața unui public avid de cele mai multe ori de senzații tari, de violență și anarhie.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/mastile-lui-andrei-codrescu/

4. „Confesiunile Maestrului Păpușar” de Ionuț Manea

Povestirile lui Ionuț Manea prind greutate, devin mai pline de înțelesuri doar citite împreună. Este unul dintre detaliile pentru care țin foarte mult la această carte. „Confesiunile Maestrului Păpușar” nu este un roman, dar nu este nici un simplu volum de proză scurtă. Avem aici un compozit care capătă formă pe măsură ce înaintezi cu lectura, dar, în același timp, unele dintre contururile pe care le credeai fixe se volatilizează, se estompează. Mecanismul este, în aparență, simplu, imitând structura unei matrioșka. Fiecare dintre personaje este, astfel, și păpușă, și păpușar, în funcție de poziția ei înăuntrul păpușii dominante. Știm cu toții ce este o matrioșkă: în interiorul celei mai mari păpuși se ascund încă șapte figurine, una mai mică decât alta.

„Confesiunile Maestrului Păpușar”, cu prozele ei situate la granița dintre real și fantastic, te intrigă și te farmecă în același timp, ca un descântec spus în miez de noapte. Este cartea unui scriitor matur, stăpân pe instrumentele sale, descriind o lume cu personaje și detalii care provoacă neliniște, te tulbură prin bizareria lor, așa cum te tulbură și lumile unui Lovecraft, de exemplu.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/cartea-saptamanii-maestrul-si-papusile-sale/

5. „ABC-ul lecturii. Ghid spre Khultură” de Ezra Pound

Deşi recuperarea operei lui Pound a început de mai bine de cincizeci de ani, personajul Ezra Pound este încă unul foarte controversat. Un poet şi un traducător excepţional, dar şi un redactor de carte cu un fler demn de toată invidia (el este, de exemplu, cel căruia i se datorează versiunea finală a poemului „Waste Land” de T.S. Eliot) şi un promotor al scriitorilor cu şanse mici de afirmare imediată (ca James Joyce), Pound a fost, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, un susţinător al fascismului, încarnat, în Italia, de Mussolini, faţă de care, trebuie spus, avea o admiraţie nedisimulată.

La finalul războiului, Pound va plăti scump pentru opțiunea sa politică și, mai ales, pentru elanul cu care a susținut atât fascismul, cât și nazismul prin numeroasele sale intervenții radio. În 1945, devine prizonierul armatei americane și este ținut timp de trei săptămâni într-o cușcă de doi pe doi metri, unde ziua este chinuit de arșiță, iar noaptea, de reflectoarele puternice țintite spre el. Pound se așteaptă să fie judecat pentru trădare și condamnat la moarte. În schimb, este internat pentru doisprezece ani în spitalul de boli psihice „St. Elizabeth”, de unde va fi eliberat, la presiunile câtorva scriitori și oameni politici americani, în 1958.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/cartea-saptamanii-ezra-pound-inovatie-si-traditie/

6. „A fost doar ciumă” de Ludmila Ulițkaia

Ludmila Ulițkaia nu renunță nici în această carte, inspirată, trebuie spus, de fapte reale, la tema ei „favorită”: comunismul stalinist și modurile odioase ale acestuia de manifestare – adică despotism și teroare. De această dată, totuși, Ulițkaia se concentrează, în aparență, pe partea plină a paharului: eficiența aparatului de represiune în stoparea la timp a unei posibile epidemii devastatoare. În cadrul lansării microromanului de la Humanitas Fiction – lansare online, desigur –, Ludmila Ulițkaia recunoaște următoarele:

„Este vorba despre o putere autoritară, care nu ne place deloc, care ne irită, care caută să pătrundă în corpurile, inimile și mințile noastre, în timp ce noi încercăm să ne apărăm de ea. Și s-a dovedit că, în situația unei pandemii totale, cum a fost cea din 1939 și, apropo, astăzi se întâmplă același lucru, această organizație funcționează mult mai bine decât alte organizații. Farmacologia funcționează și nu prea, medicina – așa și așa, în timp ce sistemul de supraveghere funcționează perfect!… Știți că nu sunt un fan al dictaturii, dar în dictatură puterea este capabilă să rezolve sarcini mult mai rapid și mai eficient decât o face o democrație liberă și minunată. În orașul Wuhan, unde a început pandemia, astăzi nu mai există nicio restricție. Dar a fost o vreme acolo când ușile blocurilor erau închise cu cheia ca oamenii nici să nu se gândească să iasă. Putem spune că s-au descurcat, dacă nu ne mint. Pentru că pot să și mintă… Iar Italia cea liberă, care nu era obișnuită cu niște constrângeri atât de dure, s-a descurcat cu pandemia mult mai prost. Și asta e…”

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/ciuma-in-vremea-lui-stalin-versiunea-ulitkaia/

7. „Dacă într-o noapte de iarnă un călător” de Italo Calvino

„Dacă într-o noapte de iarnă un călător”/„Se una notte d’inverno un viaggiatore” (traducere din limba italiană de Anca Giurescu, Editura Art, 2015), roman apărut în 1979, este, aș spune, diferit de tot ceea ce a scris Italo Calvino până atunci. „Dar, dacă ne gândim bine, cine a spus vreodată că acest autor are un stil de neconfundat? Dimpotrivă, se știe că e un autor care se schimbă mult de la o carte la alta”, ne avertizează vocea naratorului încă din primele pagini ale cărții. Numit de multe ori, și pe bună dreptate, „metaroman”, „Dacă într-o noapte…” conține zece începuturi de roman, iar ca fundal avem o questa, cea a Cititorului, și o poveste de iubire între Cititor și Cititoare, două personaje cu rol interactiv, care îi reprezintă – nici mai mult, nici mai puțin – pe cititorii romanului propriu-zis semnat de Italo Calvino.

