Un eseist aparent cinic

Jurnal (de călătorie) cu amplă dimensiune eseistică, Aventurile solitare ale lui Octavian Paler oferă simultan trei aspecte diferite: un montaj personal alcătuit din conglomeratul realului, o viziune ușor cinică asupra oamenilor și o sensibilitate aproape romantică deghizată într-un gânditor sceptic și cam mizantrop.

Jurnalul la mare – ținut în timpul sejurului de la Casa scriitorilor de pe litoral, la Neptun – este construit pe două dimensiuni: una a activităților zilnice, a stărilor, a gândurilor și amintirilor, a programului – orele de înot și plajă, cele de citit și de scris –, cealaltă a întoarcerii culturale în Grecia antică.

Scriitorul iubește marea și trăiește din plin experiența solară: „N-aș zice că devin «altul » la mare. Dar, cu siguranță, devin «altfel.» Probabil, lumina specială de aici provoacă unele modificări în metabolismul meu. Am o stare de beție superficială, care-mi relaxează inhibițiile și mă curăță, parcă, de zgură. Istoria imediată, de care în București n-am cum să scap (ca de praf și de câinii vagabonzi), devine, la mare, o amintire vagă. Și nu cunosc o terapie mai radicală pentru oboseala mea nervoasă. (…) La ceasul la care se îngână ziua cu noaptea, marea are ceva ciudat. Pe apele ei suflă parcă duhul Genezei. Valurile spală țărmul cu o nepăsare grea, inerțială, și am senzația stranie că mă aflu înainte de apariția vieții pe Pământ”.

Solitar, nu înregistrează prezențe notabile printre colegi și mai degrabă îi evită, stând pe plajă în orele toride ale amiezii, când ceilalți se retrag. Surprinde doar un fundal vag și frânturi din discuțiile confraților: „Cineva se plânge pe terasă că nu mai poate scrie în absența cenzurii. Teama de cenzură îl stimula. Îl făcea să caute mijloacele prin care o putea păcăli (…) Ce rost mai are să scrii, dacă marea ocazie de a deveni peste noapte un Soljenițîn a trecut?”.

Obsesia pentru Grecia antică se transformă într-o regândire a miturilor, o resemantizare a spațiilor culturale, o lectură personală a celor mai multe „aluviuni” care au stat la baza culturii europene. Declarându-se un nespecialist, un „impostor”, cum spune el însuși, uneori reciclează locuri comune, banalități despre cultura vechii Elade, alteori înregistrează decepțiile turistului modern în fața „misterelor”, precum nedumeririle legate de oracolul de la Delfi, „unde preoții lui Apolo tălmăceau în hexametri bâiguielile Pythiei”. Extinderea reflexivă pe care o face Octavian Paler dovedește, însă, capacitatea eseistului de a redimensiona interogațiile culturale: „Mi-a fost greu să cred că, la umbra Parnasului, s-a jucat una dintre marile comedii ce au speculat teama noastră de destin și că o simplă farsă a putut să dureze secole. Mi-am zis că ambiguitatea e, probabil, necesară profețiilor cum e necesară poeziei, pentru a spune mai mult decât se poate spune într-o frază clară”. Ideea centrală a lui Paler despre Antichitate este că vechii greci aveau, de fapt, o structură romantică, și că doar perspectiva clasicistă a schimbat percepția culturală.

Jurnalul american este prilejuit de o participare la „Romfestul” de la Los Angeles, alături de Ana Blandiana și de Petre Mihai Băcanu. Traversează Statele Unite oprindu-se în marile orașe – New York, San Francisco, Las Vegas, Chicago, Boston, Washington – și trec prin Death Valley/Valea Morții. Uimit și ușor contrariat în fața civilizației nord-americane, Octavian Paler oscilează între admirație și o atitudine „tradiționalistă”/cinică, de parcă ar spune: „ce mare lucru America asta, mie nu îmi place, să fie la ea acolo!”. Kitschul marilor cazinouri din Las Vegas îl face să se reconcilieze cu Casa Poporului. Afirmă că nu s-ar muta niciodată în America și spune despre sine: „Am admis, în sinea mea, că temperamental, afectiv, sunt un reacționar”. De aceea crede că „nu va avea surprize neplăcute în America. E prea mare cultul pentru tehnologie aici ca să existe un echilibru. Baudelaire vorbește undeva despre decadență ca probă supremă de civilizație. Dar există, ne avertizează același Baudelaire, națiuni care încep prin decadență. Nu e de mirare că America e tânără și bătrână în același timp”. Îi place Bostonul, cu bibliotecile lui, cu universitățile sale, un oraş care, deși sobru, „ușor snob”, ușor puritan, e „mai uman” decât New York și e… cultural. Statele Unite constituie, în ansamblu, o lume mai unitară decât Europa, care are o geografie atât de diferită între regiunile ei și o istorie contorsionată, supusă unor „dezeuropenizări” amenințătoare, în Est și în Vest deopotrivă, consideră eseistul.

Aventurile solitare sunt ale unui gânditor pe cont propriu, care își disimulează implicarea în detașare și ironie.

Octavian Paler, Aventuri solitare. Două jurnale și un contrajurnal, Editura Polirom, 2017 (2008), 280 p.