Yaa Gyasi. Departe și aproape de Africa

Două fete, surori după mamă, se nasc pe Coasta de Aur a Africii, la doar câțiva ani una de cealaltă, însă în circumstanțe fundamental diferite: Effia, cea mare, ajunsă în familia tatălui său și fiind crescută de o mamă vitregă care nu o iubește și face totul ca s-o îndepărteze de acasă, va deveni soția (de taină, desigur…) a unui oficial britanic de rang înalt, negustor de sclavi, și va trăi la Castelul Cape Code, devenind martora tensiunilor crescânde între populațiile fanti și asanti, ramuri diferite ale aceluiași popor (neamul akan – din regiunea care va deveni, ulterior, Ghana de azi) și încercând să-și ferească fiul de suferințele și durerile cărora ea le căzuse victimă. Sora cea mică, Esi, crește înconjurată de afecțiunea familiei sale iubitoare, familia unui Neînfricat, mare războinic și bărbat respectat de întreaga comunitate, numai că în adolescență, în timpul luptelor interetnice care marcau regiunea, va fi capturată și vândută ca sclavă, ajungând în înspăimântătoarea temniță a Castelului Cape Code, iar apoi fiind trimisă în America, alături de alte mii de africani nefericiți care vor trece Oceanul înghesuiți în cala corăbiilor nesigure și insalubre care-i vor duce în Lumea Nouă, azvârlindu-i pe imensele plantații de bumbac ale statelor din Sud. Iar de aici începe o adevărată epopee multigenerațională, care acoperă mai bine de două sute de ani și care încearcă să spună povestea unor oameni care s-au aflat mereu sub puterea (mai exact spus, sub teroarea) marii istorii. Astfel organizează tânăra scriitoare Yaa Gyasi structura romanului său de debut, semnificativ intitulat „Drumul spre casă”.

Apărut în 2016, „Homegoing” i-a adus autoarei – de doar douăzeci și șase de ani la acel moment – prestigioase premii literare (inclusiv American Book Award), propulsând-o pe dată în centrul atenției cercurilor culturale americane și nu numai. Căci romanul va fi rapid tradus în numeroase limbi străine, devenind bestseller în toate țările unde a fost publicat. Inspirat de istoria tragică a Ghanei și a altor state africane în lupta lor pentru dobândirea independenței și a constituirii unei conștiințe naționale, dar în egală măsură de imensele suferințe îndurate de atâtea și atâtea milioane de oameni de culoare răpiți din casele lor, vânduți ca sclavi și trimiși apoi peste Ocean, „Drumul spre casă” are în vedere, subtextual, și o credință adând înrădăcinată printre afro-americani, și anume că doar moartea poate aduce mult dorita eliberare spirituală, mijlocind întoarcerea în ținuturile natale, în acel spațiu identificat de toți drept paradisiac, al deplinei fericiri, al păcii și al împlinirii.

Născută ea însăși în Ghana, în 1989, și stabilită împreună cu familia sa în Statele Unite ale Americii încă din 1991, absolventă a Universității Stanford și specializată în scriere creativă la Iowa, Yaa Gyasi realizează, prin această carte, nu doar efortul de a aduce din nou în prim-plan ororile sclaviei și nefericirea umană pe care acest flagel a implicat-o, ci, deopotrivă, în plan simbolic, o întoarcere personală acasă, o recuperare a istoriei neamului său și o reînnodare a tuturor legăturilor cu vechile tradiții africane. Sigur că despre sclavie și efectele sale s-a scris mult, mai cu seamă în ultimele decenii, aceasta rămânând o problemă încă foarte sensibilă, sigur că exemplele marilor romane ale lui Toni Morrison sau Alice Walker sunt cunoscute cititorilor de pretutindeni, astfel încât s-ar putea ridica întrebarea (deloc neîndreptățită) ce aduce nou romanul scris de Yaa Gyasi? Ce se mai poate spune despre sclavie, despre urmașii sclavilor ajunși în Sudul american și despre încercările unora dintre ei de a trezi conștiința semenilor? Așa cum era de așteptat, Yaa Gyasi nu aduce ceva cu totul și cu totul nou în această carte, nu spune lucruri nemaiauzite sau complet necunoscute, însă demonstrează, pe lângă un extraordinar talent literar și o rară (dar impresionantă!) înzestrare de povestitoare, curajul de a pune degetul pe niște răni încă deschise și de a rosti o serie de adevăruri mai puțin plăcute pentru populația de culoare, subliniind fără rețineri rolul nefast al africanilor înșiși în comerțul cu sclavi. Nu doar albii au făcut rău celor din Ghana (dar, evident, exemplul se poate extinde la nivelul multor state africane), ci și localnicii. Nu doar britanicii sau olandezii s-ar dovedit avizi de câștig, ci în primul rând conducătorii fanti și asanti, care nu au ezitat ca, în cadrul luptelor dintre ei ori sub pretextul acestora, să-și captureze și apoi să-și vândă semenii pentru ca, în acest fel, să-și mențină supremația pe plan local sau să dobândească o avere mai mare…

Yaa Gyasi realizează, prin această carte, nu doar efortul de a aduce din nou în prim-plan ororile sclaviei și nefericirea umană pe care acest flagel a implicat-o, ci, deopotrivă, în plan simbolic, o întoarcere personală acasă, o recuperare a istoriei neamului său și o reînnodare a tuturor legăturilor cu vechile tradiții africane.

