Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul „Ventrilocul” de Corin Braga, care va apărea în curând în colecţia Fiction Ltd.
Suspendată între visare și trezie, lumea în care Fulviu Friator, un tânăr solitar având stranii talente de ventriloc, plonjează odată cu moartea părinților săi este un abis al incongruențelor și al absurdului. Chinuit de apariții grotești și coșmaruri lipsite de logică, Fulviu o întâlnește pe Luiza Textoris, iar cei doi se văd aruncați în mijlocul unor drame de familie ce le reorientează destinele, riscând să-i aducă în pragul nebuniei. Nevoiți să-l înfrunte pe demonul viselor, să discearnă între real și închipuire și să învețe cum să controleze imaginile terifiante care îi bântuie, cei doi pornesc într-o călătorie de refacere a legăturilor cu trecutul familiei, descoperind, totodată, cine sunt cu adevărat. Totuși, nici măcar amintirile nu par să mai corespundă întâmplărilor evocate, întrucât devin prizonierele unui univers ale cărui planuri temporale sunt înghițite de malaxorul unor conștiințe fragmentate. Tulburător de lucidă chiar în delirul pe care îl înregistrează treptat, narațiunea se țese ca o plasă de întrebări fără sfârșit, alimentând angoasa devoratoare și reflectând, ca într-o oglindă crăpată, frânturi dintr-o realitate fisurată tocmai în punctele sale de convergență cu oniricul.
*
Corin Braga
Ventrilocul (fragment)
Fulviu se zbătu între cearşafuri, neştiind cum să scoată acul înroşit ce îl străpungea dintr‑o parte în alta ca pe un gândac prins într‑un insectar luminat din toate părţile. Părinţii săi erau morţi, morţi, morţi, certitudinea aceasta strivitoare îi paraliza gândurile, gaură neagră ce absorbea orice încercare de a şi‑i aminti, de a‑i imagina în viaţă, de a‑i iubi sau a‑i urî, de a avea orice fel de emoţii faţă de ei.
Doar în somn se putea apropia de ei. Într‑un alt vis, se pomeni din nou în staţiunea experimentală. De data aceasta nu se mai afla la Herina, ci chiar în Clusium. Rinocerul de granit din alt coşmar redusese cartierul la un morman de ruine de cuarţ. Se aşezase peste blocuri şi case, le strivise şi le transformase în sicrie uriaşe transparente. Fulviu rătăcea printre ele, căutând propriul bloc şi apartamentul alor săi. Mergea cocoşat, cerul nu avea înălţime, ci îl apăsa precum tavanul cenuşiu al laboratoarelor scufundate. Întregul oraş devenise, de altfel, un loc închis peste care stătea o piatră de mormânt. Sub apăsarea pahidermului de lavă îngheţată, fostul său bloc se micşorase, nu era mai înalt decât o casă. Prin pereţii de cristal o văzu pe Olena deplasându‑se încetinit, într‑un mediu vitros. Se îndeletnicea cu ceva la bucătărie, probabil gătea ca altădată, dar gesturile ei aveau un aer inutil, de repetiţie în gol.
Fulviu se apropie şi se arătă în fereastra bucătăriei, care acum nu mai era la înălţimea etajului al doilea, ci a parterului.
— Bună ziua, mamă, am venit de la joacă, spuse tânărul, ca în copilărie, când se întorcea după‑amiaza acasă, frânt de oboseală.
Olena nu îl privi şi nu se miră de apariţia lui în fereastră, se obişnuise, se vede, cu noile dimensiuni ale blocului. Bucătăria şi camerele înseşi erau mai joase, presate de tavanul cenuşiu. „Cum e să fii mort?“, întrebă Fulviu în gând, de parcă ar fi continuat o conversaţie banală. „Obositor“, răspunse Olena telepatic, fiindcă băiatul nu o văzu deschizând buzele.
— Tata e şi el aici ? continuă Fulviu.
— Da, e în pat, se odihneşte. Poţi să‑l vizitezi dacă vrei. Dar nu‑i duce flori, nu îi plac.
Fulviu, care intrase între timp direct din uşa de la intrarea blocului în holul apartamentului, se îndreptă spre dormitorul părinţilor săi. Aici văzu că patul dublu fusese strivit atât de puternic, încât devenise o gaură în podea, scobită în tavanul pivniţei de dedesubt.
— Tată, îmi pare atât de rău că nu am apucat să vă previn şi să vă scot din bloc, spuse Fulviu din uşă, adresându‑se gropii de mormânt a fostului pat.
— Haide, apropie‑te, dacă tot m‑ai trezit, veni dinăuntru îndemnul lui Ian Friator.
Băiatul se aplecă deasupra criptei. Culcat pe o parte, ca un om care se odihneşte după‑amiaza, tatăl său îl privea cu capul întors din profil.
— Nu e frig acolo? se interesă Fulviu, simţind în oase răceala betonului.
— Nu, fiindcă e uscat, îl linişti tatăl său. Dar e plictisitor. Nu am unde să mă plimb, decât prin buncărele acestea cu cripte.
— Aşa e să fii mort?
— Da. Ai tot mai puţin loc să te mişti.
*
Corin Braga (n. 1961) este profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Activitatea sa publicistică este remarcabilă, însumând numeroase titluri, dintre care amintim volumele de studii și eseuri critice: „Nichita Stănescu. Orizontul imaginar” (1993), „Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare” (1998), „10 studii de arhetipologie” (1999), „Le Paradis interdit au Moyen Âge 1. La quête manquée de l’Eden oriental” (2004), „La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Âge 2” (2006), „De la arhetip la anarhetip” (2006), „Du paradis perdu à l’antiutopie aux XVIe-XVIIIe siècles” (2010), „Psihobiografii” (2011), „Les antiutopies classiques” (2012), „Pour une morphologie du genre utopique” (2018), „Archétypologie postmoderne” (2019). A coordonat volumele „Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma” (2007), „Morfologia lumilor posibile. Utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy” (2015), „Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Invitații Phantasma” (2021) și seria „Enciclopedia imaginariilor din România” (vol. I-V, 2020). Romanul de față încheie tetralogia de romane onirice „Noctambulii”, din care mai fac parte „Claustrofobul” (1992), „Hidra” (1996) și „Luiza Textoris” (2012). A publicat, de asemenea, „Oniria. Jurnal de vise” (1985-1995) (1999) și „Acedia. Jurnal de vise (1998-2007)” (2014).
Scrie un comentariu