„Dacă într-o noapte de iarnă un călător” de Italo Calvino este, probabil, cea mai bună carte semnată de scriitorul italian, în linia unei tradiții prestigioase, începând cu „O mie și una de nopți” și ajungând până la autori ca Poe, Borges, Nabokov sau Queneau.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/italo-calvino-daca-intr-o-noapte-de-iarna-un-calator/

8. „Corto Maltese. Balada mării sărate” de Hugo Pratt

Corto Maltese a ajuns, în cele din urmă, și în România, prin intermediul Editurii Cartea Copiilor, care a inclus în planul ei editorial și aventurile piratului romantic imaginat de Hugo Pratt. Deocamdată au apărut doar patru dintre cele unsprezece cărți de BD care îl au ca erou pe Corto Maltese: „Balada mării sărate”, „Sub semnul Capricornului”, „Departe, tot mai departe” și „Celticele”.

Excentric, cel puțin pentru un pirat, Maltese îi citește pe Jack London, Melville, Conrad și citează din Rimbaud. Citește „Utopia” lui More, carte pe care nu o va termina niciodată. Are ocazia, de altfel, să-i întâlnească, în călătoriile sale, pe Jack London sau Conrad, dar și pe Hemingway, Hermann Hesse sau James Joyce.

Marile evenimente ale începutului de secol XX nu sunt nici ele ratate de Corto Maltese. Participă la Revoluția din Rusia, prinde primele manifestări ale fascismului în Italia, iar la un moment dat, prins la granița dintre Turcia și Armenia, este salvat de la moarte printr-un telefon dat de nimeni altul decât Stalin. Corto Maltese dispare, așa cum îi stă bine unui personaj „romantic și anarhist”, ca să-l citez pe Mircea Mihăieș, în Războiul Civil din Spania.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/corto-maltese-un-pirat-excentric/

9. „Haiku siberian” de Jurga Vilé

Povestea din „Haiku siberian” este inspirată de povestea tatălui autoarei, întruchipat aici de Algis, un băiat de unsprezece ani. Cu atât mai mult, această poveste despre speranță este și mai impresionantă. „Când eram mică – scrie în prefață Jurga Vilé –, tata ne povestea uneori de Siberia, în taină. Dacă făceam mofturi la masă, el ne lua la rost, pe mine și pe fratele meu: în Siberia el ar fi fost fericit să găsească și-un cartof degerat. Și-l mânca pentru că altceva oricum nu avea!… Eu, una, îmi imaginam Siberia ca pe o țară acoperită de gheață, unde oamenii se uită cum se învârt limbile ceasornicului, cu mațele chiorăind de foame și lumânări de muci la nas. Nu-mi puteam închipui în ruptul capului cum a putut tata să ajungă în iadul acela. Trecutul lui rămânea învăluit în mister. Astăzi, când le spun copiilor mei istoria cu cartoful degerat, ei știu prea bine ce înseamnă Siberia și mă întreabă: «Cine l-a deportat pe bunicul acolo și de ce?». Dar răspunsul nu-i așa ușor…”

Ilustrațiile Linei Itagaki sunt superbe și completează foarte bine textul, punând în evidență personajele și întâmplările lor, cu un aer de copilărie pe care Siberia, cu tot frigul ei, nu ar fi putut să-l ucidă. Istoria este, ce-i drept, crudă, nemiloasă, dar ea trebuie spusă, trebuie transmisă mai departe, mai ales copiilor, și asta fac, și o fac foarte bine, Jurga Vilé și Lina Itagaki, prin acest minunat roman grafic, „Haiku siberian”.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/cartea-saptamanii-haiku-siberian-jurga-vile/

10. „O sută de ani în casa noastră” de Aleksandra Litvina

„O sută de ani în casa noastră” este o superbă combinație de text și imagine în care descoperim, pe de o parte, istoria unei familii, cea a Muromțevilor, și a unui apartament în care membrii acestei familii au locuit timp de aproape o sută de ani, iar pe de altă parte, (re)descoperim istoria Rusiei, cu bune și cu rele. În această explorare, cititorul este ajutat de consistentele informații istorice plasate atât la sfârșitul fiecărui capitol, care se rezumă la un singur an din istoria tumultuoasă a Rusiei, dar și de Glosarul și Cronologia istorică (1899-2000), aflate la finalul volumului. În plus, caracterul interactiv al cărții – cititorul este invitat să descopere în ilustrațiile fiecărui capitol obiecte de uz casnic folosite în casa Muromțevilor – te familiarizează și mai mult cu perioadele istorice surprinse de autoare.

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/un-veac-cu-muromtevii/