„O fabulă din Fresno” de William Saroyan

Kerop Antoyan, băcanul, dădu într-o zi, pe stradă, nas în nas cu Aram Paşmanian, avocatul, şi-i spuse: „Aram, tu eşti chiar omul pe care-l căutam. E o adevărată minune să te găsesc astfel, în acest ceas, pentru că nu doresc a vorbi decât cu un singur om pe lume, şi acela eşti tu, Aram”.

„Prea bine, Kerop”, zise avocatul. „Iată-mă-s.”

„Azi-dimineaţă”, spuse băcanul, „când m-am sculat, mi-am zis în sinea mea: «Dacă există-n lumea asta mare cineva în care să mă pot încrede, acela-i Aram»; şi-acum, iată-te-aci, în faţa ochilor mei – mântuirea mea, pacea redată sufletului meu chinuit. Dac-aş fi nădăjduit să zăresc vreun înger pe uliţă, n-aş fi fost nici pe jumate atât de fericit cât sunt văzându-te pe tine, Aram.”

„Îhîm, mă rog, pot fi găsit oricând la birou”, spuse Aram, „dar sunt bucuros că ne-am întâlnit pe stradă. Care-i baiul, Kerop?”

„Aram, amândoi suntem din Biflis. Pricepem amândoi prea bine că, înainte de-a vorbi, omul cugetă. Înainte ca mâţa să guste din peşte, mustăţile ei trebuie să-i adulmece capul. Un om prevăzător nu-şi deschide umbrela pentru-o singură picătură de ploaie. Pază cu străinii, băgare de seamă cu prietenii, încredere numai în cineva foarte apropiat – aşa cum mi-eşti tu apropiat, Aram. Mulţumesc Domnului că mi te-a scos în cale la ceasul acesta de cumpănă.”

„Da’ care-i baiul, Kerop?”

„Aram, orişice ochi îşi are sprânceana, orişice buză mustaţa, piciorul îşi are încălţarea pe potrivă, mâna mânuşa, ce-i oare un croitor fără acul său, până şi-un câine fără stăpân şi-aminteşte c-a avut cândva un os, până n-aprinzi lumânarea nu poţi rosti o rugăciune pentru-un prieten, ruina unuia înseamnă răsplata altuia.”

„Mă rog, mă rog, da’ despre ce cumpănă vorbeai, Kerop?”

„Un cântec frumos în gura unui prost cântăreţ e mai jalnic la auz ca strănutul unui pitic”, zise băcanul.

„Kerop”, zise avocatul. „Cu ce-ţi pot fi de folos?”

„Mi-eşti ca un frate, Aram – un frate mai mic a cărui înţelepciune e nesfârşit mai mare decât a mea, nesfârşit mai mare decât a oricărui altcuiva.”

„Îhîm, îţi mulţumesc, Kerop”, spuse Aram, „da’, rogu-te, zi-mi despre ce-i vorba, ca să-ţi pot fi de folos.”

Totuşi, până la urma urmelor, Kerop refuză să-i spună lui Aram păsul său.

Morala: Dacă eşti cu-adevărat şmecher, să nu mi te-ncrezi nici într-un înger.

În româneşte de Anca-Domnica ILEA („A Fresno Fable”, din volumul „After Forty Years/The Daring Young Man on the Flying Trapeze”, 1974)