Rareori expuse cu atâta îndrăzneală, toate aceste realități au darul de a impresiona cititorul, pe de o parte, iar pe de alta, de a oferi și o altă perspectivă asupra unor fenomene socio-economice considerate deja cunoscute. Căci Esi însăși, una dintre cele două surori cu care începe povestea din „Drumul spre casă”, fiicele lui Maame, este literalmente luată din casa tatălui ei de cei de aceeași culoare cu ea, pe când avea abia cincisprezece ani, albii intervenind abia după aceea, practic, abia după ce fata le va fi oferită. Iar Effia, cealaltă soră, se căsătorește cu James, negustorul britanic de sclavi, însă nu va fi niciodată decât o soție secretă, locală, înlocuitoarea de rang inferior a soției pe care acesta o are în Anglia. Iar fiul lor, Quey, va fi marcat pentru toată viața de această dublă apartenență, simțindu-se și alb, și de culoare, însă fiind respins de ambele culturi și comunități, pe temeiul că nu aparține total nici uneia… Iar aceste dileme și probleme vor fi experimentate de toți descendenții săi, în vreme ce urmașii lui Esi vor fi siliți să se lupte pentru a rămâne în viață, să muncească până la epuizare pe plantațiile de bumbac din Mississippi, să lupte în Războiul Civil din SUA, apoi să-și găsească – cu mare greutate – un rost în noua lume ce se construia, o lume deloc dreaptă și deloc primitoare pentru cei asemenea lor. Romanul va urmări șapte generații ale familiilor celor două fete, Effia și Esi (semnificativ fiind și amănuntul că Yaa Gyasi are în vedere descendența pe linie maternă, la fel ca în cultura tradițională din Ghana și din alte țări africane), începând de la descendenții lor direcți, mergând de pe Coasta de Aur de la finele veacului al XVIII-lea, și ajungând până la atmosfera cluburilor de jazz din Harlem-ul secolului XX.

Influențat parțial de cronica familiei Buendía mereu pusă în paralel cu istoria latino-americană din romanul „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez, dar și de demersul atât de original al lui Toni Morrison din „Preaiubita” (de altfel, autoarea însăși a menționat cele două texte printre sursele sale de inspirație), „Drumul spre casă” se remarcă și printr-un stil poetic în cel mai bun sens al cuvântului, care infuzează anumite fragmente ale cărții cu un lirism de substanță și care, pe de altă parte, evidențiază evoluția personajelor într-un mod aparte, caracterizându-i pe fiecare dintre membrii familiilor descendenților lui Esi și Effia. Căci fiecare personaj este definit de un anume mod de a vorbi, de anumite inflexiuni, de comportamnete aparte și de reacții care îl individualizează. Perspectivele celor ajunși în Statele Unite sau, dimpotrivă, ale celor rămași în Ghana se completează și își răspund, peste timp și spațiu, cartea transformându-se, pe nesimțite, și într-un inedit dialog între generații – generații și descendenți care se vor întâlni, simbolic, în final, prin Marcus (stră-stră-strănepotul lui Esi) și Marjorie (urmașa Effiei), reuniți mai întâi în Statele Unite, apoi ajunși împreună în Ghana străbunilor lor, în căutarea propriilor origini, alături de medalionul de piatră neagră strălucitoare, singura amintire pe care Effia o avea de la mama sa adevărată.

Dar fie că e vorba despre Quey, fiul Effiei și al lui James, cel care nu vrea să facă parte din brutala afacere de familie ce implică negoțul cu oameni și care va alege să-și piardă statutul social, iar nu să-și trădeze convingerile, fie despre Ness, fiica lui Esi, născută ca sclavă și destinată muncii pe plantațiile Sudului american, fie despre fiii, fiicele ori nepoții acestora, cu toții vor înțelege că sunt neputincioși în fața marii istorii și că propriile alegeri, lupte și încleștări nu pot, nu au cum să schimbe lumea – uneori nu pot să facă mai bună nici măcar mica lume a propriilor familii. Însă, cu toate astea, nu vor înceta să lupte, să se zbată și să spere că, într-o zi, lumea va fi, totuși, măcar un pic mai bună, la fel și viețile lor. Iar ceea ce le dă putere și curaj sau răbdare, după caz, este dragostea. Romanul scris de Yaa Gyasi impresionează, cu atât mai mult cu cât, să nu uităm, este o carte de debut, prin arta cu care tânăra autoare descrie incredibile povești de dragoste, care îi salvează pe cei implicați, de fiecare dată – măcar atât cât se poate.

Având plasat la început arborele genealogic al acestei atât de mari familii și fiind împărțit în numeroase capitole, fiecare dintre acestea având ca titlu numele personajului central din respectiva secțiune a cărții, „Drumul spre casă” dă senzația, uneori, că e mai degrabă o colecție de povestiri (în buna tradiție a povestirilor africane) decât un roman în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, caracterul fragmentar al textului e depășit prin viziunea integratoare pe care o demonstrează Yaa Gyasi, și prin recurența câtorva mari teme ce străbat cartea aceasta de debut de la un capăt la altul: dragostea, singurătatea, pierderea și regăsirea, speranța în mai bine, în ciuda oricăror și oricâtor suferințe. Plus, desigur, dorința – nevoia? – oamenilor de a nu uita, de a se salva prin recursul la memorie, la istorisire, încercarea mereu reluată de a păstra istoria personală ori a familiei ca pe o comoară, aceasta fiind veritabilul substitut al marii istorii, care atât de adesea le-a fost potrivnică urmașilor lui Esi și Effia, dar care niciodată nu a reușit să-i învingă.

Yaa Gyasi, „Drumul spre casă”, traducere şi note de Irina-Marina Borțoi, Editura Litera, Bucureşti, 2019