Mânia, patima „cea mai respingătoare şi mai sălbatică”

Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din volumul „Despre mânie” de Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru și Ștefania Fercădău, ilustrații de Maria Staicu, Editura Seneca, București, 2014).

*

CARTEA ÎNTÂI

Capitolul 1

1. Mi-ai cerut, Novatus, să scriu în ce fel se poate potoli mânia, şi mi se pare că nu fără motiv te-ai temut cel mai tare de această patimă, cea mai respingătoare şi mai sălbatică dintre toate.

În celelalte patimi există un pic de linişte şi de calm: aceasta este însă pe de-a-ntregul violentă şi se porneşte nestăvilit din suferinţă, dezlănţuindu-se nebuneşte într-o dorinţă prea puţin omenească de arme, sânge şi chinuri, numai să le facă rău celorlalţi, fără a-i păsa de sine, ba chiar năpustinduse înspre armele aruncate asupră-i şi lacomă de o răzbunare care îl va trage de-a valma şi pe cel ce se răzbună.

2. De aceea, unii înţelepţi au numit mânia „o scurtă nebunie“: pentru că, întocmai ca şi aceea, este incapabilă să se stăpânească, uită de demnitate, nu ţine seama de constrângeri în acţiunile începute cu încăpăţânare şi avânt, nu este deschisă către raţiune şi sfaturi, este mânată de motivaţii zadarnice, este incapabilă să discearnă dreptatea şi adevărul, seamănă mult cu ruinele care se prăbuşesc peste ce au apăsat cu greutatea lor.